marți

7 mai, 2024

Cristian Grosu

Sub zidurile Troiei, în fața armatelor – două mări de andrenalină – Hector și Ahile se înfruntau față în față. Victoria unui o atrăgea pe cea a armatei în fruntea căreia se afla. Miza era pacea pentru unii...
15 octombrie, 2012
Au și răul și prostia și iresponsabilitatea și nepăsarea socotelile lor. Și rostul lor. Puțini își dau seama cât de bine se asemănă acești ani cu sfârșitul anilor 90 – când lucrurile bune care ne-au adus până aici...
4 octombrie, 2012
”O țară în care guvernanții, în toiul crizei economice globale, își antrenează cetățenii într-o criză politică și instituțională profundă, cu efecte negative asupra credibilității externe și a investițiilor e o țară strâmbată”. ”Spre deosebire de PDL, care este...
30 septembrie, 2012
Orice coșmar economic – cum e cel care tocmai se petrece în mlaștina românească de la Oltchim – te trimite să cerni în minte și să testezi principiile cele mai simple. ”Marx nu s-a înșelat, piețele nu se...
24 septembrie, 2012
În articolul precedent, despre dl. Victor Ponta și despre ce este el în stare să facă pentru țara lui când se află la pupitrul de comandă, scriam că acest an e compromis din punct de vedere al guvernării,...
5 septembrie, 2012
De la ce plecăm: acest an e compromis din punct de vedere al guvernării, economia a fost expediată undeva în fundal – cu 3 guverne, 2 rânduri de alegeri și cu halucinantele ultime 3 luni – 2012 e...
3 septembrie, 2012
Nu trageți în Curtea Constituțională. Da, a amânat cu 40 de zile verdictul în – ca să folosim eufemisme – ”criza politică” de la București, stingând lumina pentru toți cei care încercau să vadă un plan și o...
3 august, 2012
Mulți speră că luni, 30 iulie, România se va trezi dis de dimineață ceva mai dumirită de ce i s-a întâmplat, și pregătită ”să intre în normalitate”. Nici cea mai mică șansă. Toată lumea va ieși avariată din...
27 iulie, 2012
E mult mai rău decât putem la ora asta să ne închipuim – factura detaliată o s-o primim în lunile următoare. România s-a ales cu o evaluare suplimentară în anul 2012 – ceea ce e un fel de-a...
18 iulie, 2012
Deciziile de luni ale Curții Constituționale, referitoare la săptămâna de foc a politicii românești încă nu au tranșat problema suspendării președintelui. Ba chiar, miza poveștii – cine va fi ”câștigătorul” acestei lupte este lăsată la urmă, într-un suspans...
10 iulie, 2012
În urmă cu câteva zile aș fi început altfel, cu speranța că un sâmbure de rațiune se mai agață de argumente, cazuistică și principiile care animă, îndeobște, un stat funcțional. Cu exemplul Verfassungsgericht. Nu doar Germania, ci și...
5 iulie, 2012
Pe la mijlocul lui mai, într-o discuție cu un amic (de dreapta) eram de părere că proaspătul premier Victor Ponta are șanse mari să joace un rol vizibil în următorii 10 ani de politică europeană. ”Dacă-l scapă Justiția...
29 iunie, 2012
Ca român, am trăit o noapte penibilă în mijlocul acestei uriașe zarve provocate
21 iunie, 2012
Nici nu ştiu cu ce să încep. Hai, mai bine, chiar cu începutul: „Domnu ziarist, la ce s-a întâmplat aici, la Hidroelectrica, eu, care le-am văzut pe toate cu ochii mei, pot să spun doar atât: la capitolul...
18 iunie, 2012
Articolul de mai jos a apărut pe cursdeguvernare.ro pe data de 16 mai 2011, imediat după congresul PDL. Îl reluăm integral pentru cititorii care urmăresc cu atenţie ce se petrece pe partea dreaptă a scenei politice – mai...
12 iunie, 2012
Nimeni nu vrea să înveţe nimic decât pe pielea lui – fără să-i mai punem la socoteală pe cei grei de cap. Rezultatele alegerilor (cred că nu vor fi diferenţe spectaculoase faţă de exit-poll-uri) arată nu că PDL-ul...
10 iunie, 2012
Ipoteza Pe peretele din sala de şedinţe a firmei de PR care se ocupă de strategia partidului e tabla. TABLA. Mare, cât să încapă cele 6-7 coloane cu scris citeţ despre mesaj, sloganuri, tactică, acţiune – şi tot...
7 iunie, 2012
Fostul premier anunţă înfiinţarea unui ONG care s-ar putea numi „Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta”. Are şi un fel motto, care poate fi rezumat după cele câteva parole pe care le-a formulat în timpul scurtei sale guvernări: „Jos lenea!”...
29 mai, 2012
Există o miză uriaşă care se joacă în săptămânile şi lunile acestea, dedesubtul zarvei politice pe care o produc schimbările de guvern, schimbul de înjurături şi insulte dintre părinţii poporului şi marafeturile anului electoral. Privatizările resurselor şi preturile...
20 mai, 2012
Adevărata guvernare a domnului Victor Ponta a început joi, 17 mai, undeva între ora 9 şi 10 seara. Să ne explicăm, luând-o cu paşi mici. Mai întâi : noul premier vrea ca procurorul general şi şeful DNA să...
18 mai, 2012

Confruntarea titanilor

Sub zidurile Troiei, în fața armatelor – două mări de andrenalină – Hector și Ahile se înfruntau față în față. Victoria unui o atrăgea pe

Nu era Băsescu

Mulți speră că luni, 30 iulie, România se va trezi dis de dimineață ceva mai dumirită de ce i s-a întâmplat, și pregătită ”să intre

Republica de la Grivco

În urmă cu câteva zile aș fi început altfel, cu speranța că un sâmbure de rațiune se mai agață de argumente, cazuistică și principiile care

Războiul premierului cu România

Pe la mijlocul lui mai, într-o discuție cu un amic (de dreapta) eram de părere că proaspătul premier Victor Ponta are șanse mari să joace

Chiar: adică cum să ne vindem ţara?

Există o miză uriaşă care se joacă în săptămânile şi lunile acestea, dedesubtul zarvei politice pe care o produc schimbările de guvern, schimbul de înjurături

Confruntarea titanilor

Sub zidurile Troiei, în fața armatelor – două mări de andrenalină – Hector și Ahile se înfruntau față în față. Victoria unui o atrăgea pe

Nu era Băsescu

Mulți speră că luni, 30 iulie, România se va trezi dis de dimineață ceva mai dumirită de ce i s-a întâmplat, și pregătită ”să intre

Republica de la Grivco

În urmă cu câteva zile aș fi început altfel, cu speranța că un sâmbure de rațiune se mai agață de argumente, cazuistică și principiile care

Războiul premierului cu România

Pe la mijlocul lui mai, într-o discuție cu un amic (de dreapta) eram de părere că proaspătul premier Victor Ponta are șanse mari să joace

Chiar: adică cum să ne vindem ţara?

Există o miză uriaşă care se joacă în săptămânile şi lunile acestea, dedesubtul zarvei politice pe care o produc schimbările de guvern, schimbul de înjurături

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: