vineri

26 aprilie, 2024

7 noiembrie, 2013

Fiscul a trimis către mai mult de 600.000 de firme adrese nesemnate sau ştampilate prin care acestea erau atenţionate să-şi achite impozitele şi taxele, în cazul în care n-au făcut-o până la momentul respectiv, înainte de a veni o inspecţie fiscală sau de a se trece la executare lor silită.

„După ce am trimis adresele, am primit multe semnale că unele dintre firme şi-au încetat activitatea, au sentinţe de radiere, dar figurează încă în baza de date a ANAF. Adresa nu este semnată pentru că nu reprezintă un act administrativ fiscal, pentru că altfel cineva ar fi înţeles s-o conteste şi atât ne-ar mai fi trebuit să ne trezim cu câteva sute de mii de contestaţii, că inspecţia abia s-a terminat acum două luni, spre exemplu, şi de ce mai trimitem o nouă adresă”, a declarat joi Ion Busuioc, directorul general al Direcţiei Asistenţă Constribuabili în cadrul ANAF, citat de MEDIAFAX.

Scopul adreselor a fost doar de atenţionare, în conţinutul acestora fiind precizat că, în măsura în care impozitele şi taxele au fost declarate şi achitate integral, companiile nu trebuie să întreprindă nimic în legătură cu Fiscul. Cu toate acestea, instituţia a primit numeroase telefoane şi scrisori cu întrebări privind motivele trimiterii documentului.

„Este o metodă în premieră utilizată în România şi pe unii i-a speriat. Au fost puţine companii care au admis că se confruntă cu dificultăţi financiare şi şi-au luat angajamentul că pe măsură ce vor avea disponibilităţi financiare îşi vor achita restanţele, însă aceste cazuri au reprezentat un procent nesemnificativ”, a spus Ion Busuioc.

Directorul ANAF a arătat că în urma adreselelor încasările au crescut, fiind la finalul lunii octombrie peste nivelul aşteptat, însă nu a putut să precizeze dacă acesta a fost factorul determinant sau unul conjunctural.

Fiscul a realizat în octombrie venituri bugetare totale de 17,09 miliarde lei, în creştere cu 7,38% faţă de aceeaşi lună a anului trecut şi cu 2,66% peste nivelul programat, la bugetul de stat încasând 12,13 miliarde lei, cu 8% mai mult decât în octombrie 2012.

Întrebat dacă programul de încasări ale ANAF pentru acest an va fi îndeplinit sau depăşit, Ion Busuioc a spus că speră acest lucru, iar Fiscul întreprinde „toate măsurile pentru a realiza obiectivul de încasare a veniturilor, de a atinge programul, aceasta (trimiterea adreselor – n.r.) este una dintre măsurile pe care le luăm”.

El a consemnat că Agenţia ar putea trimite în continuare, periodic, astfel de atenţionări, dar numai după ce evaluează impactul adreselor deja trimise.

„Este o practică utilizată de multe state. În unele ţări, dacă a trecut termenul de 25 ale lunii, de exemplu, pentru declaraţii, într-un interval relativ scurt compania este sunată de inspectorul fiscal şi este atenţionată că nu a fost încasată plata”, spune directorul.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

2 răspunsuri

  1. Poate domnul Busuioc ar trebui sa studieze mai bine cum e cu fiscul pe alte meleaguri .
    In Italia si pe fondul crizei , taxele, impozitele si contributile se pot plati si in rate . De comun acord cu agentia lor fiscala .
    Mai bine incasezi in rate (si fara dobinda ) o suma decit sa cheltuiesti cu avocati , justitie , personal in a recupera niste sume care de regula devin imposibil de incasat dar care imping la faliment , insolventa , incetare activitate , etc.)

  2. Nu este nici o noutate ca bazele de date oficiale sunt pline de erori. Cine vrea cu adevarat sa isi faca curatenie, poate apela la bazele de date ale altor institutii si am convingerea ca ar costa mult mai putin decat 600.000 de scrisori. Dar pentru asta e nevoie de minte limpede.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: