Războiul premierului cu România

Pe la mijlocul lui mai, într-o discuție cu un amic (de dreapta) eram de părere că proaspătul premier Victor Ponta are șanse mari să joace un rol vizibil în următorii 10 ani de politică europeană.

”Dacă-l scapă Justiția de Adrian Năstase – și, odată cu el, de sistemul de presiuni și coterii asupra instituțiilor de stat prin care ăla făcea politică – Ponta poate deveni exponentul unei noi stângi în România. Într-un moment în care Europa, sătulă de austeritate, poate balansa, în următorii ani, spre stânga. Ponta vine chiar într-un moment în care unul ca Hollande își caută aliați cu putere de decizie în țările lor. Și va beneficia de avantajul celor care vin de la început. ” –  îmi dădeam eu cu părerea. Prietenul (de dreapta) mi-a acceptat argumentele și teoria.

Domnul Ponta se grăbește, însă, să mă răzgândească,  și îi spun amicului, prin rândurile de față, că argumentele mele au fost greșite și că, dacă Victor Ponta va juca vreodată vreun rol serios măcar în România, faptul va fi posibil fie prin noroc, fie prin slăbiciunea instituțiilor statului român. Căci ce văd de 2 săptămâni încoace e noua fază în care cabinetul Ponta împinge țara; o țară care, sătulă de guvernarea Boc-Udrea-Băsescu, s-a refugiat la ”alternativă”:  Ponta-Antonescu-Voiculescu.

Prima fază a guvernării a fost – lucru pe care-l înțelege toată lumea și pe care, în ciuda anormalității sale îl consideră legitim – înlocuirea oamenilor numiți politic de ceilalți cu oamenii USL. Bun, –  nu poți guverna decât cu marionete cu care împarți aceleași ”valori”, nu?

Faza a doua a început odată cu anunțarea rezultatelor la locale:  cu o adeziune populară peste așteptări, premierul și-a dat jos masca și mănușile – războiul cu Traian Băsescu s-a transformat într-un război cu instituțiile statului. Ultimele 3 zile sunt doar apogeul unei conjuncturi în care premierului nici nu i-a mai păsat cum se văd lucrurile din afară: gestionarea țării prin abuzul fățiș și o agresivitate față de regulă și față de lege cum numai în mandatul lui Adrian Năstase s-a mai întâlnit.

Da, a fost apogeul unei mize personale de imagine – prin ambiția de-a merge la Bruxelles. Dar dacă facem o cronologie a faptelor și acțiunilor care au premers vizita la masa greilor, nu poate fi trasă decât o singură concluzie: Nu așa e reprezentată România de un tânăr politician care speră să joace un rol serios aici și acolo. Dacă prețul ”reprezentării” e șirul de asalturi asupra legilor, de distorsiuni ale menirii instituțiilor statului și de presiuni publice asupra mecanismelor de funcționare  – mai bine să rămânem nereprezentați. Încă două lucruri despre ”războiul pentru Bruxelles”.

Întâi: Da, Constituția e proastă; e o Constituție croită de epoca Ion Iliescu și modificată în epoca Iliescu/Năstase, a concesionat-o și s-a folosit de ea apoi Traian Băsescu – trebuie schimbată urgent pentru ca ambiguitățile deliberate să nu-i dea posibilitatea celui care are la un moment dat puterea  să o interpreteze după cum are interesul. Dar până la modificare, ăsta e singurul reper, iar dacă o decizie a Curții Constituționale e valabilă și obligatorie pentru cetățeanul de rând, nu văd de ce cetățeanul Victor Ponta ar face excepție. Ce să mai spun de premierul Ponta? În plus: o lege proastă se schimbă, nu se încalcă, altfel ajungem în anarhie – 20 de milioane de inși își fac fiecare lista lui de legi proaste și-și bat joc de ele.

Al doilea: Instrumentele prin care sunt abuzate instituțiile în războiul cu președintele sunt cele care vor fi folosite în războiul pe care USL și clienții săi din teritoriu îl duc cu România. Cred că nu-și face nimeni iluzii ce va urma după alegerile de la toamnă: exact ce a urmat după toate guvernele, indiferent de coloratură și alianțe, după toate alegerile de la revoluție încoace.

Astea despre ”reprezentarea” României (a României!) la Bruxelles. Căci mai e vorba și de reprezentarea lui Victor Ponta în țară, ca șeful ”celui mai curat guvern” din ultimii 20 de ani: gestionarea acuzațiilor de plagiat. Miercuri, decanul Facultății de Drept a demisionat pentru că în Consiliu Facultatea și-a declinat competența de-a evalua în ce măsură o teză de doctorat făcută cu copy-paste e un plagiat. Dacă facultatea de Drept nu poate spune dacă e plagiată o lucrare de Drept, atunci cine? Aflăm a doua zi, când ministrul (interimar – căci în 2 luni de guvernare trei partide nu au reușit să scoată în față o figură aflată deasupra oricărei suspiciuni) Educației modifică componența Comisiei de Atestare a Doctoratelor – care trebuia, în a treia zi, să se întâlnească pe cazul Ponta: arbitrariul se manifestă scurt, în cea mai mare grabă, instituțiile sunt înființate, desființate, modificate, comasate, deturnate cu o rapiditate incredibilă – prin memorandumuri, ordine, ordonanțe de urgență. Un argment folosit într-un caz devine contrargument când interesele o cer într-un alt caz. Așa se face că Monitorul Oficial (care trebuie să publice decizia CCR prin care premierul nu avea ce căuta la Bruxelles) a fost trecut în doar un ceas de la parlament la guvern. Iar ICR a fost trecut invers – tot la urgență – de la președinție la parlament.

Lucrurile nu se opresc, însă, aici – există și chestiuni mai serioase, cum e economia, punctele strategice ale țării, criza. O să vină peste noi cazul de la Hidroelectrica, cel mai valoros activ al statului român în acest moment, impins în insolvență după o schemă premeditată încă din prima zi de guvernare – când drumul spre magementul companiei i-a fost netezit unui lichidator. Constrânse la provizioane de jumătate de miliard de euro, băncile strâng din dinți (din cauză de rating nici nu au curajul să se plângă) dar transmit mai departe, acolo unde cabinetul Ponta e judecat altfel decât după declarațiile premierului de la căpătâiul lui Adrian Năstase.

Să mai spunem despre trecerea cadastrului în subordinea directă a premierului (din cauză de 2 miliarde de euro – cât va costa remăsurarea României)?
De numirea la Inspectoratul de Stat în Construcții a unuia care avea misiunea să-l scoată pe Adrian Năstase fără prejudiciu în ”Trofeul Calității”?
De implicarea Ministerului de Interne în circoteca încarcerării lui Adrian Năstase?
De scoaterea hotărârilor Parlamentului de sub posibilitatea de-a fi verificate de Curtea Constituțională (într-o țară în care numai cine nu vrea nu poate invoca excepția de neconstituționalitate)?
De încercarea de modificare a Legii Educației naționale – respinsă la CCR (pe toate le făcuse interimarul de la Educație – numai asta mai rămăsese)?
De amenințările și presiunile la televizor, făcute de oameni de decizie sau chiar de miniștri pe judecători, Justiție, CSM, CCR și altele?

E incredibil de mult pentru două luni – de aia nici nu a fost timp de guvernare. Iar un cabinet care nu guvernează nu are la ce pretinde perioadă de grație și prezumție de bună-credință.

Guvernare? Să dăm ceasul înapoi cu două luni și să-l reascultăm pe Crin Antonescu (adică  pe Dan Voiculescu):  ”Nu uitati ca vorbim de un guvern, ca sa spun asa, provizoriu. Deci, e foarte limpede ca una este sa asumi un minister sau sa pui un om pentru sase luni cu obiective foarte stricte si alta e sa-l pui pe patru ani cu proiecte care se vad in zare.” (Crin Antonescu – 29 aprilie 2012).

Vasăzică ”provizoriu”. Sigure sunt ”obiectivele foarte stricte” pe care tocmai le-am înșirat mai sus. Şi dacă „obiectivele foarte stricte” arată aşa, cum vor arăta „proiectele care se văd în zare”?

Provizoriu. Nici nu-i de mirare: România a ajuns, pe primele 5 luni ale acestui an, la un deficit de 1,2% din PIB (din 2,2, cât are țintă pe tot anul), deficit care nu cuprinde nici măririle de salarii de la 1 iunie, nici recorectarea pensiilor, nici recesiunea pe care UE a anunțat-o în eurozonă (clienții noștri la export) pentru T3 și T4.
E drept, e o situație care vine din urmă, nu o putem pune în cârca actualului cabinet.  Dar nu se vede nicio măsură, nici un desen, niciun plan – experții vorbesc în vânt, economiștii din economia reală se agită degeaba. Pentru că prioritățile sunt altele. ICR, Monitorul Oficial, japca de la Hidroelectrica și salvarea băieților deștepți de acolo (sub paravanul refacerii contractelor), dosarele din Justiție, certificatele de bună purtare pentru plagiatori. Poate de aia Florin Georgescu – singurul om din guvern care chiar știe ce se întâmplă – și tace atât de mult, cât timp premierul e dus să dea cu târnăcopul în instituțiile statului.

Vorbeam mai sus de faza întâi și că ne aflăm în cea de-a doua. Pentru că mai există și o a treia fază: Cea în care USL va câștiga alegerile, iar Victor Ponta va face guvernul. Atunci lucrurile nu vor mai sta ”provizoiu” ca acum, cu suflarea alegerilor în ceafă. Cum vor arăta ele ”definitiv”?

PS – ultima oră:

Ministrul interimar al Educației, Liviu Pop,  a anunțat desființarea Consiliul Național de Atestare a Diplomelor, care tocmai analiza, în ședința din această dimineață, cazul acuzației de plagiat aduse premierului Ponta. Ministrul i-a asigurat pe cei 20 de membri ai Comisiei că se vor regăsi în viitoarea Comisie, unde vor fi 45 de membri. Ministrul a mai declarat că va trimite Corpul de Control la Consiliul de Atestare a Diplomelor, deoarece ar fi aflat ”și alte elemente grave legate de organizare”.

Imediat după ce a desființat  Consiliul de Atestare, Liviu Pop a anunțat că aceasta este ultima zi din mandatul său interimar la Educație. Iată un om care știe ce înseamnă vorba lui Crin Antonescu:  ”obiective foarte stricte”.