Valentin Lazea / Proiectul european (III) : În ce constă uniunea fiscală europeană ? - CursDeGuvernare.ro
joi

2 decembrie, 2021

Valentin Lazea / Proiectul european (III) : În ce constă uniunea fiscală europeană ?

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

8 iulie, 2012

Textul de mai jos constituie o încercare de explicare, pentru publicul românesc avizat, a principalelor provocări cu care se confruntă proiectul european în general şi zona euro în particular, privite dintr-o perspectivă mai largă (economică, dar şi istorică, politică, culturală). Abordarea pe care am ales-o este aceea de întrebări şi răspunsuri, pornind de la un chestionar întocmit de jurnalistul Cristian Grosu. Opiniile prezentate au un caracter personal şi nu implică in vreun fel instituţia BNR. (Valentin Lazea)

Chiar dacă ignorăm  pentru un moment dimensiunea sa geopolitică, proiectul european a fost până în prezent o iniţiativă câştigătoare (de tip win-win) pentru toate părţile implicate: statele cu excedent din Nord au avut o piaţă de desfacere mare în Sudul Europei, iar statele cu deficit din Sud au beneficiat, timp de mulţi ani, de finanţări la dobânzi extrem de mici. Astfel, sunt justificate eforturile mari făcute în ultimul timp pentru păstrarea şi continuarea proiectului european.

(Citește și: Valentin Lazea / Proiectul european (I): întrebări și (posibile) răspunsuri)

 


și:

(Valentin Lazea / Proiectul european (II): De ce nu ar putea rezista moneda euro în lipsa unei uniuni politice)

3. În ce constă uniunea fiscală europeană? Cine şi cum ar putea să o promoveze?

Uniunea fiscală nu trebuie să însemne o unificare  a tuturor taxelor şi impozitelor. În definitiv, în statele din componenţa SUA există atât impozite locale (statale, municipale) cât şi impozite federale. Mai degrabă, uniunea fiscală ar trebui să implice permiterea unui control federal asupra bugetelor statale, aşa cum se întâmplă în ultimul timp în Europa, prin iniţiative de genul Semestrului European, legislaţiei Six Pack, etc. Pentru a fi credibile (diferenţiindu-se astfel de abordările anterioare) astfel de controale ar trebui să fie însoţite de sancţiuni, care să poate fi impuse de o majoritate (nu de o unanimitate) a statelor membre ale uniunii fiscale.

Un punct esenţial îl constituie tratarea datoriilor publice acumulate în timp, prin emiterea în comun de eurobonduri. De remarcat că opoziţia Germaniei la eurobonduri nu este una de principiu, cât una tactică, germanii dorind  să se convingă mai întâi dacă europenii doresc „mai multă Europă sau (doar) mai mulţi bani germani”.

De altfel, un grup de economişti germani a elaborat în noiembrie 2011 o propunere de mutualizare a părţilor de datorie publică ce depăşesc 60 la sută din PIB naţional, care să fie garantată de un fond comun constituit din active ale statelor implicate şi care să fie temporar, expirând în 20-25 de ani, după ce excedentul de datorie publică va fi fost plătit. Pentru acesta, statele implicate ar trebui să îşi prevadă în bugete resurse separate, destinate în mod expres plăţii acestor datorii excedentare. Este o schemă similară celei  propuse de Alexander Hamilton după Războiul de Independenţă al SUA, prin anii 1780.


Dar, aşa cum arătam în articolul anterior, chiar şi ajungerea la un acord în ceea ce priveşte uniunea fiscală s-ar putea să nu fie de ajuns pentru calmarea pieţelor; pentru acesta este nevoie de anunţarea, pentru un anumit orizont de timp, a uniunii politice. Acest lucru va fi deosebit de greu de “vândut” elitelor şi electoratului francez, obişnuite prin tradiţia gaullistă să vadă în Europa un mijloc de satisfacere a intereselor naţionale şi nu invers.

În aceste condiţii, este de înţeles temporizarea germană, chiar dacă unele gesturi de bunăvoinţă au fost făcute: de exemplu, Curtea Constituţională de la Karlsruhe a ratificat constituirea fondurilor financiare EFSF şi ESM pentru ajutorarea altor state cu probleme, mai mult în spiritul decât în litera constituţiei germane.
Este evident că o uniune politică nu poate funcţiona pe bază de voturi unanime. Aşa cum Părinţii Fondatori ai Statelor Unite ale Americii au stabilit că sunt suficiente voturile a 9 din 13 state pentru a merge mai departe, aşa şi Europa politică va fi o construcţie a celor capabili şi doritori („willing and able”). Mai mult, interesele statelor-lider, precum Germania, vor trebui să accepte o recunoaştere aparte, aşa cum ne-o demonstrează un alt exemplu istoric: după unificarea Germaniei din 1871, nici o decizie majoră din Reichstag nu a  fost luată fără asentimentul Prusiei, deşi aceasta deţinea doar 20 la sută din numărul voturilor parlamentare.

Cât priveşte uniunea monetară, poate că studierea istoriei SUA ne oferă un exemplu creativ de rezolvare, prin crearea pe teritoriul zonei euro a două monede (euro-Nord şi euro-Sud ). Cea de a doua ar urma să fie stabilită la un nivel devalorizat faţă de prima, cu 25-30 la sută, sau cu cât este nevoie pentru o recăpătare a competitivităţii de către statele din Sud. Ţelul final ar fi o reunificare în timp a celor două monede, într-un singur „euro”, prin întărirea treptată a euro-Sud, ca urmare a câştigurilor de productivitate (aşa s-a întâmplat în anii 1865-1875 cu „greenback-ul”, care s-a întărit până a ajuns la valoarea „goldback-ului”).

Dar adevărata bătălie care trebuie dusă în ţările Sudului Europei este în domeniul economiei reale. Reformele structurale sunt singurele de natură să asigure în timp o convergenţă sustenabilă; politicile monetară şi fiscală pot cel mult să câştige timp. Prin reforme structurale înţelegem în primul rând liberalizarea pieţei muncii (astfel încât sindicatele taximetriştilor, frizerilor sau poştaşilor să nu mai fie nişte “caste” închise), eliminarea monopolurilor de stat şi private, conformarea de către toţi agenţii economici la plata taxelor, îmbunătăţirea infrastructurii  fizice şi a sistemului de educaţie etc. Politici pan-europene pot fi şi ele de folos: de exemplu, îmbunătăţirea migraţiei în interiorul Europei, unde mai puţin de 2 la sută din forţa de muncă  lucrează într-un alt stat decât cel de origine. Dacă mobilitatea forţei de muncă ar fi comparabilă cu cea din SUA, nu am asista la o rată a şomajului de 25% în Spania, de exemplu. Dintre obstacolele care stau  în calea migraţiei intra-europene trebuie rezolvate cel privitor la limbă (engleza ar trebui să devină obligatoriu de studiat încă de la nivelul învăţământului preşcolar) şi cel privitor la portabilitatea drepturilor sociale (ajutor de boală, ajutor de şomaj, pensie etc.)

În final, se poate pune întrebarea (legitimă): dacă toate acestea vor fi îndeplinite şi Europa va fi unită nu numai monetar, ci şi politic şi fiscal, cine garantează supravieţuirea acestei construcţii supra-statale?

Este încă proaspătă în memoria colectivă soarta Uniunii Sovietice, care a colapsat în pofida faptului că avea toate atributele unei uniuni (politică monetară, politică fiscală, diplomaţie şi putere militară unificate), întărite de existenţa unei limbi oficiale (rusa). Colapsul s-a datorat combinării unei mişcări centrifuge (republicile ex-sovietice au rupt nişte legături cu centrul pe care le considerau constrângătoare) cu o mişcare centripetă (analiza cost-beneficiu din perspectiva Federaţiei Ruse a reliefat costul mare de menţinere al uniunii).

Desigur, nimeni nu poate garanta că evoluţii asemănătoare nu s-ar putea înregistra în Europa unită. Dar, în timp ce ţările europene individuale nu au nici o şansă în competiţia globală a secolului XXI, o Europă unită are cel puţin o şansă de a fi printre învingători şi chiar numai acest argument face ca proiectul să merite continuat. Pentru că, aşa cum sună imnul unei echipe engleze de fotbal:
„United we stand
Divided we fall”.

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

***

Valenin Lazea este economistul-șef al Băncii Naționale a României

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

A apărut nr. 88 al revistei (exclusiv print) CRONICILE Curs de Guvernare: Din cele 192 de pagini, 22 sunt alocate unei serii de analize care focalizează pe marea problemă...

rrr