marți

19 martie, 2024

parlament

Coaliția a demarat luni ultima săptămână din actuala sesiune parlamentară cu o procedură pe repede înainte pentru adoptarea pachetului de proiecte privind pensiile speciale și reducerea acestor cheltuieli publice, astfel încât să nu mai fie nevoie de o...
26 iunie, 2023
Plenul Parlamentului a decis, marţi, numirea Monicăi Gubernat în funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului, cu 233 de voturi ”pentru” şi 4 ”contra”. Candidat unic în această cursă, ea a fost propusă în ianuarie, după ce...
7 martie, 2023
Proiectul legii pensiilor speciale va fi avizat de Comisia de buget din Senat cel mai devreme peste două săptămâni. Până atunci, senatorii așteaptă ca MIPE, Ministerul Muncii și Ministerul de Finanțe să le garanteze că proiectul respectă condițiile...
21 februarie, 2023
În prima zi a sesiunii de toamnă, Parlamentul a votat joi, în şedinţă comună, înființarea Comisiei speciale pentru modificarea legilor justiţiei. De adoptarea legilor justiției depinde ridicarea Mecanismului de Cooperare si Verificare (M.C.V.) și intrarea în Schengen a...
1 septembrie, 2022
Camera Deputaților a respins, marți, un proiect de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Proiectul de lege, inițiat în 2016 de parlamentari ai PMP, modifica în acest sens articolul 101 din Legea nr.115/2015 pentru alegerea...
21 iunie, 2022
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, afirmă că Parlamentul va lua în discuţie legile siguranţei naţionale doar atunci când întregul pachet va ajunge în legislativ, cu avizele din Guvern. Precizările apar după informaţiile referitoare la mai multe prevederi controversate...
1 iunie, 2022
Salariile bugetarilor vor crește de la 1 iulie cu un sfert din diferența dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 și nivelul în plată la finele anului trecut, potrivit unor proiecte de lege adoptate marți de...
31 mai, 2022
Parlamentul a votat marți înființarea unei comisii comune a Senatului și Camerei Deputaților, care se va ocupa de pregătirea legiilor securităţii naţionale. Un pachet de șase legi, care vizează atribuțiile și organizarea serviciilor secrete și armatei, urmează să...
3 mai, 2022
Cele două camere ale Parlamentului au validat marți, fiecare, câte un nou judecător la Curţea Constituţională. E vorba de Bogdan Licu (susținut de PSD) şi de Laura Scântei (susținută de PNL). Cei doi își vor prelua mandatele de...
3 mai, 2022
Birourile reunite ale celor două Camere discută vineri propuneri de desfiinţare a Grupului parlamentar de prietenie România – Federaţia Rusă precum şi a Grupului parlamentar de prietenie România – Belarus. Discuția este efect al unor solicitări venite chiar...
29 aprilie, 2022
Mai multe organizații neguvernamentalei cer ”o soluție legislativă urgentă de anulare de îndată a efectelor nefaste” pe care le-ar putea produce recenta modificare a Codului penal cu privire la discriminare și incitare la ură. Șapte organizații neguvernamentale consideră...
17 martie, 2022
Parlamentul României a adoptat, luni, într-o şedinţă comună, declarația prin care condamnă agresiunea Federaţiei Ruse asupra Ucrainei și cere retragerea tuturor forţelor ruseşti. Documentul a fost adoptat cu 339 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi două abţineri. Prezentăm...
28 februarie, 2022
Proiectul legii bugetului pentru anul 2022 şi proiectul de buget al asigurărilor sociale pentru anul 2022 au fost votate joi în plenul reunit al Parlamentului. Dan Barna a anunţat că USR va ataca proiectele la Curtea Constituţională. Proiectul...
23 decembrie, 2021
Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, sâmbătă, ca miniştrii propuşi de premierul desemnat Nicolae Ciucă să fie audiaţi săptămâna viitoare, marţi, în comisiile de specialitate. Plenul reunit al Parlamentului în care se va da votul de...
30 octombrie, 2021
Premierul desemnat Nicolae Ciucă a depus la Parlament lista de miniștri pe care o propune și programul de guvernare al guvernului său, validate sâmbătă de Biroul Politic Naţional al PNL. Nicolae Ciucă solicită responsabilitatea parlamentarilor, dar crede că...
30 octombrie, 2021
Camera Deputaților (decizională) a aprobat miercuri, cu 285 de voturi pentru și unul împotrivă, proiectul de lege care plafonează prețurile la energia electrică și gaze. Proiectul a fost dezbătut în regim de urgență la solicitarea PSD și merge...
27 octombrie, 2021
Senatorul PNL Ovidiu Florean și deputații PNL Alexandru Kocsis și Ion Ștefan și-au anunțat miercuri dezafilierea din grupul PNL de la Senat și respectiv Camera Deputaților. Gestul celor doi vine după ce fostul președinte PNL, Ludovic Orban s-a...
27 octombrie, 2021
Guvernul Cioloş nu a obţinut miercuri votul de încredere al Parlamentului, având doar 88 de voturi favorabile, împotriva guvernului votând 184 de parlamentari. Pentru învestire, guvernul monocolor USR avea nevoie de 234 de voturi. Conform Regulamentului activităţilor comune...
20 octombrie, 2021
Premierul desemnat Dacian Cioloş se adresează miercuri plenului Parlamentului cu un discurs centrat pe pandemie, în care a precizat că nu intenţionează să polemizeze cu nicio forţă politică. La propunerea sa, a fost păstrat un moment de reculegere...
20 octombrie, 2021
Educația antreprenorială și financiară, precum și cea juridică, vor fi obligatorii, începând cu anul școlar 2022 – 2023, după ce Parlamentul a adăugat aceste competențe în curriculumul pentru învățământul primar și gimnazial. Modificările în acest sens aduse Legii...
19 octombrie, 2021

Parlamentul a respins Guvernul Cioloș

Guvernul Cioloş nu a obţinut miercuri votul de încredere al Parlamentului, având doar 88 de voturi favorabile, împotriva guvernului votând 184 de parlamentari. Pentru învestire,

Parlamentul a respins Guvernul Cioloș

Guvernul Cioloş nu a obţinut miercuri votul de încredere al Parlamentului, având doar 88 de voturi favorabile, împotriva guvernului votând 184 de parlamentari. Pentru învestire,

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: