Un nou pol în arcul guvernamental: PC anunță că va fuziona cu PLR-ul lui C.P.Tăriceanu
Partidul Conservator a decis să fuzioneze cu gruparea lui Călin Popescu Tăriceanu, mișcare politică ce are ca scop desprinderea totală de sub tutela celui care

Surse politice din arcul guvernamental au declarat pentru cursdeguvernare.ro că noul guvern va fi prezentat Parlamentului în aceeaşi zi în care se va vota bugetul
Președinții PSD, UNPR și PC au semnat luni, în prezența primarului Capitalei, Sorin Oprescu, alianța Uniunea Social Democrată (USD) pentru alegerile europarlamentare. „Este o alianță
PSD a validat joi, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al partidului, alianţa electorală cu UNPR şi PC pentru alegerile europarlamentare, și și-a anunțat candidații pentru
Stenogramele din referatul prin care se solicită arestarea deputatului PC Gheorghe Coman arată cum parlamentarul oferea sprijin politic pentru ocuparea unor funcții publice, în schimbul
Proiectul Legii Legii amnistiei şi graţierii – depus la Parlament în luna aprilie 2013 de către deputații Mădălin Voicu și Nicolae Păun – a fost
Cele 6 partide politice parlamentare își dispută o treime dintre alegători, cea mai mare parte a românilor cu drept de vot preferând să nu meragă
Directorul general adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Aurel Pană, şi Mugur George Voinea, membru PC şi director al unei firme,
Dan Voiculescu a fost pus sub învinuire, luni, în dosarul presupusului șantaj în care sunt implicate posturile de televizuie Antena 1 și Antena 3, deținute
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că a avut sentimentul că liderul PC, Daniel Constantin, este mai apropiat de PSD decât de liberali, deși în
Partidul Conservator a anunțat, joi, că rămâne formațiune politică distinctă în cadrul USL, în condițiile în care nu funcționează protocolul Alianței de Centru-Dreapta (ACD), încheiat
Criza din USL pe marginea refuzului PNL de a-l exclude pe senatorul Sorin Roșca Stănescu, la insistențele PSD, vine la capătul unui șir întreg de
Tezele de revizuire a Constituției depuse de partidele parlamentare indică puncte comune, dar și diferențe clare de viziune între formațiunile de la Putere. PNL și
Miniştrii delegaţi au primit în subordine departamente cu personalitate juridică şi vor putea da ordine fără să mai aibă nevoie de delegare din partea miniştrilor
Regionalizarea este frecvent prezentata ca leac la probleme structurale ale economiei/societatii romanesti; ma refer la “distanta” intre autoritati si cetateni drept concretizare a contractului social;
Președintele PNL Crin Antonescu va conduce Comisia parlamentară de revizuire a Constituției, formată din 17 reprezentanți ai Puterii și 6 ai Opoziției, potrivit unei hotărâri
Partidul Social-Democrat – București are debite de 719.444 lei la Regia Autonomă-Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), potrivit unei situații privind datoriile chiriașilor RA-APPS, prezentate
Reprezentantul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a declarat marţi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că atitudinea lui Dan Voiculescu de a demisiona din funcţia
Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, este de părere că Traian Băsescu va fi suspendat din funcţia de şef al statului şi a treia oară,
Ministrul Economiei, liberalul Varujan Vosganian, avertizează că miniștrii delegați ar putea primi dreptul de a emite ordine și alte astfel de decizii fără acordul ministrului