Profesorii și elevii au revenit marți în clase, după trei săptămâni de grevă generală. Urmează patru zile în care trebuie încheiate mediile școlare și pregătite cele două examene naționale – Evaluarea Națională și Bacalaureatul.
Perioada de încheiere a mediilor pentru elevii claselor a VIII-a, a XII-a şi a XIII-a, prelungită până la 16 iunie
Elevii de clasa a XII-a au finalizat cursurile în 2 iunie, în plină grevă din educaţie, iar cei de clasa a VIII-a în 9 iunie. Şi cei de clasa a XII-a şi cei de clasa a VIII-a se pregătesc acum de examene.
Ei ar fi trebuit să susţină săptămâna aceasta probele orale ale Bacalaureatului, dar Ministerul Educației a decis eliminarea susținerii acestora, pentru a se reintra în calendarul normal. Astfel, probele nu vor mai fi susținute, ci echivalate cu mediile din liceu.
Probele scrise vor demara pe 26 iunie, conform programului inițial.
Alte decalări și modificări ale activităților de sfârșit de an școlar:
- Perioada de încheiere a mediilor a fost prelungită până pe 16 iunie, la fel și perioada de înscriere la examen.
- În anul școlar 2022 – 2023, numărul minim de calificative/note acordate elevului al o disciplină de studiu este de două.
- Situația școlară anuală a elevilor, pe clase, poate fi încheiată fără ca aceasta să fie validată de către consiliul profesoral din unitatea de învățământ în ședința de încheiere a cursurilor și fără ca acesta să aprobe raportul privind situația școlară anuală.
- Elevii de clasa a VIII-a vor susţine examenele la datele programate iniţial – 19 şi 21 iunie.
Greva generală, încheiată după 3 săptămâni cu 1.300 de lei brut în plus la salariu și promisiuni importante
- stabilirea principiului potrivit căruia grila Educație din viitoarea lege a salarizării pornește de la salariul mediu pe economie acordat profesorilor debutanți. Aceștia vor intra de la 1 ianuarie în grila finală a viitoarei legi a salarizării, când vor primii un net de 4.600 de lei.
- majorarea cu 25%, de la 1 iunie, a salariilor (diferența de la 1.000 de lei acordați deja, prin OUG 53, până la echivalentul a 25%, acolo unde există diferențe; creșterea medie este de 1.300 de lei brut, la profesori, per total – OUG 53 și OUG de luni; în cazul profesorilor aflați la început de carieră, plusul salarial este de 30%, începând cu iunie)
- acordarea de la 1 ianuarie 2024 a 50% din diferența rămasă până la grila finală de salarizare din viitoarea lege a salarizării, o reglementare ce va fi elaborată până la 1 septembrie.
- vouchere anuale promise încă de la negocierile de vineri (1.500 de lei net pentru cadrele didactice și didactic auxiliar, 500 de lei pentru personalul nedidactic). Aceste vouchere sau bonusuri sunt finanțate din fonduri europene, iar profesorii pot folosi doar 30% din sumă așa cum doresc, 70% urmând să fie utilizate pentru cursuri de pregătire, echipamente IT, publicații de specialitate necesare formării profesionale.
Impactul măsurilor obținute de profesori în cele 3 săptămâni de grevă generală – 2.9 mld. lei, anul acesta
Impactul bugetar al noilor măsuri propuse duminică de guvern privind majorările salariale pentru angajaţii din sistemul de educaţie este de aproximativ 700 de milioane de lei, sumă care se adaugă celor 2,2 miliarde de lei prevăzute ca impact bugetar odată cu adoptarea Ordonanţei 53, pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul naţional de învăţământ de stat adoptată la 1 iunie (1.000 de lei brut pentru profesori, începând cu luna iunie).
Bonusurile anuale – 1.500 de lei pentru profesori și cadrele didactice auxialiare, și 500 de lei pentru cadrele nedidactice – au un impact de 2,2 miliarde de lei pe cinci ani (începând de anul acesta și până în 2027, inclusiv).
****