România se plasează pe penultimul loc în Uniunea Europeană la ponderea veniturilor bugetare obținute din taxe și contribuții sociale obligatorii, cu doar 27,4% din PIB, potrivit raportului Taxation Trends in the European Union pe anul 2015, care prezintă sintetic datele comparabile pentru țările membre după definitivarea PIB (ceea ce înseamnă situația pentru anul 2013).
Pentru a vedea care sunt explicațiile acestei stări de fapt, am selectat pentru fiecare din statele UE cifrele care arată contribuția capitalului și a muncii la bugetul public (am utilizat ordinea țărilor în funcție de consumul individual pe locuitor, care descrie cel mai bine nivelul de trai).
Respectiv, cât vine din taxarea profiturilor și cât din taxarea veniturilor personale (nu doar salariile, dar am prespus că și celelalte provin la origine din desfășurarea unei activități) pe partea de impozite directe și cât aduc la buget contribuțiile sociale percepute de la angajator și de la angajat.
Se poate observa cum statele mai dezvoltate au venituri bugetare mai mari ca pondere în PIB (cu anumite excepții, care țin de apropierea de modelul american de fiscalitate, adică în Irlanda și Marea Britanie plus Olanda).
Germania se află aproape exact la media UE, în timp ce toate statele mai puțin dezvoltate se situează sub această medie.
Dacă se iau în calcul cele 16 țări mai puțin devoltate, de la Cipru în jos, se obține un nivel mediu al veniturilor bugetare (atenție, obținute doar din taxe și contribuții sociale obligatorii) de circa 33%.
Ceea ce duce la concluzia că, pentru a se alinia cu acestea, România ar avea nevoie de o creștere pe termen mediu a încasărilor cu circa 20%.
După care, în timp (pe termen lung, după accederea în rândul organizației țărilor cu economii considerate dezvoltate OECD, unde am început demersurile în acest sens, și trecerea la euro), ar mai mai urma o nouă majorare a încasărilor bugetare cu alte 20% pentru a ne alinia la țările dezvoltate.
Impozitarea persoanelor/firmelor: cine și cum abordează problema ?
În ultimii zece ani, raportul dintre firme și persoanele fizice taxate la formarea veniturilor statului s-a inversat de la 3,2% la 2,9% în 2004 la 1,8% față de 3,5% în 2014 (vezi tabelul de mai jos).
După reducerea fiscalității pe ambele segmente, adusă de trecerea la cota unică de impozitare din 2005, s-a produs egalizarea din 2006 și distanțarea ulterioară în favoarea firmelor.
Problema punctuală: Ne permitem soluția ?
În contextul existenței unui număr mare de firme care nu declară profit, nu depun bilanțuri și vin să anunțe pierderi considerabile, vine surpriza .
Dacă privim la valorile oferite de Eurostat, vedem că poziționarea capitalului se face mult mai aproape de practica europeană în materie decât contribuția taxării persoanelor la bugetul public.
Asta deși avem o cotă efectivă de impozitare a firmelor de numai 14,8%, foarte redusă în raport cu media UE de 21,1%. Și aflată mult sub nivelurile din marile economii occidentale, unde ajunge până la 39,4% în Franța și 28,2% în Germania. Pentru a ajunge la media UE, ar fi nevoie de o creștere de la 16% la 22% a cotei legale de impozitare
Asta numai dacă ne-ar permite concurența regională să ne ducem mai sus cu cota legală de 16%, din care derivă cea efectivă de 14,8%. Și așa suntem peste nivelurile din Bulgaria (9%), Lituania (13,6%) și Letonia (14,3%). La fel ca Slovenia (tot 14,8%) și cu puțin sub Croația și Estonia (fiecare cu 16,5%) sau Cehia (16,7%) și Polonia (17,5%), ceva mai aproape ca mărime a economiei. Datele sunt pentru anul 2014.
Nici pe partea de contribuții sociale plătite de angajator nu figurăm prea rău iar creșterea ar trebui să fie undeva în jur de 25%, adică rezolvabilă odată cu majorarea salariilor.
Evoluția în timp a contribuțiilor de asigurări sociale la veniturile bugetare nu arată modificări spectaculoase și se înscrie în practica europeană.
De remarcat că măsura de reducere a CAS cu 5 puncte procentuale luată anul trecut a redus contribuția angajatorului față de nivelul de 5,6% din PIB la care a stagnat în perioada 2011 – 2013. Ea s-a dovedit a fi destul de slab productivă pe partea de creare de locuri de muncă (și, potențial, reversibilă pe termen lung).
Pe segmentul de contribuții sociale plătite de salariați nu stăm grozav dar suntem cam exact unde ne permite acum poziționarea cu 55% ca nivel de trai din media UE.
Surpriza vine exact de unde nu ne convine să facem precum europenii, la impozitarea veniturilor personale.
Pentru a ajunge la ponderea medie europeană în materie, ar fi necesară o majorare cu circa 180% (!) a impozitelor pe venit percepute (de 2,8 ori cele din prezent, pentru a fi mai clar). Probabil, tot în două trepte, undeva spre 45% pe termen mediu și încă 90% pe termen lung, pe măsura creșterii veniturilor.
Chiar și pentru a ajunge la practica celor 16 state ceva mai puțin bogate din UE ( care au o medie de 4,9% din PIB încasări din impozitarea veniturilor), ar trebui (în lipsa creșterii substanțiale a bazei de impozitare și/sau a gradului de colectare) să majorăm rapid cota unică de impozitare undeva spre 23%.
Întâmplător sau nu, diferența de 1,5% din PIB lipsă la veniturile publice corespunde cu partea adăugată la bugetul pe 2016 peste limita asumată de România ( cu tot cu suplimentul de 0,25% din PIB, prevăzut pentru situații deosebite) prin compactul fiscal și recomandată de specialiștii FMI.
Așadar, firmele se încadrează mai bine decât populația în șablonul european de impozitare pentru asigurarea necesarului de cheltuieli publice. Ele au mai degrabă un rol de susținere a beneficiilor sociale oferite de stat prin achitareac contribuțiilor de asigurări decât de susținere a statului prin intermediul impozitării profiturilor.
În schimb, taxarea lasă puternic de dorit ca sursă bugetară la nivelul veniturilor pe persoană fizică și al averii personale acumulate. Unde doar Bulgaria, Slovacia și Cipru se mai plasează sub noi ca pondere în PIB a sumelor colectate.
Cu 3,4% suntem sub semnificativ sub Polonia (4,5%) sau Ungaria (5%), ca să nu mai vorbim de Germania (8,9%) sau Franța (9%).
Rămâne de văzut cine și cum va reuși să explice aceste lucruri românilor. Evident, cu prețul de a deveni complet nepopular. Cine vrea să plătească taxe mai mari doar pentru că așa se face prin Europa, deși, cine nu vrea învățământ, sănătate sau servicii sociale la standarde occidentale ?
Urmărește-ne pe Google News
4 răspunsuri
Nu sunt 100% de acord ca ar trebui marite taxele catre populatie. Mai degraba, ar trebui colectate taxele pe sumele nedeclarate de persoanele fizice. In momentul in care s-ar ajunge la un grad de colectare de peste 85%, abia atunci ar trebui sa se discute despre o eventuala majorare a taxarii.
Articolul apare absolut „colateral” realitatilor economice si industriale nationale.Intr-o tara in care la „privati”, adica productivi(nu la stat) exista intreprinderi si locuri de munca pentru 4,2 milioane de personae, iar 3 milioane de salariati cistiga salariul minim pe economie, este o enormitate economica, sa vorbesti despre nevoia cresterii impozitelor la aceleasi „persoane fizice”, care nu au nici minimul necesar existentei.Adica de asi plati o locuinta, de a face si creste copii!
Normalitatea si moralitatea discutiei ar insemna purtarea ei pe terenul dezindustrializarii si lipsei celor 5 milioane de locuri de munca si a intreprinderilor care sa le ofere, ca adevarata cauza a nerealizarii veniturilor bugetare din taxe si contributii sociale obligatorii.Din salariul de 1000 RON lunar, cum sa egalezi Germania la procentul colectarii?Drama este, ca la recomandarea UE si din lipsa celor 12 miliarde Euro investitii straine, eroul curajului social-democrat Ponta, a majorat masiv impozitele pe avere.Pentru el „avere” inseamna casa de locuit, platita de doua ori.Odata din munca pentru comunism iar a doua oara, pentru tranzitia la capitalsmul Iliescian.Privatizatii cu apartament personal, meritau pedeapsa supraimpozitarii cronice, in raport cu veniturile realizate.Iar analistii economici trebuie sa fie vigilenti si pe faza, ca nu cumva ei sa scape fara a deveni „talpa tarii”, in suportarea esecului economic national.Ca doar n-o sa-l suporte fostii presedinti si P.Ministri, artizanii esuarii natiunii romane!
Informatiile despre veniturile bugetare nu sunt corelate cu procentul de angajati din populatia activa. Acolo sunt marile diferente care explica procentul slab al veniturilor bugetare din Romania. Fara investitii de stat pentru infrastructura pentru a se favoriza investitiile creatoare de noi locuri de munca, degeaba. Solutia nu este reprezentata de cresterea fiscalitatii, ci de orientarea fondurilor bugetare prioritar spre investii.
nu e vorba neapărat de corelația – de absolut bun simț și legitimă – pe care o ridicați.
în principiu, e vorba că avem cu totții dreptul – dat fiind că suntem într-o țară ue – să avem pretenții de standarde ue la nivel de sistem de sănătate sau de edviație (de exemplu) dar pe care nu avem cum să le atingem atâta vreme cât impozitele noastre sunt cum sunt (nu importă din ce morive sunt cum sunt).
cât despre infrastructură: am scris, transmis și recomandat oficial ca planul de infrastructură să fie dus în csat: deja e o problemă de siguranță națională (o recomandare aici: https://cursdeguvernare.ro/cristian-grosu-planul-cum-ar-putea-guvernul-cilos-sa-nu-rateze-un-an-pentru-romania.html)