vineri

12 august, 2022

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

22 decembrie, 2010

Da, de la 1 ianuarie 2007, România nu mai poate fi dată afară din Uniunea Europeană. Odată intraţi, cine ce ne mai putea face altceva decât să ne treacă prin filtrul unor monitorizări soldate cu mustrări, recomandări şi indicaţii inoperante? Şi cât de mult au contat pentru evoluţia statului românesc de după revoluţie aceste forme de presiune externă! Uitaţi-vă în legi şi în organizarea societăţii: statul nostru de drept, atâta cât, cel puţin din punct de vedere formal, este astăzi, nu-i altceva decât produsul condiţionărilor şi presiunilor externe din anii 1998-2006. Iar din punct de vedere politic, criza i-a dat României europene o şansă: cine, din Europa, mai avea vreme să reacţioneze la formalismul și superficialitatea cu care ne-am ţinut drept stat comunitar? Mai ales că şi Uniunea e un superstat superbirocratic.

Dar uite că, la nivel de state, problema se pune serios mai ales într-un conglomerat de națiuni unde interesul fiecăruia primează – ne-am fi așteptat la altceva? – în fața interesului comun. Mutarea Franţei şi Germaniei pare un fel de aşteptare la cotitură: „băieţi, doar v-am spus că în 2007 integrarea voastră nu s-a produs efectiv, ci abia a început”. În definitiv, ce altă formă de presiune mai aveau?

Amânarea intrării în Schengen pare acum o certitudine, când doi coloşi – care, atunci când vorbesc toată lumea tace şi devine atentă – reacţionezază oficial, nu prea mai e loc de negociat – înseamnă că negocierile s-au sfârşit demult. Iar aici Băsescu are dreptate: potrivit Tratatului, n-au a face corupţia şi Justiţia cu capacitatea tehnică a României de-a asigura frontiera şi de-a gestiona baza de date Schengen. Dar la întrebarea lui: „De ce ne discriminaţi?” i se poate răspunde simplu, tot cu o întrebare: „De ce nu vreţi să fiţi europeni?”. Hârtiile, legile, procedurile şi toate celelalte formalităţi care ne fardează statutul nu fac nici cât o ceapă degerată în faţa realităţilor din teren – şi nu izolarea lui Băsescu (reală) pe scena europeană e cauza acestor amânări. Am văzut pe Wikileaks cum îşi face evaluările şi cum pune problema diplomaţia americană.


Haideţi să ne închipuim şi un Wikileaks care arată cum îşi face evaluările şi ce comunică diplomaţia europeană despre România. Legea ANI, hărtănită, odată ce nu mai există nici o presiune din exterior – recomandările şi luările de poziţie sunt mereu luate peste picior: dar joaca ţine aici, la un electorat ignorant, nu la cei care decid printr-o ridicare de sprânceană; cazurile Năstase şi Ritzi (ba da, sunt identice) – cum pot oare doi parlamentari, care se consideră nevinovaţi, să-şi mobilizeze partidele pentru a scăpa de posibilitatea de a li se dovedi nevinovăţia? Dacă Angelei Merkel i se spunea „Teflon”, cum s-ar putea vorbi despre omenetul de la Bucureşti? „Bombonel a dat-o cotită şi de data asta cu Tribunalul, dacă ar şti biata doamnă Tamara s-ar răsuci în mormânt”. „Angy, vezi că buzata aia mică e fata marinarului, a mobilizat tac-su tot partidul să ne-o trimită aici”. „La alegeri, şoşonarii au fost aduşi la vot cu autobuzele”. „Prostănacul s-a dus la Moscova, pe ascuns, în prag de alegeri şi nimeni nu ştie cu cine şi ce a vorbit acolo”. „În vezi pe bloduţu ăla mic care ţopăie lângă prostănac? E şeful dreptei liberale şi peste câteva ceasuri o să afle că marinarul iar i-a ciuruit”. „Parlamentul României, xx noiembrie 2010: au venit la serviciu numai ziariştii şi noi, spionii. Şi au nevoie de 3-4 legi fundamentale, au nevoie de buget şi de ceva bani în el. Şi dracii ăia nu pot fi trimişi acasă nici dacă schimbi Codul Muncii”. Şi tot aşa. Şi noi le facem pe toate astea într-un sistem complicat în care chiar există concurenţă pentru influenţă, statut, interese deseori divergente.

Dacă peste aceste poveşti suprapunem stringenţele pe care criza le ridică în calea ţărilor europene, când există probleme prea mari ca cineva să aibă timp de hârjoana inconştientă de la Bucureşti, amânarea intrării în Schengen pare o consecinţă logică a confictului dintre nişte politici interne. Merkel a vorbit la Bucureşti de arieratele din economie şi a cerut banii pentru firmele nemţeşti. Franţa a semnat săptămânile trecute un tratat de cooperare energetică cu Rusia, iar două zile mai târziu vorbea de necesitatea tranşării problemei frontierelor dintre România şi Republica Moldova. Amânarea intrării în Schengen nu va împuţina ţiganii de pe străzile Parisului, la Roma vin sărbătorile iar numărul portofelelor furate prin metrouri va înregistra creşterea de sezon, de la Londra asigurările sociale vor lua calea Ţăndăreiului pentru încă un etaj la vilă. Şi dacă lucrurile au stat, stau şi vor sta oricum aşa, de ce să le mai şi oficializeze cineva?

Asta e percepţia, iar părinţii statelor din UE sunt şi ei politicieni: în următorii doi ani şi Franţa şi Germania vor avea alegeri, iar la urne se va prezenta un public radicalizat de criză, căruia politicienii nu-şi pot permite, ca la Bucureşti, să le mărească pe ultima sută de metri salariile cu 50%, și-apoi să nu le plîtescă, plătind procesele pierdute cu bani împrumutați de la FMI. Dar ceva au plănuit ei să le zică alegătorilor, nu?

Consecinţele amânării, sunt, deci simbolice. Cu totul real va fi însă statutul politic pe care România îl primeşte, oficial, prin această amânare. Un fel de oaie neagră a „familiei europene”, un cartier rău famat în care există legile care funţionează şi dincolo de el, dar pe care e bine să-l ţii minte, ca să-l ocoleşti. Ar trebui să urmeze ani lungi de muncă şi coerenţă a politicii interne pentru a scăpa de acest statut, şi o diplomaţie care să ne sprijine interesele printre cele ale altor state. Dar la Bucureşti politica a devenit sinonimă cu lipsa de răspundere, iar dimplomaţia noastră statică e lipsită de o strategie pe problemele care lărgesc tot mai mult prăpastia dintre noi şi Europa firească. Pentru că Europa aia  înseamnă Schengen.


Articole recomandate:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

articole categorie

Citește și:

Deceniul banilor ieftini (dobânzi mici sau foarte mici la creditele pe termen lung)pentru state  tocmai s-a încheiat . A fost (sau ar fi fost) o perioadă extrem de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: