cursdeguvernare

duminică

13 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Sindicatele din Educație: 86,93% din cei care au semnat pentru greva generală continuă protestul; majoritatea celor care au renunțat nu erau membri de sindicat

7 iunie, 2023

Federaţiile organizatoare ale grevei generale din Educație anunță că se află încă în grevă 134.007 de angajați din sistem, reprezentând 86,93% din membrii de sindicat care au semnat pentru la referendumul privind declanşarea acestei forme de protest. De asemenea, explică federațiile, majoritatea celor care au renunțat la grevă nu sunt membri de sindicat, iar numărul lor nu influențează legalitatea conflictului de muncă.

Pentru a demonstra solidaritatea celor aflați în grevă, sindicatele au anunțat că la viitorul miting și marș ce se va organiza în Capitală (joi sau vineri) vor participa peste 20.000 de angajați din Educație.

Datele prezentate de Ligia Deca, ministrul Educației, nu indică riscul de a se ajunge sub nivelul de participare ce implică suspendarea grevei, explică sindicatele. Procentele comunicate marţi de ministru ”sunt calculate prin raportare la totalul personalului, respectiv la totalul personalului didactic din învăţământul preuniversitar, nu la numărul total al membrilor de sindicat”, așa cum prevede Legea Dialogului social pentru încetarea conflictului.


De la adoptarea ordonanţei conținând majorarea cu 1.000 de lei brut a salariilor profesorilor, peste 15.000 de angajați din Educație ar fi renunțat la grevă. Datele au fost oferite de ministrul Ligia Deca, marți, după discuțiile purtate cu liderii sindicalui și asociații ale părinților și elevilor, în încercarea găsirii unui compromis pentru păstrarea calendarului examenelor naționale.

Nu s-a ajuns la nicio concluzie în ceea ce privește data la care vor fi susținute examenele naționale, întrucât sindicatele nu aveau mandat pentru a discuta acest subiect.

Procentul celor care sunt încă în grevă depăşeşte 52%, dar în o mie de unităţi niciun angajat nu se mai află în grevă, ministrul Educației, în încercarea de a demobiliza greviștii.

”De exemplu, avem judeţe care au în jur de 25% participare din total personal – mă refer aici la Prahova şi avem şi judeţe în care încă participarea este destul de mare, de exemplu Hunedoara, unde este undeva la 80%”, a declarat Ligia Deca.


Reamintim că o grevă poate fi organizată cu acordul scris a cel puțin jumătate din membrii sindicatelor, conform Legii Dialogului social din 2022.

În situația în care, după declanșarea grevei, mai mult de jumătate din numărul angajaților/lucrătorilor care au hotărât declararea grevei renunță în scris la grevă, aceasta încetează.

Art. 153 (1) precizează:

În situația în care, după declanșarea grevei, mai mult de jumătate din numărul angajaților/lucrătorilor care au hotărât declararea grevei renunță în scris la grevă, aceasta încetează.

La momentul de vârf al conflictului de muncă, se aflau în grevă aproximativ 70% din angajații din Educație.

Majoritatea celor care au renunțat la grevă nu erau sindicaliști

Despre procentul cadrelor didactice aflate în grevă, Marius Nistor, președintele Federației Spiru Haret, a explicat că cei care au renunțat la protest nu influențează legalitatea acțiunii: ”În grevă nu sunt doar membri de sindicat. Din datele ministerului, s-au retras 15.000 de oameni, majoritatea nu sunt membri de sindicat. Deci, procentul este nesemnificativ şi nu influenţează, per ansamblu, legalitatea acestei acţiuni de protest”.

Marius Nistor a declarat că, ”în niciun caz, nu trebuie acuzat vreun cadru didactic care s-a retras din acţiunea de grevă că ar fi spărgător de grevă”.

De asemenea, liderul de sindicat le-a mulțumit părinților pentru susținerea declarată.

La următorul marș al profesorilor vor participa peste 20.000 de angajați din Educație, promit sindicatele

”În momentul de faţă, greva se poate încheia în momentul în care Guvernul vine cu o soluţie care să fie acceptată de către colegii noştri şi când colegii noştri vor decide acest lucru. Noi suntem deschişi la negocieri”, a anunţat liderul de sindicat, citat de News.ro.

Întrebat dacă se va ajunge la amânarea examenelor, Marius Nistor a spus: ”Nu ştiu, în momentul de faţă nu am ajuns în faza în care putem vorbi de amânarea examenelor, dar cu cât se lungeşte acest conflict de muncă, există şi acest risc”.

Despre suspendarea grevei doar pe perioada examenelor, Nistor a arătat că Ministerul Educaţiei poate propune, dar decizia este strict a cadrelor didactice: ”Totul depinde de Guvernul României. Aşteptăm reacţia Guvernului. (…) Noi am spus foarte clar ce vrem, vrem garanţii vizavi de grila de salarizare şi binenţeles salariul debutantului, care ar trebuie să fie echivalentul salariului mediu brut pe ecoonomie. Deci, în momentul în care vor exista aceste garanţii, colegii noştri vor hotărî în cunoştinţă de cauză”.

Soluție pentru a păstra calendarul Bacalaureatului: echivalarea probelor de competențe cu media din timpul liceului, anunță ministrul Educației

Ligia Deca a declarat ulterior, la Europa FM, că una dintre soluțiile pentru a încerca păstrarea calendarulului Bacalaureatului ar fi echivalarea probelor de competențe de la Bacalaureatul 2023 cu notele obținute de elevi în timpul liceului.

„Putem echivala probele de competențe cu notele de pe parcursul liceului”, măsură aplicată de minister în timpul pandemiei, a declarat Ligia Deca.

„Nu cred ca este o soluție ideală, cred că trebuie date acele probe, dar dacă vom ajunge în acea situație vom merge pe soluții pe care le-am mai testat deja”, a adăugat ministrul Educației.

probele de competență de la Bacalaureat, care ar trebui să înceapă luni, ar putea fi suspendate și echivalate cu notele obținute de elevii de clasa a XII-a în timpul liceului. „Putem echivala probele de competențe cu notele de pe parcursul liceului”, măsură aplicată de minister în timpul pandemiei, a declarat Ligia Deca, la Europa FM.

„Nu cred ca este o soluție ideală, cred că trebuie date acele probe, dar dacă vom ajunge în acea situație vom merge pe soluții pe care le-am mai testat deja”, a continuat Deca.

Calendarul Bacalaureatului:

  • 29 mai – 02 iunie 2023: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen (înscrierile au fost prelungite până pe 9 iunie)
  • 2 iunie 2023: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 12 – 14 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 14 – 15 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 14 – 16 iunie 2023: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 19 – 21 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 26 iunie 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 29 iunie 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00
  • 4 – 6 iulie 2023: Soluționarea contestațiilor
  • 7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: