Săptămână grea, temele care se rostogolesc zilele astea poartă consecinţe. La rând.
* De departe, aruncarea în piaţa publică a subiectului despre revizuirea Constituţiei, al cărei proiect urmează – ne asigură preşedintele – să ajungă la Parlament după Paşte.
Două observaţii: la această oră e mai importantă forţarea temei Constituţiei pe agendă, decât revizuirea în sine. Asta pentru că urmează punerea la cale a privatizării managementului (îndeosebi în companiile energetice, că despre asta vorbim), alegerile din PDL, jocul de-a demisia lui Emil Boc şi premierul tehnocrat, şi despre cine ştie ce se mai coace pe undeva.
Cât despre revizuirea Constituţiei: de 20 de ani cârpim o Constituţie proastă, punem pe ea petice de felurite culori, improvizăm. România are nevoie de o Constituţie scrisă de la zero, scurtă, simplă, clară şi, mai ales, acoperitoare: să nu poată fi schimbate elemente care ţin de funcţionarea statului de către orice zăltat supărat pe guvernul de dinaintea lui. Desigur, avem legislaţie pentru revizuirea Constituţiei, dar nu avem pentru schimbarea ei. Foarte bine: păstrăm primul articol din Constituţie şi după el ştergem şi rescriem tot restul.
* A doua temă – privatizarea managementului companiilor de stat. Idee bună în principiu, dar, în România, la fel de proastă ca şi numirile pe criterii politice. Asta e, de altfel, soarta oricărui lucru bun care intră pe mâna unui guvern – a oricărui guvern – la distorsionat şi pervertit.
Există şi aici două posibilităţi, ambele la fel de proaste. Prima: în sarabanda ipocriziei generale, „oamenii noştri” (adică cei numiţi pe criterii politice de toate partidele în funcţie de legislatură, şi blamaţi de toate partidele în funcţie de legislatură) să fie înlocuiţi cu „firmele oamenilor noştri” sau chiar cu „firmele noastre”. Licitaţiile vor avea rolul de-a furniza legalitate acestor potlogării vechi de când lumea.
A doua posibilitate: managementul să fie încredinţat (după licitaţii la fel de valide ca şi cele amintite mai sus) unor firme străine, în baza principiului de-a le oferi tainul (pentru formulări de genul ăsta îmi place mie Traian Băsescu) celor care au moşit (mai de aproape sau mai de departe, mai direct sau mai pe ocolite) acordurile şi împrumuturile cu care guvernul va mări în anul electoral ceea ce şi-a propus să mărească.
Mai există, fireşte şi o a treia cale: managementul să fie privatizat corect şi cu bună credinţă şi, mai ales, atât în interesul general (că doar sunt companii de stat), cât şi în interesul viitorilor manageri (fără ipocrizia populismelor de până acum, care compară o leafă de manager, căruia i se cere performanţă şi profit, cu salariul mediu pe economie). Atât că eu nu cred în calea asta pentru că nu am văzut încă aşa ceva – şi o să rămân, astfel, păcătorul acestei săptămâni: hoţii ăştia cu (câte) un păcat, şi eu cu zeci sau sute, că trebuie să bănuiesc 25% din companiile de stat, conduse de nişte monumente de cinste şi bună credinţă.
* A treia temă – care ne scoate, prin complexitatea ei, din brutalitatea concretului politic şi ne îndeamnă, vorba domnului ministru Botiş, să „reflectăm”. Iată o situaţie: statul de drept pe care vrea să-l modernizeze guvernul Boc este construit – nu mai vorbim de motivele la care-l supune vitregia momentului – prin mijloacele care dărâmă, îndeobşte, un stat de drept. Cam asta e când ajungi la a 13-a asumare de răspundere, iar guvernul emite, practic, edicte pe legi fundamentale de funcţionare a societăţii, înlocuind cu bunul plac un legislativ de inşi iresponsabili. Ei bine: tot acest proces de subminare a principiilor statului de drept în numele binelui statului de drept are şi un erou: ministrul Ioan Nelu Botiş. Legea pensiilor, Legea salarizării unitare, Codul muncii, Codul social: toate acestea au fost pritocite în ministerul domnului Botiş înainte de-a se transforma în literă de lege prin evitarea legislativului. Şi aceasta încă nu e totul: în calea către zenitul său politic, eroul de la Bistriţa a avut vreme şi de-un conflict de interese: nevasta-sa, consiler, firmă, fundaţie la el acasă, bani aprobaţi prin ministerul său, bani europeni. „Reflectez la demisie” a fost înlocuit, câteva ore mai târziu, cu „Soţia se va retrage din Fundaţie”. Ceea ce nu poate pricepe nici acest campion al asumărilor de răspundere e că noi nu despre femeie vorbim.
* În fine: PSD are dreptul să-şi desemneze un om în postul de preşedinte al Comisiei de Cultură din Senat, dupa ce Sergiu Nicolaescu a demisionat din partid. Aşa cum se întâmplă într-un partid mare, cu oameni bine pregătiţi şi cadre competente pentrui orice demnitate în stat, concurenţa e acerbă, dar până la urmă câştigă, se-nţelege, cel mai bun. PSD a propus-o pentru funcţia de preşedinte al Comisiei de Cultură din Senatul României pe doamna Olguţa Vasilescu.
