cursdeguvernare

vineri

4 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Moody’s a retrogradat ratingul a 17 bănci germane și perspectiva Fondului de Stabilitate

26 iulie, 2012

Agenţia de notaţie financiară Moody’s a retrogradat, miercuri, de la „stabilă” la „negativă” perspectiva a 17 bănci germane şi a mai multor filialele ale lor, la două zile după ce a retrogradat-o pe cea a statului german pe baza unor incertitudini cu privire la zona euro.

Băncile vizate, printre care figurează KB Deutsche Industriebank şi Deutsche Postbank, sunt cele ale căror evaluare financiară depinde de „sprijinul statului federal german şi/sau al landurilor şi comunelor”, a explicat agenţia într-un comunicat, citat de Agerpres.

Luni, Moody’s a coborât de la „stabilă la negativă” perspectiva Germaniei din cauza „poverii” că noile ajutoare plătite ţărilor din zona euro aflate în dificultate ar putea apăsa asupra economiei ţării.


Luând această decizie, agenţia americană sugerează că nu ar exclude privarea primei economii europene de nota Aaa, cea mai bună posibilă, ce ar trebui sa îi permită să se împrumute de pe pieţe la rata cea mai mică.

Berlinul a reacţionat imediat asigurând că Germania va continua să fie „ancora stabilităţii” zonei euro, unde mai multe ţări (Grecia, Irlanda, Portugalia) nu mai pot să se finanţeze la costuri reduse pe pieţe şi au avut nevoie de creditori internaţionali.

După această decizie, agenţia Moody’s a retrogradat, marţi, perspectiva Fondului European, de Stabilitate Financiară, EFSF, la care Germania este cel mai mare contributor.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: