pib

Economia ”traumatizată” a Spaniei are nevoie de reforme structurale profunde pentru a evita un nivel al datoriei publice ”cronic” care ar putea afecta creșterea pe termen lung, se arată într-un raport al băncii centrale, citat de Reuters. Unul...
1 iulie, 2020
Bugetul general consolidat a înregistrat pe primele cinci luni ale anului în curs un deficit de aproape 39 miliarde lei, echivalent cu aproape 3,6% din PIB estimat ( deocmadată) pentru anul în curs. Rezultatul este de peste două...
28 iunie, 2020
Peste două treimi din guvernele de la nivel mondial și-au amplificat răspunsul fiscal în fața pandemiei Covid-19 față de luna aprilie, reiese din raportul de monitorizare al Fondului Național Internațional (FMI), publicat miercuri împreună cu World Economic Outlook....
25 iunie, 2020
PIB/locuitor la paritatea puterii de cumpărare (PPC) a crescut în România de la 62% în 2018 la 65% din media Zonei Euro în 2019, potrivit datelor publicate, joi, de Eurostat. Această „evoluție a fost determinată de accelerarea investițiilor...
18 iunie, 2020
Institutul Național de Statistică a confirmat estimarea-semnal de la mijlocul lunii trecute și a anunțat o creștere a Produsului Intern Brut pe primul trimestru din 2020 de 2,4% pe seria brută și 2,7% pe seria ajustată sezonier. Rezultatul...
9 iunie, 2020
Institutul Internațional de Finanțe (IIF) și-a îmbunătățit prognoza privind evoluția economiei României în acest an, noua proiecție fiind a unei contracții de 4,5% din PIB față de declinul de 5,1% din PIB estimat în martie. Revizuirea s-a produs...
4 iunie, 2020
Încrederea managerilor europeni a înregistrat o creștere în mai însă investitorii se așteptau la ceva mai mult optimism. Indicatorul de referință a urcat la 67,5, de la 64,9 cu o lună înainte. Pe de altă parte, companiile din...
28 mai, 2020
Economia SUA a înregistrat o contracție de 5% în primul trimestru din 2020, față de 4,8% estimarea anterioară, potrivit datelor revizuite vineri de guvernul american, transmite MarketWatch. Departamentul Comerțului a precizat că actualizarea datelor privind stocurile și investițiile...
28 mai, 2020
Agenţia de rating Fitch şi-a revizuit estimarea privind contracţia Produsului Intern Brut la nivel mondial în 2020 şi estimează acum o cădere de 4,6% faţă de 3,9% cât preconizase la începutul lunii aprilie, informează agenţia EFE, potrivit Agerpres....
28 mai, 2020
Economia Japoniei a intrat în recesiune tehnică prin înregistrarea unei scăderi a produsului intern brut (PIB) pentru al doilea trimestru consecutiv. În T1 / 2020 PIB-ul nipon a scăzut cu o rată anualizată de 3,4%, după ce se...
18 mai, 2020
PIB-ul Uniunii Europene s-a contractat cu 3,3% în primul trimestru, în vreme ce PIB-ul zonei euro a înregistrat un declin de 3,8%, reiese din datele semnal transmise vineri de Eurostat. ”Acestea sunt cele mai pronunțate declinuri observate de...
15 mai, 2020
Potrivit datelor-semnal publicate de INS, creșterea economică a României pe primul trimestru din 2020 a fost de 2,4% în termeni reali pe seria brută faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent și chiar de 2,7% ajustat după sezonalitate....
15 mai, 2020
Economia României nu a intrat în recesiune în primul trimestru din acest an, reiese din datele semnal publicat vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Produsul Intern Brut (PIB) a înregistrat un avans modest, de 0,3% din PIB...
15 mai, 2020
Analiștii Erste se așteaptă ca PIB-ul României să fi înregistrat o ușoară creștere în primul trimestru din 2020, față de aceeași perioadă din 2019. În regiune, valori pozitive sunt prognozate și pentru Ungaria și Polonia, în vreme ce...
12 mai, 2020
Economia României se situează pe locul 13 în UE şi reprezintă 1,6% din economia Uniunii, conform datelor publicate de Eurostat pentru anul 2019 privitor la PIB exprimat în euro (valori nominale). Pe parcursul ultimilor ani, am depăşit Grecia...
8 mai, 2020
Economia României ar urma să înregistreze o contracție de 6% din PIB în acest an, în vreme ce deficitul bugetar ar putea urma la 9,2% din PIB, reiese din prognoza de primăvară a Comisiei Europene, publicată miercuri. Cifrele...
6 mai, 2020
Economia a înregistrat o contracție de circa 15% în trimestrul al doilea din 2020, reiese din proiecțiile Ministerului Finanțelor Publice (MFP), prezentate marți de ministrul Florin Cîțu, însă scenariul privind evoluția PIB-ului în a doua parte a anului...
5 mai, 2020
Economia zonei euro s-a contractat în primul trimestru din 2020 cu 3,8% din PIB față de ultimele trei luni din 2019, în vreme ce PIB-ul UE a scăzut cu 3,5%, potrivit datelor preliminare publicate joi de Eurostat. Față...
30 aprilie, 2020
Economia Chinei a înregistrat o contracție de 6,8% din PIB în primele trei luni din 2020 față de trimestrul întâi din 2019, reiese din datele oficiale prezentate vineri de Beijing. Este prima astfel de contracție din 1992, când...
17 aprilie, 2020
Economia României va intra într-o contracție severă, cu o scădere a produsului intern brut (PIB) de 4,7%, însoțită de un deficit bugetar de 7.3% și de o rată a șomajului de 11%, potrivit datelor revizuite publicate de BCR,...
26 martie, 2020

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: