Fostul premier anunţă înfiinţarea unui ONG care s-ar putea numi „Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta”. Are şi un fel motto, care poate fi rezumat după cele câteva parole pe care le-a formulat în timpul scurtei sale guvernări: „Jos lenea!”
Sună bine: există milioane de români (şi eu mă număr printre ei) care, sceptici nu atât de faţă de politică pe cât sunt faţă de actuala clasă de decidenţi, aşteaptă de 20 de ani să apară nişte feţe mai limpezi şi mai credibile, mai în acord cu lumea în care am intrat.
Unii îl privesc cu interes pe Victor Ponta. Dar primele acţiuni ale guvernului USL acreditează ideea (cel puţin până azi, 29 mai) că Adrian Năstase şi Dan Voiculescu sunt mai vivace şi mai eficienţi decât însuşi Ponta în a stabili priorităţile guvernării. (Ţara chiar avea alte priorităţi în prima şedinţă a guvernului Ponta decât trecerea Inspectoratul de Stat în Construcţii în subordinea directă a premierului). Dar om vedea cum curg lucrurile mai departe – ăsta e un subiect din viitorul iminent.
Cu MR Ungureanu e o altă chestie – mai ales că el a ieşit „la interval”, din discreţia de şef al SIE, direct pe valul aşteptării explicite după o nouă clasă politică. A fost un experiment eşuat. Din vina electoratului, căruia nu i se potriveşte şi care „nu înţelege” un atare politician?
Eu cred că nu.
Privind înapoi şi ciulind urechile la noua iniţiativă de centru-dreapta pe care MRU vrea să o înfiinţeze, vedem o eroare în formă continuată: necunoaşterea electoratului căruia i te adresezi, şi „ideologizarea” excesivă a unor lucruri simple, care aşteaptă măsuri directe şi nu motto-urile şi zicătorile frecate până la izineală de guvernele dlui. Boc. Asta în ciuda calităţilor cu care Ungureanu, mai devreme sau mai târziu, va juca pe scena politică românescă rolul esenţial pe care un politician de dreapta trebuie să şi-l asume într-o lume în transformare – căci ar fi păcat să se dizolve în „dreapta guvernelor Boc”.
Ei: Mai devreme sau mai târziu? Iar asta depinde de început.
Nişte exemple chiar simple, luate din „România reală”:
1. Ce au oferit guvernele (de dreapta!) ale dlui. Boc mediului de afaceri autentic, altceva decât TVA, taxe, dificultăţi la înfiinţarea firmelor şi corupţie, în comparaţie cu „mediul de afaceri” de partid care a prosperat în criză din afacerile cu statul şi autorităţile locale?
Acestui segment care duce de unul singur (de unul absolut singur) greul economiei Ungureanu nu i-a oferit nimic CONCRET (voi explica mai jos de ce scriu asta cu majuscule) nici la începutul guvernării sale şi nici acum, în tentativa noii sale iniţiative. Or lumea s-a săturat să asculte „principii” – mulţi le ştiu şi le simt şi le trăiesc mai bine decât politicienii (de dreapta!) care n-au tăiat în viaţa lor o factură şi care-şi conduc afacerile cu statul prin telefon de la Bucureşti, şi care n-au suportat controalele la sânge ale lui Blejnar în timp ce marii evazionişti-cotizanţi erau lăsaţi să scape.
2. Cum să trimiţi „la muncă!” un medic care după 6 ani de facultate şi alţi 3-4 de rezidenţiat câştigă 3-400 de euro pe lună – lucrând în spitalele în care lucrează, cu ore peste program, gărzi şi tot tacâmul – într-o ţară cu preţuri mai mari decât în Vest?
Înainte de a le propune ceva concret. Înainte de-a i te adresa lui direct, prin însăşi viziunea şi strategia ta politică, prin-un set de politici publice croite pentru situaţia lui – în loc de principii pe care le ştie el mai bine: pleacă în economia de piaţă reală, în Vest, nu rămâne să-ţi voteze sloganurile şi proverbele…
3. „La muncă!” – i se spune românului pe care criza l-a lăsat fără slujbă şi umblă înnebunit să-şi caute una. Guvernele Boc (de dreapta!) n-au luat absolut nicio măsură serioasă de încurajare a mediului de afaceri care să producă locuri de muncă.
Vinovată de deficite a fost găsită minoritatea întreţinută de-o viaţă de stat, cu falsurile şi fraudele din dosarele sociale, iar blamarea ei printr-o adevărată strategie de comunicare guvernamentală s-a revărsat în mod egal şi pe majoritatea care-şi căuta, serios, de lucru, şi care putea şi ea spera la politici pro-active care să încurajeze mediul de afaceri producător de locuri de muncă.
Or, guvernele Boc (de dreapta!) au tăiat orbeşte ca nişte contabili de CAP: Citiţi aici despre cantitatea şi calitatea „ajustării fiscale”.
Dacă „stânga” strigă sus şi tare după „locuri de muncă”, nu ar fi trebuit să ne aşteptăm ca „dreapta” să se preocupe de crearea, susţinerea şi aportul de valoare adăugată la „mâna de lucru”? Fără să ştie că e „de dreapta”, mâna de lucru a părăsit ţara după principiile eficienţei, şi a lăsat, astfel, economie reală deprofesionalizată.
Să mai spunem că sistemul fiscal şi cel social din România e croit astfel încât românul să fie propriul său asistat, după ce banii din taxe fac un lung ocol pe la stat?
Scriam mai sus „CONCRET”, de dragul unui alt exemplu: în anii 90 în Ungaria se înfiinţa peste noapte „Partidul micilor întreprinzători”, cu junele lui lider Viktor Orban. Hai să lăsăm la o parte şi cine s-a aflat în spatele înfiinţarii partidului, şi ce şi cum a ajuns azi politicianul Viktor Orban.
Dar să reţinem principiul lui de funcţionare: s-a adresat direct unor oameni cu deziderate foarte precise, cu aşteptări şi cu politici publice adecvate „target”-ului – ideologia era subsidiară. Şi era chiar de dreapta! Şi tot peste noapte a câştigat alegerile.
Cum poţi crede că vei capta cuiva atenţia cu mesaje pentru chibiţi politici (puţini – şi ăia oricum sunt „ai tăi”), fără să te duci direct la bază, acolo unde există aşteptări concrete, pentru care ideologia e doar coagulantul „substanţei active”? Câţi dintre cei care au votat „dreapta” numai pentru că se recunoşteau în hăhăielile lui Traian Băsescu (adică ăia care „produc voturi”) ar face diferenţa între „dreapta” lui Emil Boc şi setul de politici care ar putea pune pe roate şi economia şi piaţa muncii – cu care ar trebui să iasă în faţă MR Ungureanu?
Dar nici astea n-ar fi de-ajuns.
Din proprie iniţiativă, sau sfătuit, sau presat şi condiţionat, Victor Ponta s-a înconjurat de câţiva economişti care să gestioneze guvernarea din perspectiva scenei pe care jucăm, să gândească poziţia României în context, să vegheze şi să se opună derapajelor şi să deseneze o direcţie. (Om vedea în ce măsură tenacitatea experienţei lor va fi suficientă pentru a amortiza populismele şi rapacitatea clientelei, care aşteaptă toamna în linia a doua – căci, până una alta, noul premier al stângii a rămas blocat într-o mentalitate de opoziţie).
Dar ai lui Ungureanu unde sunt? În afară de acel consiliu al oamenilor de afaceri (una din cele mai bune iniţiative ale fostului premieri) feţele care înţeleg ce se întâmplă şi care văd România pe o hartă regională şi europeană, care tocmai se redesenază acum, lipsesc..
Spuneam mai sus că din punct de vedere strategic, Ungureanu se află într-o eroare continuată. Tocmai pentru că aşteptările pe care le reaprinsese venirea sa pentru dreapta puteau fi organizate şi eficientizate după un alt scenariu.
Ce-ar fi fost dacă ar fi insistat cu temeritate pe prima sa opţiune – scăderea CAS la angajator, de pildă – în ciuda populismelor cu care PDL se mai agăţa de-un pai în mijlocul vâltorii? Ce-ar fi fost să lase trântită uşa de la şedinţa PDL în care i se ceruse alocarea de bani pentru tot felul de pomeni?
Cei care spun că partidul i-ar fi retras sprijinul politic trebuie să se gândească dacă nu cumva MRU a fost debarcat nu de USL, ci de acel PDL care mai degrabă ar negocia cu Ponta din opoziţie decât ar urma calea propusă de un premier ca Ungureanu.
Dacă vrea să fie eficient şi să reîntoarcă repede la locul său pe scenă, prima lecţie pe care trebuie să o înveţe Ungureanu (şi tinerii politicieni care sunt gata să-l urmeze) după 3 luni de guvernare şi încă o lună de PDL e una foarte simplă: nu vei ajunge „la bază” declamând aceleasi sloganuri pe care, în lipsa viziunii şi a unui set de politici economice, le-au recitat până la delir şi le-au compromis Emil Boc, Elena Udrea, Ioan Oltean şi ceilalţi.
-PS: Şi încă ceva nu trebuie să uite fostul premier, dacă nu vrea să repete eroarea care l-a costat mai mult decât mandatul: să nu iasă niciodată din logica acelei declaraţii enigmatice pe care a făcut-o la lansarea candidaţilor PDL, şi care s-ar putea rezuma cam aşa: decât să fiu eu pedelistul vostru, mai bine fiţi voi ungurenii mei.
14 răspunsuri
Din pacate, foarte bine zis. Si cam fara speranta…
pacat de acele „caltati ascunse” pe care le presupuneti Dvs. la MRU… defectele junelui sunt mult prea evidente! Era de ciulit urechile la propriu si nu la figurat la tembelizor… urat semnal.
Ungureanu nu are oameni si nu are curajul sa rupa pisica pe dreapta. Se lasa mai bine purtat de lant pe la bilciurile electorale de fesenistii PDL decit sa-si ia trupa si sa plece. Numai daca va pleca va atrage atentia ca poate construi ceva. Altfel, vom ramine cu clasa politica tinara a lui Ponta si Corlatean.
Sa admitem greselile celor analizati/ celor analizate.
Dar ma intreb io : cine-i analizeaza pe „analizatori”; caci ei imi par a se crede infailibili, iar eu, om plin de greseli, nu vreau sa-i acreditez cu sintagma „fara pata si prihana”.
Prea multi sint pe margine care dau lectii.
A nu mi se lua in nume de rau, dar nici premiantii Nobel nu mi se par credibili.
Nimeni nu este infailibil. Chestiunea este suntem într-un moment în care nimeni nu mai e pe margine – cum ziceţi. Vrem-nu vrem, cu toţii suntem implicaţi – fie şi numai prin aceea că suportăm nişte consecinţe, şi nu se poate construi nimic rumegând la infinit clişeele la adăpostul cărora toată clasa politică s-a distorsionat: o generaţie de politicieni care în 95 erau tineri (Udrea, Videanu et comp) , au îmbătrânit brusc şi au ajuns în situaţia de-a trebui să părăsească scena.
Ei: ce trebuie să nu facă unul ca MR Ungureanu pentru a evita ceea ce am văzut în ultimii 5-7 ani? Şi cum ar trebui să-şi împacheteze mesajul un politician tânăr şi vivace aşa încât să valorifice la maximum uriaşul orizont de aşteptare pe care-l are electoratul care nu mai merge, de ani de zile, la vot?
Despre asta vorbim.
Am apreciat acest articol si cred ca, in mare masura, este unul dintre cele mai lucide analize facute pe marginea acestui personaj controversat. Nu este putatorul unui program politic dar are sustinatori in lumea politica, adica, desi nu este angajat politic, este considerat politician si chiar daca nu a dat niciun semnal de dreapta sustine ca ar fi de-al lor. WTF?
E ca si cum as chema un preot sa imi sfinteasca casa, iar acesta m-ar intreba la telefon daca sunt catolic sau ortodox ca sa stie in ce vesminte sa vina imbracat.
Ungureanu nu este Încă un om politic autentic, sau – mă rog, în sensul în care se înţelege aici noţiunea de om politic. Însă are acele calităţi pe care eu, ca simplu alegător, mi le-as dori de la orice politician, mai ales că aceste calităţi se suprapun si peste „portretul robot” al politicianului de viitor pe care mi l-as dori sa populaze scena politica.
El are, însă, o problemă reală în a-şi găsi locul între „ai săi”: PDL (în ansamblu, ca organizatie de oameni de felurile facturi şi interese) nu l-a vrut niciodată cu adevărat, iar cu stânga e incompatibil structural – astfel încât ar trebui să facă cel mai greu lucru de făcut: să-şi deschidă propriul lui drum. Sau să facaă acele concesii necompromiţătoare (iarăşi un lucru greu) care să-i adjudece sprijinul politic de la dreapta. Sunt acolo nişte oameni care sunt gata să-l urmeze, iar când nu va mai fi singur, probabil că atenţia publică se va focaliza altfel pe el. Totul ţine de abilitatea lui, dar şi de puţin noroc. Ei: le are pe toate acestea?
Daca luam in calcul ca liberalii sunt acum in „combinatie” cu Voiculescu, ca nu a fost niciodata nici macar simplu membru al PD si ca vine desprins din fruntea serviciilor de informatii, da, consider si eu ca „are o problemă reală în a-şi găsi locul între “ai săi””
Pentru ca, nu-i asa, Ungureanu a fost dintotdeauna liberal, iar liberalii, toti, stau acum la stanga PSD-ului si pentru ca la dreapta lor se mai gasesc inca doua stangi pana sa dea de cei de dreapta.
N-ar fi fost mai simplu sa il roage pe Mihai Neamtu sa il primeasca la Noua Republica?
Sa nu uitam ca politica este un sport de echipa, iar cand atentia publica se focalizeaza pe un singur personaj este semnul ca formatiunea politica respectiva are o problema majora.
toate partidele de la noi au aceasta problema majora – sunt dependente de o locomotivă. poate mai putin pnl – dar sa fie asta un motiv că nu reusesc sa treaca de un anumit prag? ce sa mai spunem ca noile sale aliante l-ar putea indeparta de electoratul traditional (de dreapta) , şi ca in curand nu va mai putea trai din „Jos Băsescu!”
Nu cred. Cred ca mai degraba au o problema in raportarea fata de propriul lor electorat. Mai concis, atunci cand vin in fata electoratului, niciunul din partide nu reuseste sa formuleze corect, articulat, punctual, ce anume doreste sa faca cu puterea astfel obtinuta. Sunt lipsite de viziune, iar singurul lor „proiect politic” se rezuma la discursul politic.
Dupa 20 de ani, electoratul prieten cu Google sau cel plecat la munca, in occident, are acum termeni de comparatie. Iata, spre exemplu, majoritatea personajelor care si-au construit cariera politica in jurul discursului lor politic nu se mai gasesc in carti. Se regasesc, insa, pe prima pagina a tabloidelor, in emisiuni de divertisment, etc.
Intotdeauna, un adevarat om politic se gaseste insotit de un proiect politic de care se simte atasat si pe care isi propune sa il duca la bun sfarsit. Acelasi proiect politic. De cele mai multe ori, un proiect politic onest, corect formulat si urmarit in timp cu seriozitate si tenacitate, poate inlocui cu mai mult succes CV-uri de tip Ungureanu. Reusesc sa inspire incredere, forta, precum si senzatia de stabilitate.
Ce proiect politic insoteste Ungureanu? In opinia mea, aceasta ar trebui sa fie prima lui preocupare. Ori se ataseaza unuia existent, ori construieste unul cu specificul descris mai sus.
Suna bine? Pentrumine nu suna bine NIMIC din ce vine de la „un om de dreapta”. A fi de dreapta inseamna a fi adeptul darwinismului social, adeptul revenirii la jungla. Nu suna bine de loc. Dreapta = bad guys, stinga = good guys.
Hmm: eu n-aș fi atât de radical, pentru că asta limitează opțiunile de înțelegere a ceea ce s-a întâmplat și a ceea ce urmează să se întâmple. Potem face oricând o listă cu lucrurile pe care le ignoră și dreapta și stânga, raportat exclusiv la conjunctură. Altfel, ne blocăm în zona călduță a principiilor ^infailibile^ și nu mai reacționăm adecvat la realitatea brutală și la fenomenele care nu țin cont de întotdeauna de principiile noastre.
În ce mă privește, urmăresc cu interes și pe Ungureanu și pe Ponta – ca pe doi exponenți ai unei clase politice noi, animate de diferența unor viziuni diferite, care, măcar acum, după mai bine de 20 de ani, trebuie să înceapă să conteze. Asta că vorbim de oameni.
Dacă ne-am fi blocat pe dreapta, de exemplu (cu argumente, firește) nu am mai fi fost dispoși să vedem erorile brutale ale guvernelor Boc – pe care n-am încetat, noi sau colaboratorii noștri, să le identificăm, să le luăm la bani mărunți, să le criticăm. Dacă ne-am fi blocat pe stânga, n-am mai fi avut disponibilitatea de-a observa că una sunt declarațiile de intenție și de principii, și alta e guvernarea efectivă, acolo unde principiile sunt doar pretexte, iar deciyiile sunt luate în funcție de alte criterii – cum, curând, așa cum am făcut-o și cu Emil Boc, o să le luăm la bani mărunți și în ce privește pe Victor Ponta.
Vă recomand 2 articole / comentarii, căci toată atitudinea și judecata stau, în rest, în analiyele și chestiunile pe care le-am publicat pe probleme punctuale.
https://cursdeguvernare.ro/index.php?s=tapalaga&x=0&y=0
și
https://cursdeguvernare.ro/cei-mai-buni-ii-incompetentul-domn-emil-boc-si-dreapta-lui-mugur-isarescu.html
și multe altele…
Inca nu avem o reprezentare veritabila a ideologiei de dreapta si nu avem in acelasi timp nici o reprezentare veritabila a ideologiei de stanga in politica romaneasca.
Graitor pentru ce sint partidele politice romanesti de fapt este foarte interesantul status pe care il au politicile populiste in politica romaneasca. De la stanga la dreapta toata lumea le condamna la unison.
Faptul ca politicile populiste sint un rezultat firesc atat al ideologiei de dreapta cat si a ideologiei de stanga a fost ocultat.
Sintem in situatia ca politica romaneasca refuza nu numai optiunile apartinand de stanga extrema – socialism, comunism – ci refuza de a lua in considerare orice optiune politica destinata a avantaja populatia larga, optiuni proprii capitalismului si dreptei.
Care sint atunci optiunile preferate ? Bineinteles, optiunile in favoarea diverselor minoritati, care reusesc sa rezolve traficul de influenta pe langa cei care au decizia, pozitiv. Partidele deja traditionale se adreseaza relatiilor clientelare de toate tipurile.
Cui se adreseaza d-l Ungureanu ?
De fapt aici este secretul prezentei discrete ca agenda politica atat a Noii Republici a lui Neamtu cat si a initiativei d-lui Ungureanu. Agenda lor presupune rezolvarea traficului de influenta – eventual preluarea mecanismelor deciziei – in favoarea unui grup nou.
Partidele propun o „meritocratie” a calitatii relatiilor cu persoanele cu putere de influenta, „dreapta revigorata” propune o „meritocratie” conditionata de apartenenta la elita. Ambele sint distorsionari, denaturari ale meritocratiei specifice capitalismului – respectiv stimularea celor care pot genera mai multa bogatie in societate.
Ideal ar trebui ca resursele sa fie dirijate in sprijinul acestora, practic resursele sint confiscate de clientela.
D-l Ungureanu propune ca va prezenta un nou grup aparte catre care trebuie redirijate resurse, elita. Indiferent de rationamentul economic propriu-zis, de cerintele de eficienta si productivitate, maximizarea profitului, se vor dirija resurse catre noul grup.
Paradoxul situatiei este dat de faptul ca au nevoie de votul populatiei largi da in acelasi timp vor propune politici clar impotriva acestora.
Una dintre caile de a iesi din cerc este sa se prezinte ca un partid fara contur, doar de dreapta. Prea multe promisiuni contrare cu intentiile reale nu pot lansa, dar nu pot face publica nici agenda proprie.
Ar trebui totusi ca situatia imposibila de a fi ales majoritar cu promisiuni elitiste sa fie o indicatie mai clara ca ceva este gresit in aceste optiuni. Nu sint proprii unei democratii.
Alte rezolvari ar putea fi renuntarea la democratie, inflitrarea mecanismelor de influenta, dincolo de validarea populara (solutia incercata practic), mintirea cu nerusinare a electoratului.
Si de fapt solutia reala ar fi sa ne scuturam odata de toti cei hotarati sa confiste resursele. Avem nevoie de un partid adevarat de dreapta si sa lasam economia sa evolueze natural.