Rezultatele financiare peste așteptări au împins acțiunile UiPath în sus
Acțiunile UiPath au crescut în sesiunea extinsă de miercuri, după ce furnizorul de „roboți software” a raportat o pierdere mai redusă decât anticipau investitorii, scrie

Daniel Dines (foto stânga) va deveni din 16 mai co-director general al UiPath, împărțind conducerea companiei pe care a înființat-o cu Robert Enslin (foto dreapta),
Daniel Dines (foto), unul din fondatorii UiPath, a cumpărat un pachet de 9,57% din acțiunile companiei antreprenoriale RodBun, producătoare de semințe pentru agricultură și integratoare
Şase români, cu o avere cumulată de circa zece miliarde de dolari, au fost incluşi în clasamentul celor mai bogaţi oameni din lume realizat de
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) și compania UiPath, listată recent la bursa de la New York, urmează să înființeze un centru de excelență Robotic Process Automation
UiPath, primul unicorn românesc, a anunţat marţi seara că a reuşit să vândă acţiuni peste intervalul de preţ ţintit cu ocazia Ofertei sale Publice Iniţiale
UiPath, primul unicorn românesc, este evaluată la 35 de miliarde de dolari după o nouă rundă de finanţare, prin care a obţinut 750 de milioane
Compania IT americană UiPath, fondată în România de antreprenorii români Daniel Dines și Marius Tîrcă, a înaintat, joi, cererea de înregistrare a proiectului ofertei publice
Investiţiile în startup-urile europene din domeniul tehnologiei sunt pe cale să atingă nivelul record de 41 de miliarde de dolari până la sfârșitul anului 2020,
În rândul companiilor IT, UiPath este un promotor al ”democratizării” accesului la cunoștiințe de specialitate în domeniul tehnologiei Robotic Process Automation (RPA). Primul pas major
„Cred că acum este esențial să stabilim un dialog public-privat, instituțiile statului să utilizeze capacitatea și aportul de cunoștințe al companiilor din privat. Avem destul
UiPath ar fi inițiat discuții pentru angajarea unor bănci de investiții, în contextul în care compania urmează să se listeze la bursă în 2021, potrivit
(Textul de mai jos reprezintă fragmente din interviul apărut în CRONICILE Curs de Guvernare – publicație exclusiv print, cu un conținut diferit de cel al cursdeguvernare.ro –
De la debutul crizei cauzate de COVID-19, guvernele, inclusiv cel din România, au fost obligate să înceapă să spargă blocajele istorice – de natură culturală,
Răzvan Atim, General Manager pentru Europa de Est al UiPath, a vorbit în cadrul conferinței „Economia viitorului post-COVID: planurile României în strategia Europei”, organizată miercuri
Răzvan Atim, General Manager pentru Europa de Est al UiPath, spune că automatizarea poate rezolva mare parte din neajunsurile cauzate de rularea de aplicații vechi
Compania de automatizări software UiPath se află în discuții pentru a obține o nouă rundă de investiții, care i-ar ridica valoarea la 10 miliarde de
Compania americană UiPath a închis seria D de finanțare la 568 milioane de dolari. Noua investiție ridică valoarea startup-ului la aproape șapte miliarde de dolari,
Deloitte Central Europe anunță joi extinderea Centrului de Excelență (CoE) Deloitte Legal, situat în București, pentru a susține clienții și avocații Deloitte Legal din toată
Mai mulţi directori generali de startup-uri, printre care şi Daniel Dines, cofondator al primului unicorn cu origini româneşti UiPath, cer autorităţilor europene, într-o scrisoare deschisă