duminică

28 aprilie, 2024

25 august, 2023

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul privind încetarea raporturilor de serviciu ale șefului Direcției Generale Anticorupție din cadrul MAI. Chestorului şef de poliţie Vasilescu Liviu (56 ani, foto) se pensionează la câteva săptămâni de la izbucnirea unui scandal în care a fost acuzat de Sindicatul Europol al polițiștilor că are „metehne securiste”.

Scandalul – implicarea lui Liviu Vasilescu în conflictul dintre un ofiţer de la DGA din Olt și un judecător de la Curtea Supremă

Un ofiţer din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) Olt a acuzat conducerea DGA de faptul că l-a chemat pentru a cere explicaţii şi i-a solicitat să îi prezinte scuze unui judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ordinul a venit după ce ofițerul a avut un schimb de replici cu judecătorul Alin Sorin Nicolescu, în contextul în care ofiţerul susţinea examenul de licenţă la finalul facultăţii, iar judecătorul era supraveghetor la examen.

În urma celor relatate de acesta, sindicatul Poliţiştilor l-a acuzat pe şeful DGA Liviu Vasilescu, de „metehne securiste”.


Chestorul Vasilescu a admis că a primit o sesizare, dar a spus că ofiţerului doar i-au fost solicitate „lămuriri” şi că nu au fost luate măsuri împotriva acestuia.

Judecătorul Alin Sorin Nicolescu, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a admis că a sunat la DGA pentru a reclama atitudinea ofițerului în timpul unui examen de licenţă la care magistratul era supraveghetor, dar spune că a avut „o discuţie informală” cu şeful DGA, Liviu Vasilescu, şi că ar fi trebuit să facă reclamaţie scrisă pe numele tânărului ofiţer, pentru comportamentul acestuia din timpul examenului.

Ministerului Afacerilor Interne a anunţat ulterior un control, în urma scandalului ofiţerului DGA din Olt, inclusiv sesizarea Corpului de Control al Ministrului, pentru investigarea tuturor aspectelor semnalate şi a persoanelor implicate.

Chestorul Liviu Vasilescu, fost inspector general al Poliţiei Române, a fost numit în 2021 la conducerea Direcţiei Generale Anticorupţie.


Vasilescu a demisionat de la şefia Poliţiei Române după ce a fost filmat când s-a întâlnit cu membri ai clanului Duduianu înaintea ceremoniei de înmormântare a lui Emi Pian.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: