La precedentele alegeri din PDL ştiam că urmează două lucruri. Va câştiga Emil Boc – adică partidul va fi condus de Băsescu, aflat în mare formă şi pe val şi în poziţia de şef al statului. Şi: partidul o va lua spre dreapta, nu atât prin Emil Boc (a cărui moţiune tot despre dreapta vorbea), ci datorită unei garnituri de oameni care construiseră PNL, şi plecaseră de acolo luând cu ei şi ceva mobilier din liberalismul nostru tradiţional. Acei oameni erau Stoica, Stolojan, Flutur & comp.
Cine s-ar fi gândit că partidul care a fost ţinut la putere de Traian Băsescu (şi constataţi că preşedintele a dus absolut singur lupta politică pentru a ţine PDL la guvernare) nu va prevedea consecinţele uzurii şi necesitatea de a-şi pregăti, din vreme, o garnitură proaspătă de lideri? Şi că astăzi suntem siliţi să constatăm nu două, ci trei lucruri. Că alegerile vor fi câştigate tot de Emil Boc, şi tot bâiguind despre dreapta. Traian Băsescu nu mai e pe val, iar forma sa dă măsura uzurii partidului pentru care s-a făcut paratrasnet pentru măsurile nepopulare. Şi noutatea: partidul face o derogare de la statut ca să poată candida şi domnul Paleologu, pata de culoare a acestor alegeri sumbre în esenţa lor, care iese la rampa ideologică ca să ne mai şi râdem şi noi puţin..
Dincolo de relativitatea şi clişeizarea ideologiilor (închipuiţi-vă feţele baroneţilor locali revendicându-se – sau „revindecându-se” – patetici de la stânga sau de la dreapta), noi chiar nu avem nici stânga şi nici dreapta. Iar problema moţiunilor lui Boc şi Blaga (domnul Paleologu pare trimis acolo ca să-şi dea lumea seama că partidul nu are decât două opţiuni mari şi late) asta şi este: au plecat amândoi, cu însuşi titlul moţiunii, de la un simplu clişeu. În loc să scoată în faţă un grup de inşi care mănâncă jar, care deosebesc stânga de dreapta şi şi-au dat proba învăţând şi practicând o meserie, şi-l revendică amândoi pe unul ca domnul Ioan Oltean şi pălăvragesc despre dreapta.
Oare de ce ar trebui să nu facă atâta caz?
În primul rând, pentru că electoratul PNL pe care-l vânează (cel dezamăgit de alianţa cu PC şi PSD) nu va da, ideologic vorbind, mai multe parale pe Ioan Oltean decât pe Fenechiu; şi nici pe Blaga decât pe Liviu Dragnea. Şi nici pe Boc decât pe Chiliman.
În al doilea rând, pentru că măsurile luate de guvernele PDL nu au făcut parte dintr-un plan de dreapta. România a străbătut criza nu cu planul lui Boc, ci cu lista lui Jeffrey Frank (o listă supraideologică), sub ochii vigilenţi al Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale. Cât despre măsurile locale – tăierea ajutoarelor pentru cei care nu au muncit niciodată şi reverificarea şi desfiinţarea dosarelor de handicapat ale unor inşi care n-au fost niciodată bolnavi – acestea sunt măsuri de bun simţ şi într-un stat comunist, nu sunt măsuri de dreapta. Să mai vorbim de măsurile de impozitare chiar şi a pierderilor companiilor, şi de atenţia foarte „stângistă” acordată salariaţilor bugetari – fără ca vreun ministru din toate guvernele astea să fi formulat, măcar verbal, vreo măsură pentru nefericiţii din zona privată?
În al treilea rând, toată discuţia asta despre viziunea celor doi candidaţi asupra României este găunoasă, inutilă, şi nu are legătură cu dreapta. Criza ascute necesitatea ţărilor Europei de-a-şi interconecta diverse sectoare şi de-a-şi compatibiliza feluritele sisteme, aşa că s-au născut pactul de competitivitate, Europa 2020, există pactul de stabilitate, există Lisabona – statele, adică guvernele celor 27, indiferent de ce culoare ideologică se revendică ele, nu au decât a se supune – cine să ia în serios ce cred doi foşti fesenişti despre „economia de piaţă”, „economia socială de piaţă” şi statul de drept? Mai ales că în acest stat de drept guvenul n-a găsit alte metode de-a guverna decât prin ordonanţe de urgenţă (unele date câte două-trei pe acelaşi lucru, doar corectând una ce au omis celelalte) şi prin asumări de răspundere.
De altfel, atunci când într-un partid de dreapta, cei doi candidaţi îşi intitulează moţiunile „Dreapta”, şi când într-o economie funcţională de piaţă ei mai vorbesc despre cum o să fie economia de piaţă, evaluarea ofertelor lor nu se face după modelul economic, ci după psihologia analitică.
Spuneam mai sus că domnul Paleologu pare să fi intrat în cursă ca pentru a arăta lumii că partidul nu poate produce la modul serios decât două candidaturi mari şi late. Ei, bine, da, PDL-ul momentului cam atâta poate – ne-a demonstrat-o grupul reformiştilor în urmă cu câteva săptămâni. Macovei, Preda, Voinescu, Ungureanu – lume intransientă, coerentă, subţire – dar, da, prea subţire. Fără forţa de-a scoate în faţă un lider, fără consoanele unui predicat politic, grupul reformiştilor este pentru conducerea PDL ceea ce e departamenmtul de PR al unei firme faţă de Consiliul de Administraţie: unii dintre cei care le-au respins propunerile de primenire a statutului se vor plimba cu ei la braţ, prin colegii, în viitoarea campanie electorală. A mai rămas cineva în materie de leadership? Nu. Adică da, era să uit: a mai rămas Elena Udrea, dar ea e o poveste separată.
Cam aşa stă treaba cu oamenii de dreapta de la dreapta. Mare trebuie să fie şirul pomenilor electorale (care vor fi botezate, desigur, „consecinţe ale creşterii economice”), ca PDL să poată câştiga anul viitor alegerile. Adică să-şi poată aduna electoratul care se simte de dreapta. Mai ales că în partid există câţiva psihologi la vârf care-şi pregătesc deja adepţii din tabere şi teritoriu şi de un suficient 20-25 % – ba chiar mai mult decât suficient pentru a garanta cele câteva imunităţi care contează. Nu ştim cum se vor brodi după aceea lucrurile, ce va urma şi cum se vor aşeza apele – contează şi ce se va întâmpla într-un USL ajuns la guvernare.
Un lucru ştim sigur: dacă PDL are astăzi de ales numai între Emil Boc şi Vasile Blaga, ACEST PDL nu va supravieţui unui mandat în opoziţie.
Urmărește-ne pe Google News
