joi

25 aprilie, 2024

germania

Preşedintele Eurogrupului, Jean-Claude Juncker, este îngrijorat de faptul că zona monetară unică este prezoniera dezbaterii politice din Germania, după cum a declarat într-un interviu acordat cotianului francez “Le Figaro”. “Lunile care vin vor fi tensionate. Trăim sub dictatura...
31 iulie, 2012
Agenţia de notaţie financiară Moody’s a retrogradat, miercuri, de la „stabilă” la „negativă” perspectiva a 17 bănci germane şi a mai multor filialele ale lor, la două zile după ce a retrogradat-o pe cea a statului german pe...
26 iulie, 2012
Puterea de cumpărare a germanilor a rămas neschimbată în ultimii 20 de ani, între 1991 şi 2011, arată un studiu apărut marţi, care evidenţiază că introducerea monedei euro nu a erodat această putere, relatează publicația franceză Les Echos....
24 iulie, 2012
În prima treime a acestui an, economia germană a înregistrat un surplus de aproape 60 miliarde euro în comerțul exterior, potrivit rezultatelor definitive detaliate publicate de Eurostat. Este un rezultat superior sumei tuturor celorlalte economii UE care au...
22 iulie, 2012
Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, că vizitele sale anunţate la Paris şi Berlin nu vor avea loc mai devreme de referendumul din 29 iulie, însă ambasadorul Germaniei, Andreas von Mettenheim, a declarat că nu ştie despre o...
14 iulie, 2012
Guvernul german l-a convocat joi pe ambasadorul României la Berlin pentru a-i prezenta „preocuparea” sa faţă de situaţia politică de la București, a relatat AFP, însă Ministerul român al Afacerilor Externe a precizat că a fost vorba de...
12 iulie, 2012
Curtea Constituţională germană va analiza obiecţiile aduse noului Mecanism European de Stabilitate (ESM), fondul permanent de ajutorare al UE, solicitanţii sperând că vor putea bloca introducerea acestui mecanism, relatează BBC. Parlamentarii nemţi au susţinut ESM în iunie, dar...
11 iulie, 2012
Există tot mai multe semne că uniunea economică şi monetară europeană s-ar putea fragmenta mai repede decât ar putea fi reparată. Liderii din zona euro au căzut de acord, în principiu, în 29 iunie, să creeze un mecanism,...
9 iulie, 2012
„Demersurile guvernului român al premierului Ponta si procedura de destituire a președintelui Băsescu sunt inacceptabile„, a declarat luni purtătorul de cuvânt al guvernului federal, Steffen Seibert, potrivit AFP. ”Cancelarul a subliniat ca va sustine Uniunea Europeana pentru a...
9 iulie, 2012
Preşedintele german Joachim Gauck a îndemnat-o, duminică, pe cancelarul Angela Merkel să depună eforturi pentru a le explica mai bine germanilor salvarea euro şi consecinţele acesteia pentru ei. ”Ea are acum obligaţia să descrie în mod foarte detaliat...
9 iulie, 2012
Textul de mai jos constituie o încercare de explicare, pentru publicul românesc avizat, a
8 iulie, 2012
Conflictul de la Bucureşti, în cadrul căruia preşedintele Traian Băsescu a fost suspendat, vineri seara, de către Parlament, ar putea afecta “valori fundamentale europene”, a declarat ministrul german de Externe Guido Westerwelle, pentru ediţia electronică de duminică a...
8 iulie, 2012
Textul de mai jos constituie o încercare de explicare, pentru publicul românesc avizat, a principalelor provocări cu care se confruntă proiectul european în general şi zona euro în particular, privite dintr-o perspectivă mai largă (economică, dar şi istorică,...
1 iulie, 2012
Liderii UE, reuniţi la Bruxelles, au convenit să înlesnească condiţiile în care Spania îşi va plăti datoriile şi, totodată, să relaxeze criteriile care vor sta la baza unui eventual acord pentru Italia, cancelarul german Angela Merkel cedând teren...
29 iunie, 2012
Cancelarul german Angela Merkel a respins cererile unor oficiali europeni de a accepta mai multă flexibilitate pentru fondurile de salvare a statelor din zona euro, dar a căzut de acord, împreună cu liderii Italiei, Spaniei şi Franţei asupra...
24 iunie, 2012
Criza din zona euro a ajuns într-o etapă critică, iar statele membre trebuie să-şi asume un angajament ferm faţă de moneda unică pentru a recâştiga încrederea investitorilor, potrivit unui raport al FMI, care recomandă introducerea de obligaţiuni comune...
22 iunie, 2012
Dezbaterea asupra economiei globale şi a creşterii economice este o prioritate pe agenda summitului G20, care are loc azi și mâine, în staţiunea Los Cabos din Mexic. În culisele reuniunii se spune că vor fi ”multe discuţii neoficiale...
18 iunie, 2012
Franța a trimis liderilor europeni o propunere privind un plan de creștere de 120 de miliarde de euro, care cuprinde o taxă pe tranzacțiile financiare, pe care Europa să o introducă până la finalul acestui an, relatează ”The...
18 iunie, 2012
Germania este pregătită să discute despre termenul necesar pentru punerea în aplicare a reformelor în Grecia, a afirmat duminică şeful diplomaţiei de la Berlin, Guido Westerwelle, într-o intervenţie televizată, potrivit AFP, citată de Agerpres. ‘Nu pot exista schimbări...
17 iunie, 2012
România este mai atractivă decât Ungaria, Bulgaria sau Ucraina pentru investitorii germani, dar este mai văzută mai rău ca Cehia, Polonia, Slovacia, Croaţia, Lituania sau Letonia, potrivit unui sondaj realizat de Camera de Comerţ şi Industrie Germană, citat...
13 iunie, 2012

Valentin Lazea / PROIECTUL EUROPEAN: Întrebări și (posibile) răspunsuri (I)

Textul de mai jos constituie o încercare de explicare, pentru publicul românesc avizat, a principalelor provocări cu care se confruntă proiectul european în general şi zona euro în particular, privite dintr-o perspectivă mai largă (economică, dar şi istorică, politică, culturală). Abordarea pe care am ales-o este

Valentin Lazea / PROIECTUL EUROPEAN: Întrebări și (posibile) răspunsuri (I)

Textul de mai jos constituie o încercare de explicare, pentru publicul românesc avizat, a principalelor provocări cu care se confruntă proiectul european în general şi zona euro în particular, privite dintr-o perspectivă mai largă (economică, dar şi istorică, politică, culturală). Abordarea pe care am ales-o este

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: