joi

25 aprilie, 2024

30 decembrie, 2013

Ministerul Finanţelor Publice  (MFP) şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) au semnat pe 24 decembrie contractul de finanţare în valoare de 110 milioane de euro pentru acoperirea contribuţiei bugetului de stat la Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), program derulat prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Împrumutul BEI a fost accesat pentru reducerea presiunilor pe bugetul de stat pentru asigurarea cofinanţarii măsurilor din PNDR, pentru perioada iulie 2013 – decembrie 2015, şi creşterea gradului de absorbţie pe acest program, se spune într-un comunicat al MF.

Vor fi eligibile la finanţare elementele componente ale unui număr de 9 măsuri selectate în cadrul Axelor 1, 2 şi 3, precum şi Axa 5 Asistenţa Tehnică din PNDR, pentru plăţi efectuate în intervalul iulie 2013 – decembrie 2015.


„Împrumutul în valoare de 110 milioane EUR reprezintă o sursă avantajoasă de finanţare a deficitului bugetului de stat pe termen lung, cu o maturitate de până la 15 ani, cu până la 5 ani graţie şi la costuri reduse, BEI fiind instituţie financiară a Uniunii Europene cu rating AAA”, se precizează în comunicatul Ministerului Finanţelor Publice.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: