joi

9 mai, 2024

rusia

Avertismentele preşedintelui Traian Băsescu, care anunţa în aprilie că Rusia vizează „gurile Dunării”, par să se confirme în condiţiile în care tulburările au continuat şi duminică în sudul Ucrainei, extinzându-se dinspre est. În Odesa, la două zile după...
4 mai, 2014
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Palatul Cotroceni, că România este un susţinător fără rezerve al integrităţii teritoriale a Ucrainei. În momentul de faţă, spune Traian Băsescu, sunt toate elementele care pot identifica în Ucraina un început...
4 mai, 2014
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladfimir Putin a anunţat vineri seară că Rusia “a pierdut influenţa” asupra militanţilor proruşi din Ucraina şi că organizarea de alegeri prezidenţiale pe 25 mai ar fi “absurdă” în condiţiile violenţelor actuale. Statele...
3 mai, 2014
Cel puţin 35 de persoane au murit vineri la Odesa – 4 dintre ele, în ciocnirile violente dintre susţinătorii unităţii Ucrainei şi separatiştii proruşi, iar alte 31 de persoane, într-un incendiu izbucnit la Casa Sindicatelor, potrivit Kyiv Post....
2 mai, 2014
După două decenii în care NATO a încercat construirea unui parteneriat cu Rusia, Alianţa nord-atlantică este din nou obligată să trateze moscova ce pe un adversar, a spus joi adjunctul secretarului general al NATO, Alexander Vershbow (foto), citat...
2 mai, 2014
Statele Uniunii Europene ar trebui să contracareze politică Rusiei de genul „divide şi cucereşte” privind preţul la gazele naturale exportate Europei, a spus vineri comisarul pentru energie, germanul Gunther Ottinger (foto). El a participat la mult-aşteptata întâlnire de...
2 mai, 2014
Pe fondul disputei militare, Fondul Monetar Internaţional şi-a redus miercuri estimările de creştere pentru Rusia, din cauza riscurilor geopolitice legate de criza din Ucraina şi a escaladării sancţiunilor impuse de SUA şi aliaţii săi. Conform Reuters, FMI a...
30 aprilie, 2014
Armata ucraineană a fost plasată “în stare de alertă maximă de luptă”din cauza riscului crescut privind declanşarea unei acţiuni militare de către Rusia. Anunţul a fost făcut miercuri de către preşedintele interimar al Ucrainei, Oleksandr Turcinov, citat de...
30 aprilie, 2014
Numele celor 15 persoane sancţionate de Uniunea Europeană au fost publicate în Jurnalul Oficial al UE. Niciunul dintre oligarhii ruşi – prezenţi în lista Statelor Unite – nu este însă vizat şi de sancţiunile europenilor. Cea mai importantă...
29 aprilie, 2014
SUA, UE şi Canada au anunţat luni impunerea de noi sancţiuni Rusiei. SUA au stabilit să adauge pe lista cu sancţiuni 7 oficiali şi 17 companii din Rusia, iar Uniunea Europeană a optat pentru 15 nume. Canada, la...
28 aprilie, 2014
SUA au stabilit să adauge pe lista cu sancţiuni 7 oficiali şi 17 companii din Rusia, iar Uniunea Europeană a optat pentru 15 nume. Datele vor fi cunoscute cel mai devreme luni seara, după publicarea în Jurnalul Oficial...
28 aprilie, 2014
Ambasadorii ţărilor UE decid luni noile sancţiuni pe care le impun Rusiei şi noi nume pe care le vor adăuga listelor negre, acolo unde sunt trecuţi oamenii de afaceri şi oficialii cărora li se impun restricţii de călătorie...
28 aprilie, 2014
Unul dintre cei opt observatori OSCE reţinuţi vineri în oraşul Slaviansk, în estul Ucrainei, a fost eliberat duminică, după ce separatiştii au avut o primă întrevedere cu negociatorii OSCE trimişi pentru a-şi recupera colegii. Bărbatul eliberat este suedez...
27 aprilie, 2014
Autorităţile slovace şi cele ucrainene vor semna luni acordul privind livrările de gaze în sens invers, pentru reducerea dependenţei Kievului faţă de Moscova, a anunţat sâmbătă ministrul slovac al Economiei, Tomas Malatinsky. „Cele două ţări au ajuns la...
27 aprilie, 2014
Separatiştii din estul Ucrainei cer eliberarea rebelilor proruşi arestaţi de Kiev, în schimbul observatorilor OSCE luaţi ostatici vineri. Între timp, statele din G7 pregătesc următoarele sancţiuni ce vor aplicate Rusiei, ca replică la intensificarea tensiunilor din estul Ucrainei,...
26 aprilie, 2014
Separatiştii pro-ruşi din Slaviank au anunţat vineri că au capturat un grup de observatori OSCE, sub motivul că acestora li s-ar fi alăturat şi un spion ucrainean, a anunţat primarul autodeclarat al oraşului, citat de Reuters. Ministerul român...
25 aprilie, 2014
Conducerea executivă a OAO Gazprombank se pregăteşte pentru posibile sancţiuni americane. Gazprombank, care este a treia institiţie financiară a Rusiei ca importanţă, este convinsă că se află pe a treia lista a companiilor ruse împotriva cărora administraţia Obama...
25 aprilie, 2014
Escaladarea conflictului din Ucraina pune în pericol Rusia, a cărei creştere economică a fost deja afectată, dar şi statele occidentale, scrie presa internaţională. Impactul unei agresiuni a Kremlinului împotriva Ucrainei va avea repercusiuni importante asupra economiei Rusiei. Rezervele...
24 aprilie, 2014
Ucraina a reluat operaţiunea „antiteroristă” din estul ţării, însă Rusia ameninţă cu un război ca în Georgia, în 2008, când a intrat cu tancurile pe teritoriul ţării vecine. Între timp, SUA promit ajutor Ucrainei, pentru ca Rusia să...
23 aprilie, 2014
Acordul de joi, de la Geneva are scopul de a calma situţia în Ucraina, dar analiştii cred că este doar o amânare a acutizării ei, nu o soluţie definitivă. Aşa că opţiunea impunerii de sancţiuni împotriva Rusiei nu...
18 aprilie, 2014

FMI: Rusia a intrat în recesiune

Pe fondul disputei militare, Fondul Monetar Internaţional şi-a redus miercuri estimările de creştere pentru Rusia, din cauza riscurilor geopolitice legate de criza din Ucraina şi

FMI: Rusia a intrat în recesiune

Pe fondul disputei militare, Fondul Monetar Internaţional şi-a redus miercuri estimările de creştere pentru Rusia, din cauza riscurilor geopolitice legate de criza din Ucraina şi

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: