greva generala educatie

Profesorii și elevii au revenit marți în clase, după trei săptămâni de grevă generală. Urmează patru zile în care trebuie încheiate mediile școlare și pregătite cele două examene naționale – Evaluarea Națională și Bacalaureatul. Perioada de încheiere a mediilor pentru elevii claselor...
13 iunie, 2023
Cadrele didactice se întorc marți la clasă, după ce liderii celor două federații organizatoare ale protestului – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Spiru Haret – au consultat șefii structurilor locale, care au transmis că majoritatea...
12 iunie, 2023
Guvernul a discutat cu liderii federațiilor din Educație, duminică dimineața, noua propunere a coaliției – majorarea salarială imediată cu 25%, acordarea de la 1 ianuarie 2024 a 50% din diferența rămasă până la grila finală de salarizare, urmând...
11 iunie, 2023
Ministerul Educaţiei a pus în dezbatere publică un proiect de act normativ ce prevede renunțarea la Evaluarea de la clasa a VI-a și echivalează probele de competență cu notele obținute în liceu. Aceste măsuri vor putea fi aplicate...
9 iunie, 2023
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunțat modificarea calendarului sfârșitului de an școlar, în contextul grevei generale ce durează de aproape trei săptămâni. Astfel, încheierea situaţiei şcolare pentru elevii din clasele terminale a fost prelungită până în 13 iunie....
8 iunie, 2023
Parlamentarii USR şi Forţa Dreptei au depus miercuri la Camera Deputaţilor, moţiunea simplă ”Îndrăznesc să susţin educaţia”, prin care solicită alocarea a 6% din PIB pentru Educaţie, începând de anul viitor, și creșterea imediată a salariilor profesorilor. Moțiunea...
7 iunie, 2023
Guvernul a elaborat un Memorandum prin care se stabilește că viitoarea grilă din Legea salarizării va pleca în cazul Educației de la salariul mediu pe economie acordat profesilor debutanți. Documentul reprezintă garanța oferită de coaliție că profesorii vor...
7 iunie, 2023
Federaţiile organizatoare ale grevei generale din Educație anunță că se află încă în grevă 134.007 de angajați din sistem, reprezentând 86,93% din membrii de sindicat care au semnat pentru la referendumul privind declanşarea acestei forme de protest. De...
7 iunie, 2023
De la adoptarea ordonanţei conținând majorarea cu 1.000 de lei brut a salariilor profesorilor, peste 15.000 de angajați din Educație ar fi renunțat la grevă. Datele au fost oferite de ministrul Ligia Deca, marți, după discuțiile purtate cu...
6 iunie, 2023
Greva continuă, întrucât nu s-a schimbat nimic din poziționarea membrilor de sindicat, iar oferte suplimentare nu au fost prezentate din partea coaliției, au explicat liderii federațiilor organizatoare a conflictului, joi, la ieșirea de la o nouă întâlnire cu...
1 iunie, 2023
UPDATE: Greva din Educație continuă, după ce sindicatele au respins miercuri seara ultima ofertă a Guvernului, prima care cuprinde majorări salariale, în loc de bonusuri acordate o singură dată. Greviștii cer 2.000 de lei net, creștere salarială, în...
31 mai, 2023
Evaluarea elevilor de clasa a VI-a a fost amânată din nou, iar înscrierile la examenul de bacalaureat nu pot începe, din cauza grevei angajaților din Educație. Consiliul Național al Elevilor solicită autorităților o procedură specială de înscriere, pentru...
29 mai, 2023
Guvernul a pregătit ordonanța prin care cadrele didactice vor primi anul acesta 2.500 de lei, în două tranșe. Din această sumă, 1.500 de lei reprezintă sume pentru cariera profesională – achiziționarea de materiale didactic și pentru formare profesională....
28 mai, 2023
Greva din Educație continuă, au anunțat liderii sindicali joi seara, la încheierea ultimei runde de negocieri cu reprezentanții Guvernului. Ei au făcut însă, ceea ce numesc o concesie: solicită o majorare de 25% pentru toți salariații din domeniu...
25 mai, 2023

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: