Șeful Direcției Anticorupție din MAI s-a pensionat
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul privind încetarea raporturilor de serviciu ale șefului Direcției Generale Anticorupție din cadrul MAI. Chestorului şef de poliţie Vasilescu

Radu Andronache, comisar şef de poliţie în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, a fost reţinut pentru trafic de influenţă, după ce ar fi promis, în schimbul
Christian Ciocan (foto) a fost demis de la conducerea Unității de Politici Publice a Ministerului Afacerilor Interne, după ce Sindicatul Europol l-a acuzat că i-ar
Doi poliţişti au fost reţinuţi pentru 24 de ore în cazul bărbatului din Piteşti care a murit în urma intervenţiei agenţilor. Cei doi sunt cercetaţi
Asociația Inițiativa pentru Justiție, formată din procurori, propune ca polițiștii judiciari să fie detașați la parchete, înainte ca aceștia să treacă definitiv la Ministerul Public,
Primele cărți de identitate electronice vor fi emise în septembrie 2021 și vor conține microcip-uri pe care pot fi stocate concomitent două tipuri de semnătură
Familia uneia dintre victimele cazului de la Onești, unde un bărbat a ucis doi muncitori deși polițiști care ar fi trebuit să intervină se aflau
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela (foto), a anunțat joi că incidentul reclamat la Sectorul 1 în legătură cu bărbatul surprins având asupra sa un teanc
Aproape 4.000 de utilizatori din 71 de instituții au avut acces și au folosit timp de peste 1.500 de ore serviciul de videoconferință al STS,
Grupul de Comunicare Stategică a anunțat marți opt noi cazuri de infectare cu noul coronavirus. Toate cele opt persoane sunt din Capitală și s-au infectat,
Colonelul Tiberiu – Silviu Dumitrache, directorul Direcţiei Contrainformaţii, a fost împuternicit, prin Ordinul ministrului Marcel Vela, să exercite funcţia de director general al Direcţiei Generale
Noile cărţi de identitate vor fi şi carduri de sănătate, a anunțat vineri ministrul de Interne, Marcel Vela. Un regulament al Uniunii Europene obligă autoritățile
Marcel Vela a declarat luni că, prin reforma care va avea loc la Ministerul de Interne, se urmăreşte eficientizarea instituţiei, astfel încât cetăţenii să simtă
Gelu Oltean (foto), fost șef al Departamentului Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), partenera sa și un cetățean britanic au fost arestați duminică, într-un dosar de
Mihai Fifor continuă schimbările de la conducerea Internelor – miercuri, el l-a înlocuit pe Mihai-Cristian Mărculescu de la șefia Direcției Generale de Protecţie Internă (DGPI),
Ministerul de Interne a lansat în dezbatere publică un proiect care reglementează acțiunile de căutare a persoanelor dispărute, cu scopul declarat de a eficientiza la
Chestorul Cătălin Ioniţă (foto), șeful Direcției Generale Anticorupție, din cadrul MAI, a obținut în instanţă plata retroactivă a sporului pentru titlul de doctor. Victoria împotriva
Şedinţă de urgenţă la Ministerul Afacerilor Interne, acolo unde Comitetul de monitorizare a pestei porcine africane a analizat miercuri evoluţia focarelor care, oficial, au cuprins
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a convocat duminică comandamentul de inundaţii în sistem de videoconferinţă cu autorităţile locale din judeţele aflate sub avertizări meteorologice, anunţând
Cătălin Ioniţă (foto), care a demisionat marți din poziția de șef al Poliției Române, iar miercuri a fost pus sub urmărire penală pentru fapte de