vineri

19 aprilie, 2024

franta

Creşterea economică este prezentată adesea ca un panaceu al tuturor problemelor de care suferă economia mondială. Este convenabil, atât pentru politicieni, cât şi pentru populaţie, să creadă în existenţa acestei „baghete magice” prin care se poate rezolva practic...
5 iunie, 2012
Deşi susţin că ar trebui să nu existe niciun subiect tabu, care să nu poată fi discutat între liderii europeni, oficialii francezi, care au vizitat Bruxelles-ul prima oară, în aceastră săptămână, după alegerile prezidenţiale, au părut ezitanţi atunci...
30 mai, 2012
Şeful guvernului italian, Mario Monti, i-a invitat pe președintele francez, Francois Hollande, cancelarul german, Angela Merkel, şi premierul spaniol, Mariano Rajoy, la un summit în patru, care va avea loc după 17 iunie, ziua în care sunt programate...
28 mai, 2012
“Referitor la Atena, mă gândesc la toate acele persoane care încearcă tot timpul să evite plata impozitelor. Cred că ar trebui să se ajute în mod colectiv, plătindu-şi toţi impozitele”, a declarat Cristine Lagarde, directorul FMI, într-un interviu...
27 mai, 2012
Summitul de două zile din Chicago s-a încheiat cu un acord foarte important referitor la retragerea militarilor Alianţei din Afganistan, pe de-o parte, şi predarea controlului către forţele de securitate locale, până la mijlocul anului viitor, pe de...
22 mai, 2012
Liderul stângii-radicale din Grecia, Alexis Tsipras, a început un turneu în capitalele europene, fiind susţinut de sentimentele profund anti-austeritate din ţara sa – potrivit Euronews. Prima oprire a fost la Paris, unde a luat parte la un miting...
22 mai, 2012
Preşedintele francez François Hollande a fost întâmpinat marţi seara, la Cancelaria din Berlin de către Angela Merkel, cu o întârziere de peste o oră din cauza unui incident de zbor cauzat de o furtună, a precizat AFP, citată...
16 mai, 2012
Noul preşedinte francez, François Hollande, l-a numit marţi pe liderul grupului deputaţilor socialişti Jean-Marc Ayrault (62 de ani) în funcţia de prim-ministru, a anunţat secretarul general de la Palatul Elysee, Pierre-Rene Lemas, transmite AFP – citat de Agerpres....
15 mai, 2012
Premierul francez François Fillon a depus joi demisia Guvernului său, care se va ocupa însă de afacerile curente ale ţării până la preluarea funcţiei, marţi, de către preşedintele ales François Hollande şi nominalizarea unui nou Guvern – anunţă...
10 mai, 2012
La prima sa mare întâlnire în străinătate, François Hollande va discuta despre creşterea economică cu omologii săi europeni, în cadrul unei reuniuni de pe 23 mai, stabilită de preşedintele Uniunii Europene, Herman van Rompuy, scrie Le Figaro. Agenda...
8 mai, 2012
Cancelarul german Angela Merkel l-a contactat pe noul preşedinte francez François Hollande duminică seara, invitându-l la Berlin, în ciuda faptului că Merkel a militat pentru rivalul lui Hollande în timpul campaniei electorale, scrie The Local. Merkel, care a...
7 mai, 2012
Candidatul socialist François Hollande devine al şaptelea preşedinte al Republicii franceze. Ales cu 51.67% din voturi, la treizeci şi unu de ani după François Mitterrand, el îl bate pe Sarcozy cu 1,2 milioane de voturi. Publicaţia Spiegel titrează...
7 mai, 2012
Victoria socialistului François Hollande a fost confirmată de toate estimările la orele 20H00 (18HGMT) dumincă, la închiderea oficială a scrutinului pentru cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa, informează AFP, preluată de AGERPRES. Potrivit institutelor CSA,...
6 mai, 2012
Cei doi candidaţi din turul doi al alegerilor prezidenţiale din Franţa, Nicolas Sarkozy şi Francois Hollande, s-au contrat violent miercuri în timpul unei dezbateri televizate tensionate, dar care nu pare a fi acordat niciunuia un avantaj decisiv –...
3 mai, 2012
Candidatul socialist François Hollande a obţinut 28,63% dintre voturile exprimate în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică din Franţa, devansându-l pe actual şef al statului, Nicolas Sarkozy, pentru care au votat 27,18% dintre electorii prezenţi la urne,...
23 aprilie, 2012
Rezultatele coordonate ale institutelor de sondare îl dau drept câştigător al primului tur al prezidenţialelor din franţa pe Holalnde, care-l devansează cu câteva procente pe Sarkozy. Potrivit AFP, candidatul socialist ar obţine un scor cuprins între 28,4 şi...
22 aprilie, 2012
Franţa are multe atracţii geografice şi culinare, dar are cele mai nesatisfăcătoare dezbateri politice din tot Occidentul. Primul tur al campaniei prezidenţiale a dovedit deşertăciunea acestora – scrie editorialistul Eric Le Boucher în Les Echos, preluat de Presseurop....
22 aprilie, 2012
Avantajat de sondaje care îi promit victoria la alegerile prezidenţiale din Franţa, François Hollande se pregăteşte să înfrunte o ecuaţie economică dificilă, având în vedere că respectiva creştere economică a ţării, indispensabilă pentru echilibrul din cadrul programului său,...
19 aprilie, 2012
Într-o scrisoare comună, Franţa şi Germania reclamă “mecanismele de compensaţie” în cazul incapacităţii de control ale frontierelor, scrie Liberation. Franţa şi Germania au solicitat posibilitatea de a putea restabili controlul asupra frontierelor naţionale timp de o lună în...
19 aprilie, 2012
Profesor de economie şi finanţe la Universitatea din Berlin şi fondatorul grupului de reflecţie Europolis, Markus Kerber, a contestat din punct de vedere juridic planul de salvare a zonei euro la Curtea constituţională din Germania, scrie Le Point...
12 aprilie, 2012

UE convoacă summit de criză pentru 23 mai

La prima sa mare întâlnire în străinătate, François Hollande va discuta despre creşterea economică cu omologii săi europeni, în cadrul unei reuniuni de pe 23

Merkel l-a invitat pe Hollande la Berlin

Cancelarul german Angela Merkel l-a contactat pe noul preşedinte francez François Hollande duminică seara, invitându-l la Berlin, în ciuda faptului că Merkel a militat pentru

UE convoacă summit de criză pentru 23 mai

La prima sa mare întâlnire în străinătate, François Hollande va discuta despre creşterea economică cu omologii săi europeni, în cadrul unei reuniuni de pe 23

Merkel l-a invitat pe Hollande la Berlin

Cancelarul german Angela Merkel l-a contactat pe noul preşedinte francez François Hollande duminică seara, invitându-l la Berlin, în ciuda faptului că Merkel a militat pentru

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: