vineri

26 aprilie, 2024

5 februarie, 2013

Reprezentantul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a declarat marţi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că atitudinea lui Dan Voiculescu de a demisiona din funcţia de senator înseamnă ”un abuz de drept şi folosirea cu rea-credinţă a influenţei”, iar acesta încearcă de fapt să tergiverseze procesul privatizării Institutului pentru Cercetări Alimentare (ICA).

Potrivit Agerpres, declaraţia a fost făcută în instanţă, după ce avocatul lui Dan Voiculescu a solicitat judecătorilor retrimiterea dosarului ICA la Tribunalul Bucureşti, pe motiv că instanţa supremă nu mai are competenţa de a judeca acest proces, după ce Dan Voiculescu şi-a pierdut calitatea de parlamentar, în urma demisiei din Senat.

Procurorul a amintit faptul că liderul conservator a mai demisionat o dată din funcţia de senator, în iunie 2012, tocmai pentru a tergiversa judecarea dosarului.


Reprezentantul DNA a cerut completului de judecată să motiveze cât mai repede decizia de trimitere a dosarului la Tribunalul Bucureşti.

Instanţa a rămas în pronunţare pe cererea de declinare a competenţei către Tribunalul Bucureşti.

Dan Voiculescu a fost trimis în judecată, în decembrie 2008, de procurorii DNA în calitate de acţionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (GRIVCO) SA Bucureşti, de membru al Adunării Generale a Acţionarilor şi al Consiliului de Administraţie ale ICA şi de membru al AGA şi director general al SC „Bioprod” SA Bucureşti.

Procurorii anticorupţie au reţinut în sarcina acestuia infracţiunile de folosire de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum şi de spălare de bani, ambele infracţiuni săvârşite în formă continuată.


În acest dosar a mai fost trimis în judecată fostul administrator al SC „Benefica” SA Bucureşti (firmă din grupul GRIVCO) Jean-Cătălin Sandu, secretar executiv al PC (fost Partidul Umanist Român) şi vicepreşedinte al AVAS, pentru complicitate la infracţiunea de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând agenţilor economici la care statul este acţionar.

De asemenea, Gheorghe Mencinicopschi, directorul general şi membru al AGA şi, ulterior, al CA al ICA SA Bucureşti, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: