licitatii

CFR SA va vinde prin licitaţii organizate de Bursa Română de Mărfuri (BRM), 35.523,46 de tone de fier vechi, la un preţ minim de pornire de 335 dolari/tonă, anunţă compania, ceea ce înseamnă cel puţin 12 milioane de...
25 iunie, 2014
Premierul Victor Ponta le-a spus spaniolilor, luni, la Madrid, că de la 1 ianuarie 2014 se ridică toate restricțiile pentru muncitorii români pe piața Uniunii Europene, inclusiv în Spania, dar nu mai sunt foarte mulți români care să...
22 iulie, 2013
O nouă controversă privind sistemul de achiziții publice din România: Deși inițial Guvernul a introdus obligativitatea licitațiilor publice și pentru achizițiile făcute de regiile autome și companiile de stat cu scop comercial, la numai  jumătate de an Parlamentul...
2 iulie, 2013
Șeful Serviciului licitaţii şi contracte din CFR, Virgil Tcaciuc, a fost reţinut de poliţişti, fiind suspectat că ar fi şantajat doi colegi cu funcţii de conducere aduşi de la Iaşi pentru a se ocupa de licitaţii. Tcaciuc a...
9 aprilie, 2013
Funcționarii care vor aproba proiecte europene cu nereguli vor risca sancțiuni contravenționale de până la 20% din valoarea respectivelor finanțări, potrivit unui plan de măsuri în domeniu, a declarat vineri președintele Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu. ANI...
29 martie, 2013
Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) conta în anul 2012 pe venituri de 69 de milioane de euro din vânzarea imobilelor RAAPPS, însă nu a reușit să obțină nici 9 milioane de euro, relevă un document...
28 martie, 2013
Premierul Victor Ponta a discutat cu Ministerul Justiției posibilitatea desființării Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) și înființarea unei secții speciale la Tribunalul București care să preia litigiile legate de achizițiile publice, pentru a debloca acest domeniu....
19 martie, 2013
Preşedintele Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, Bogdan Lehel – Lorand, a declarat, luni, că premierul Victor Ponta a fost dezinformat privind o decizie a CNSC în cazul procedurii de atribuire a contractului de concesiune de lucrări pentru construcţia...
7 ianuarie, 2013
Guvernul va dezbate în ședința de marți o Ordonanță de Urgență care va modifica modul de atribuire a contractelor publice și de organizare a licitațiilor. Potrivit proiectului publicat pe site-ul ANRMP (Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor...
26 noiembrie, 2012
Mark Gitenstein, ambasadorul SUA în România, a declarat duminică la emisiunea ”După 20 de ani” de la Protv că există cazuri de companii americane care au ocolit România și au investit în Turcia sau Slovenia, din cauza instabilității...
4 noiembrie, 2012
Oficiali ai Comisiei Europene (CE) au avertizat Guvernul că deţin informaţii conform cărora a fost elaborat, fără consultarea membrilor Comisiei, un proiect de act normativ care schimbă organizarea CNSC şi au cerut Executivului să evite orice modificări care...
9 octombrie, 2012
Rezultatul privatizării Oltchim, gestiunea statului asupra companiei, profilul şi metoda noului proprietar readuce în atenţie principiile după care funcţionează „capitalismul de Dâmboviţa”. Sintagma îi aparţine lui Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului Mugur Isărescu. Reluăm astăzi aceste principii – de...
22 septembrie, 2012
Consiliul Concurenţei a declanşat trei investigaţii la 23 de firme de construcții, privind posibile înţelegeri pentru a obține lucrări de infrastructură în valoare totală de 188,8 milioane de euro, în județele Ilfov, Teleorman și Dolj, a informat, marți...
10 aprilie, 2012
“Avem indicii că ar exista o înţelegere între companiile inspectate de a participa cu oferte formale la cele şase licitaţii, fără să se concureze în mod real. În acest fel, contractele au fost adjudecate prin rotaţie. Este foarte...
16 februarie, 2012
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, cere să i se realoce fonduri europene la Programul Operaționale Regional (POR) de la programe operaționale gestionate de alte ministere, pentru care s-au făcut mai puține aplicări. Într-o postare pe blogul...
17 noiembrie, 2011
Sub acoperirea „fumigenei” venite de la Bruxelles, referitoare la calitatea datelor statistice furnizate de România şi relativ uşor de demontat tehnic, Ministerul Finanţelor a dat publicităţii un bilanţ festivist al execuţiei bugetare pe primul trimestru din 2011. În...
26 aprilie, 2011

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: