joi

25 aprilie, 2024

15 decembrie, 2019

Gelu Oltean (foto), fost șef al Departamentului Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), partenera sa și un cetățean britanic au fost arestați duminică, într-un dosar de trafic de droguri de mare risc instrumentat de DIICOT Brașov, conform unor surse Mediafax.

El a fost reținut sâmbătă, sub acuzația de complicitate la trafic de droguri de mare risc, alături Vanessa Youness, fondatoarea unei clinici de welleness de lângă București, și un cetățean englez, Thomas Lishman.

Procurorii susțin că Gelu Oltean ar fi organizat, împreună cu Vanessa Youness, ședințe de șamanism la clinica acesteia, unde folosea un drog halucinogen.


Parchetul General a transmis un comunicat, fără a da însă numele celor implicați:

Trei persoane,  au fost reținute de procurorii DIICOT Brașov într-un dosar de trafic de droguri de mare risc. Aceștia organizau într-o casă din județul Dâmbovița reuniuni de consum de DMT (dimetyltriptamina), drog de mare risc ce conține AYAHUASCA.

Drogul în cauză, dimetiltriptamină, este considerat cel mai puternic drog psihedelic. DMT, supranumit „molecula spiritului”, este substanţa pe care cercetătorii o studiază de 70 de ani, pentru a-i înţelege efectul.

Într-un interviu pentru Evenimentul Zilei publicat în februarie anul acesta, Gelu Oltean spunea că ”Ayahuasca este un tratament de purificare a sufletului, a minții și a corpului, care schimbă pe oricine, nu doar pe mine. Dar, într-adevăr, nu oricine are curajul să treacă prin asta. (…) Din ignoranță, există o înțelegere greșită cu privire la ayahuasca. În traducere înseamnă vița de vie a sufletului. Dacă s-ar citi din curiozitate rețetarul acestui ceai pe Wikipedia, că e la îndemâna oricui, s-ar putea vedea că există diferite rețete ce pot fi folosite oriunde în lume legal și unele doar în America de Sud”.


Gelu Oltean a fost șef al DIPI în perioada aprilie 2012 – iulie 2014.

Înainte de a veni în Capitală, Gelu Oltean a fost adjunct al şefului Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj şi şeful structurii de Informaţii a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj.

Ar fi fost ajutat să promoveze de primul şef celebru al Serviciului de Informaţii al Poliţiei (aşa-numitul „Doi şi-un sfert”, fosta unitate de informații a Internelor – UM 215): Virgil Ardelean, supranumit „Vulpea”.

Dosar de deturnare de fonduri și abuz în funcție instrumentat de DNA

În august 2016, DNA a anunțat că șase foști angajați DIPI, printre care și Gelu Oltean, sunt urmăriți penal de procurorii anticorupție, în calitate de suspecți, fiind acuzați de deturnare de fonduri, delapidare, fals intelectual, uz de fals și abuz în serviciu.

”În cursul anului 2014, în calitate de ordonator de credite asupra fondurilor operative ale D.I.P.I., suspectul Oltean Gelu-Marin și-a însușit suma de 15.000 lei, iar pentru aceasta, într-un raport întocmit ulterior, a atestat în fals existența unor cheltuieli operative. Pentru a ascunde delapidarea fondurilor operative, acesta a dispus, nelegal, înregistrarea în evidențele documentelor secrete de stat ale D.I.P.I., nivelul de clasificare „secret”, a unui înscris care nu conținea nicio informație a cărei divulgare să fie de natură a produce daune securității naționale”, a precizat DNA.

În februarie 2017, președintele Klaus Iohannis a semnat un decret privind încetarea raporturilor de serviciu ale chestorului principal de poliție Oltean Gelu-Marin cu Ministerul Afacerilor Interne.

Numele partenerei sale apare și el la DNA, într-unul dintre dosarele Microsoft. Procurorii spuneau despre aceasta, într-un comunicat:

În perioada februarie – august 2011, inculpata Youness Amal Vanessa a pretins și ulterior a primit de la un om de afaceri suma de 1.000.000 de euro, promițând că va interveni pe lângă un înalt demnitar în vederea aprobării unor documente ce priveau licențele IT pentru produse utilizate de către Ministerul Educației Naționale în școli.

Documentația respectivă a fost aprobată la data de 06 iulie 2011, independent de presupusele demersuri ale inculpatei, menționate mai sus. Cu toate acestea, inculpata a primit banii pretinși, în două tranșe, printr-un intermediar, astfel:

– suma de 720.621 euro a fost virată în contul unei societăți controlată de Youness Amal Vanessa, exact în ziua în care Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a primit confirmarea oficială a aprobării documentelor respective (14.07.2011),
– restul sumei i-a fost înmânată inculpatei în numerar,

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: