miercuri

24 aprilie, 2024

7 martie, 2023

Plenul Parlamentului a decis, marţi, numirea Monicăi Gubernat în funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului, cu 233 de voturi ”pentru” şi 4 ”contra”. Candidat unic în această cursă, ea a fost propusă în ianuarie, după ce PSD și PNL au convenit reinstalarea acesteia în funcție.

Votul a fost secret, cu buletine.

Pe 19 ianuarie, Maria Monica Gubernat a fost propusă de membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului, pentru funcţia de preşedinte al organismului, iar Valentin Alexandru Jucan a fost ales vicepreşedinte.


Potrivit Codului audivizualului, Consiliul este condus de un preşedinte, asimilat funcţiei de ministru, numit prin votul Parlamentului, dintre membrii Consiliului, la propunerea acestora. Mandatul este de 6 ani.

Maria Monica Gubernat a fost numită de Parlament membru al CNA în data de 14 noiembrie 2018, pentru un mandat de 6 ani, începând cu data de 20 decembrie 2018. 

Pentru a o menține la șefia CNA, coaliția guvernamentală a modificat articolul 20, alineatul 20 din legea ce reglementează funcționarea instituției, care prevedea că un fost președinte demis nu mai poate fi reales în funcție până la expirarea mandatului.

Monica Gubernat a implicit demisă automat, în 2021, după ce plenul Parlamentului a respins raportul de activitate al CNA pe anul 2020.


Monica Gubernat a fost propusă la CNA de către PSD și a deținut până atunci două mandate de membru al instituției.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: