sâmbătă

20 aprilie, 2024

ministerul dezvoltarii

Modificările pe care Ministerul Dezvoltării le pregătește în statutul funcționarilor publici din România fac din acesti cetățeni adevărați favorizați ai societății. Proiectul pus în dezbatere de minister aduce modificări fundamentale Legii privind Statutul funcţionarilor publici. Documentul a fost...
9 martie, 2017
Ministerul Dezvoltării a pus în dezbatere Strategia de dezvoltare teritorială a României (SDTR), un document complex ce acoperă viitorii 20 de ani și care propune un model de dezvoltare policentrică. SDTR conține o analiză a situației actuale, cu...
25 noiembrie, 2015
Comisarul european pentru Politică Regională, Corina Creţu, a declarat, vineri, că a identificat la Ministerul Dezvoltării Regionale “dificultăţi şi întârzieri birocratice” pe Programul Operaţional Regional, astfel că va trimite de luni specialişti la minister pentru integrarea observaţiilor CE....
7 noiembrie, 2014
Ministerul Finanţelor Publice a pus în dezbatere publică proiectul celei de-a doua rectificări bugetare pe anul 2014 – primesc bani mai mulţi Ministerul Dezvoltării, Ministerul Muncii, cel al Internelor, al Apărării, Ministerul Justiţiei şi serviciile secrete; se taie...
27 septembrie, 2014
Ministerul Dezvoltării Regionale va prelua, de la Ministerul Agriculturii, partea care se referă la proiectele privind infrastrutura locală din viitorul Plan de dezvoltare rurală. Astfel, Ministerul Dezvoltării va fi, conform declaraţiilor făcute pentru cursdeguvernare.ro de către surse guvernamentale,...
31 martie, 2014
Autoritatea Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a fost trecută din coordonarea secretarului general al Guvernului în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, condus în prezent de Liviu Dragnea. Transferul a fost decis de Guvern prin ordonanţă...
22 martie, 2014
Ministerul Finanţelor Publice  (MFP) şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) au semnat pe 24 decembrie contractul de finanţare în valoare de 110 milioane de euro pentru acoperirea contribuţiei bugetului de stat la Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR),...
30 decembrie, 2013
Practic, guvernul a venit cu soluția închiderii bugetului general consolidat pe deficitul negociat cu FMI la 2,2% din PIB prin majorarea cu circa 20% a accizelor la carburanți (de la 0,36 euro/litru la 0,43 euro/litru la benzină și...
4 decembrie, 2013
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, înaintea şedinţei plenului reunit al Parlamentului în care se dezbate proiectul de buget pe 2014, că bugetul se votează „în condiţiile negociate cu FMI”. „Vreau să fim totuşi raţionali şi să nu...
3 decembrie, 2013
Preşedintele Traian Băsescu a declarat duminică seara, din nou, că va retrimite Parlamentului Legea bugetului pe anul 2014, şi apoi o va contesta la Curtea Constituţională, dacă Executivul nu elimină din Codul fiscal taxa de 7 eurocenţi pe...
24 noiembrie, 2013
Administrațiile locale primesc anul viitor cu 1,2 miliarde de lei mai mult (aproape 300 de milioane de euro), față de 2013, doar prin majorarea transferurilor pentru Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), coordonat de vicepremierul Liviu Dragnea –...
21 noiembrie, 2013
Vicepremierul Liviu Dragnea a numit la conducerea Serviciului Anticorupție din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice o cântăreață de muzică populară care a fost șefa de cabinet a Eduard Hellvig, liberalul care promovat-o în structura MDRAP. Ioana Maria...
4 noiembrie, 2013
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice desființează 64 de posturi, dintre care 30 ocupate, din structura sa, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern. Conform documentului, MDRAP va face astfel o economie de 124.000 de euro în anul...
24 iulie, 2013
Regiunea ideală trebuie să respecte 10 criterii de bază, referitoare la caracteristicile sociale și economice ale județelor și localităților componente, fiind luate în considerare și caracteristicile multiculturale, potrivit primelor documente oficiale privind procesul de regionalizare din anul 2013,...
16 mai, 2013
Președintele PDL Vrancea, deputatul Alin Trășculescu, cerea bani de la un om de afaceri pentru a interveni la funcționari ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului în vederea încheierii unor contracte încă din perioada în care Elena Udrea era...
11 noiembrie, 2012
România a absorbit 786 milioane euro prin Programul Operaţional Regional (POR), gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), dar echivalentul a aproape 40% din această sumă reprezintă fonduri supuse unor corecţii financiare, interne sau din partea Comisiei...
6 noiembrie, 2012
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Hellvig, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă la PNL la Arad, că a solicitat Ministerului Administraţiei şi Internelor ajutor pentru anchetarea modului în care au fost cheltuite fondurile în mandatul Elenei...
27 mai, 2012
Guvernul a decis marţi că la prima rectificare bugetară va diminua cu 15,9 miliarde de lei creditele de angajament pentru Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, program pus la punct şi susţinut de ministerul Dezvoltării în timpul guvernului...
24 aprilie, 2012
Guvernul a decis retragerea sumelor de prefinanţare de la proiectele cu bani europeni la care s-au descoperit ilegalităţi la achiziţiile publice. De la proiectele din Programul Operaţional Regional (POR), gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) au...
14 noiembrie, 2011
Consilierul pe probleme economice al premierului Boc, Andreea Paul Vass, publică pe blogul personal alocările în bugetul pe 2012 pentru principalele instituţii-ordonator de credite. Proiectul de buget – pus vineri seară pe site-ul Ministerului de Finanţe – prevede...
13 noiembrie, 2011

Bugetul – între guvern și președinție: Dilema celor șapte cenți și soluția utopică

Practic, guvernul a venit cu soluția închiderii bugetului general consolidat pe deficitul negociat cu FMI la 2,2% din PIB prin majorarea cu circa 20% a accizelor la carburanți (de la 0,36 euro/litru la 0,43 euro/litru la benzină și de la 0,33 euro/litru la 0,40 euro/litru la motorină).

Întrebarea este dacă merită acoperirea a patru zecimi din PIB riscul de creștere a inflației și de frânare a creșterii economic

Bugetul – între guvern și președinție: Dilema celor șapte cenți și soluția utopică

Practic, guvernul a venit cu soluția închiderii bugetului general consolidat pe deficitul negociat cu FMI la 2,2% din PIB prin majorarea cu circa 20% a accizelor la carburanți (de la 0,36 euro/litru la 0,43 euro/litru la benzină și de la 0,33 euro/litru la 0,40 euro/litru la motorină).

Întrebarea este dacă merită acoperirea a patru zecimi din PIB riscul de creștere a inflației și de frânare a creșterii economic

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: