joi

1 august, 2024

newsmain

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat vineri, în unanimitate, prima sa rezoluție privind soluționarea politică a conflictului din Siria, document ce acordă Organizației un rol extins pentru a coordona negocierile de pace dintre opoziție și regimul de...
19 decembrie, 2015
Introducerea retroactivității în proiectul legii dării în plată s-ar putea să încalce Constituția României și nu respectă principiul așteptărilor legitime, avertizează BCE în avizul publicat vineri seara pe site-ul instituției. Legea riscă, de asemenea, să genereze riscuri  substanțiale  pentru ...
19 decembrie, 2015
Donald Tusk, președintele Consiliului European, a declarat vineri seara, la încheierea reuniunii de iarnă a Consiliului European, că North Stream 2 nu este în interesul Europei și va crește dependența de gazele naturale din Rusia. „În opinia mea,...
18 decembrie, 2015
Președintele Klaus Iohannis a cerut vineri Parlamentului reexaminarea legii privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. Potrivit cererii de reexaminare, principiul dării în plată este un principiu economic şi juridic...
18 decembrie, 2015
Administrația Prezidențială a anunțat că președintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretele privind promulgarea Legii bugetului de stat și a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016. Șeful statului a promulgat vineri și Legea pentru aprobarea...
18 decembrie, 2015
Viitoarea Agenție de Pază Europeană a Frontierelor și Coastelor va trebui să respecte suveranitatea statelor unde va interveni și ar trebui să se ocupe și aspectul mai dificil al gestionării imigranților, și anume repatrierea celor neeligibili, a declarat...
18 decembrie, 2015
Prim-ministrul ucrainean Arseni Iațeniuk (foto)a anunțat vineri, potrivit AP, în cadrul ședinței de guvern, că Ucraina introduce un moratoriu privind rambursarea creditului în valoare de 3 miliarde dolari acordat de Moscova regimului Ianukovici. Un tratament similar vor primi...
18 decembrie, 2015
Multe produse din străinătate care ajung în România se vând pentru că sunt din segmentul cel mai ieftin, dar, astfel, populația este otrăvită și producătorul român este omorât, a declarat vineri ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu,...
18 decembrie, 2015
Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Christine Lagarde, ar urma să fie trimisă în judecată pentru rolul pe care l-a jucat în afacerea Tapie-Credit Lyonnais, în anul 2008, când ocupa funcția de ministru al economiei și finanțelor din Franța. Procesul...
18 decembrie, 2015
Lucrările la baza de la Deveselu, care găzduiește componenta română a sistemului defensiv antirachetă, au fost finalizate, o ceremonie organizată vineri, la care au participat ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, și oficiali ai statului român, marcând evenimentul....
18 decembrie, 2015
Cu majoritate de voturi, Curtea Constituțională a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor de la art. 666 din Codul de procedură civilă privind încuviințarea executării silite de către executorul judecătoresc, deoarece înfăptuirea justiției nu se face de către executori.  Curtea a...
18 decembrie, 2015
Cel mai important subiect al primei zile de la summitul de iarnă al Consiliului European a fost cel al consolidării frontierelor externe, a declarat președintele Donald Tursk, la finalul discuțiilor, toți liderii find de acord că spațiul de...
18 decembrie, 2015
În urmă cu 100 de ani, peste un milion de britanici își câștigau existența săpând după cărbune. Începând de vineri, niciunul nu va mai face asta. Ultima exploatare subterană de cărbune din Marea Britanie și-a închis porțile vineri,...
18 decembrie, 2015
Premierul Dacian Cioloş l-a numit pe avocatul Valentin Mircea (foto) în funcţia de şef al Corpului de control al primului-ministru, potrivit unei decizii publicate  în Monitorul Oficial. Premierul a decis în aceeași zi și numirea lui Victor Giosan...
18 decembrie, 2015
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a încasat 2,5 milioane de lei de la o persoană cu o avere de peste 20 de milioane de euro. Suma reprezintă impozite pe venituri nedeclarate, iar persoana în cauză face parte...
17 decembrie, 2015
Președintele Klaus Iohannis va cere vineri reexaminarea legii privind darea în plată, potrivit unor surse din Administrația Prezidențială citate de Agerpres. Șeful statului consideră că există neconcordanțe între articolele legii și definirea unor termeni, președintele Klaus Iohannis fiind...
17 decembrie, 2015
Protestul organizat joi de transportatori în București s-a încheiat după de reprezentanții acestora au negociat mai bine de 2 ore cu vicepremierul Vasile Dâncu. Rezultatul negocierilor a fost comunicat la megafon, în Piața Victoriei: „S-au arătat deschiși, însă...
17 decembrie, 2015
Președintele Vladimir Putin a admis joi, în premieră, în cadrul conferinței de presă anuală cu mass-media autohtone și străine, că specialiștii militari ruși sunt prezenți în estul Ucrainei. De la declanșarea conflictului din Ucraina, Rusia a negat în...
17 decembrie, 2015
UPDATE 16.10: Președintele PSD a ieșit de la audieri fără a i se fi înlocuit calitatea de martor în dosar. Liviu Dragnea este audiat la DNA în calitate de martor în dosarul lui Mircea Govor, șeful organizației PSD...
17 decembrie, 2015
Un număr de şase români figurează pe lista conturilor bancare din Elveţia inactive în ultimii 60 de ani, listă publicată de Asociaţia Bancherilor Elveţieni (SBA) pe un site înfiinţat special pentru informarea posibililor moştenitori. Lista include peste 2.600...
17 decembrie, 2015

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: