firme

Crearea de către primării a unor firme proprii, care să gestioneze serviciile la nivel local, îngrijorează autoritatea de concurență, a declarat miercuri Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, citat de Digi24. cursdeguvernare.ro a solicitat Consiliului Concurenței la începutul lunii...
8 noiembrie, 2017
Aproape 1.200 de firme au demarat deja procedurile pentru a-și muta sediul social din Catalonia, după refendumul în care s-a votat independența regiunii, din cauza crizei politice declanșate și a incertitudinilor implicate de aceasta. Planurile secesioniștilor ar putea...
22 octombrie, 2017
Incertitudinile privin efectele Brexit sporesc îngrijorările firmelor europene din Marea Britanie şi 15% dintre acestea îşi vor muta complet activitatea în UE, potrivit unui sondaj al UBS, realizat pe un eșantion de 1.200 de executivi de top din...
22 septembrie, 2017
Patronatele şi sindicatele sunt de acord cu decizia Executivului de a majora salariul minim brut pe economie, dar cer măsuri complementare pentru a nu fi împovărate firmele. Printre aceste măsuri propuse de patronate se numără și defiscalizarea orelor...
6 ianuarie, 2017
Dănuț Căpățână, fost manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, a fost condamnat joi de Tribunalul București la 13 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni de spălare de bani și a cinci infracțiuni de...
16 decembrie, 2016
Impactul salariului minim asupra productivității muncii este negativ – o creștere a acestui salariu cu 10% ar determina scăderea productivității muncii cu 2,3%, potrivit unui studiu realizat pentru Guvern de către Institutul Național de Cercetare Științifică în domeniul...
2 decembrie, 2016
În perioada 2012 – 2014, a scăzut cu 7,9 puncte procentuale ponderea întreprinderilor inovatoare, iar procentul salariaților din aceste firme s-a diminuat cu 12,3%, comparativ cu intervalul 2010 – 2012, Institutului Național de Statistică (INS). Rezultatele cercetării INS...
8 august, 2016
Producătorii români trebuie ajutați să devină exportatori de succes, iar pentru asta unele servicii din ambasade vor fi făcute contra cost, a declarat joi ministrul Economiei, Costin Borc, vicepremier și ministru al Economiei, la cea de-a doua ediție...
30 iunie, 2016
Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a prezentat luni, la audierea în Comisia parlamentară de specialitate, un document conținând contracte în valoare de 750 de milioane lei obținute de firmele controlate de deputatul Sebastian Ghiță. Ministrul  a cerut Corpului...
27 iunie, 2016
Sub presiunea schimbărilor tehnologice, aproximativ 80% din directorii generali din România se concentrează mai mult pe profitabilitatea pe termen lung decât pe cea imediată, potrivit Raportului pentru România al PwC Global CEO Survey 2016. Concluzii ale raportului: majoritatea...
7 iunie, 2016
Inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinară (ANSVSA) au închis temporar 22 de firme din industria laptelui și în cazul altor 18 societăți au decis interzicerea activităților, din cauza unor neregulilor descoperite în timpul controalelor efectuate în toată țara, între 22...
20 aprilie, 2016
România se plasează pe penultimul loc în Uniunea Europeană la ponderea veniturilor bugetare obținute din taxe și contribuții sociale obligatorii, cu doar 27,4% din PIB, potrivit raportului Taxation Trends in the European Union pe anul 2015, care prezintă...
25 ianuarie, 2016
Teatrul Nottara și Teatrul Foarte Mic din București și-au suspendat activitatea pentru că, potrivit noii legi privind reducerea riscului seismic, în imobilele încadrate în clasa I de risc seismic nu mai pot fi organizate activități „care implică aglomerări...
24 noiembrie, 2015
Operațiunile cash între persoanele fizice vor fi limitate la 50.000 de lei pe zi, pe tranzacție, iar operațiunile de încasări și plăți în numerar efectuate de firme, cu persoane fizice, reprezentând contravaloarea unor achiziții de bunuri și servicii,...
13 martie, 2015
Firmele cu o valoare de piață de minimum 250.000 de euro se vor putea lista pe o platformă alternativă a Bursei de Valori București, cu condiţia să coteze cel puțin 10% din acțiuni, a anunțat miercuri directorul general...
10 septembrie, 2014
”Dacă nu facem acum reducerea CAS, când avem creștere economică și încasări suplimentare, atunci nu o facem niciodată” – a declarat premierul Ponta miercuri, în ședința de guvern, la două zile după controversatele consultări de la Cotroceni unde...
16 iulie, 2014
Pe fondul scăderii puternice a inflației anuale, de la 5,97% în ianuarie 2013 până la 1,06% în ianuarie 2014, au scăzut și dobânzile la creditele acordate persoanelor juridice. După ce au stagnat timp de trei ani peste plafonul...
13 martie, 2014
Finanțarea nu apare printre cele mai mari probleme ale firmelor, patronii fiind mai îngrijorați de nivelul ridicat al fiscalității, de concurenți și de lipsa cererii, potrivit unui sondaj realizat de Direcția de Stabilitate Financiară din Bănca Naționale a...
11 decembrie, 2013
Una din zece firme româneşti declară că va face angajări până în martie 2014, un procent asemănător a programat disponibilizări în acelaşi interval de timp, în timp ce restul anunţă conservarea numărului de salariaţi, în primul trimestru de...
10 decembrie, 2013
Fiscul a trimis către mai mult de 600.000 de firme adrese nesemnate sau ştampilate prin care acestea erau atenţionate să-şi achite impozitele şi taxele, în cazul în care n-au făcut-o până la momentul respectiv, înainte de a veni...
7 noiembrie, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: