Liderii mondiali vor discuta la Forumul Economic de la Davos despre criza economică
Premierul italian Mario Monti va da tonul reuniunii la nivel înalt politic şi de afaceri de la Davos, în această săptămână, pentru Forumul Economic Mondial,

Forumul economic mondial de la Davos a luat sfârşit fără a fi îndepărtat temerile referitoare la evoluţia economiei, dar cu speranţa aducerii sub control a
In fiecare an urmaresc cu o placere sadica desfasurarea ipocriziei si manifestarea neputintei care au loc la Davos la fiecare sfarsit de ianuarie. Lozincile s-au
La ediţia din acest an a Forumul Economic Mondial de la Davos-Klosters (Elveţia) sunt reprezentate 19 din statele membre G20, iar numărul total al paricipanţilor,
Forumul Economic Mondial, cunoscut şi ca întâlnirea anuală de la Davos, Elveţia, este probabil cea mai mare afacere de relaţii publice din lume. Corporatiştii au ocazia să se întâlnească, să stea de vorbă şi să se împrietenească cu cei mai buni clienţi ai lor – politicienii. În schimbul celui mai scump ski-pass imaginabil.
Oamenii de afaceri de top din întreaga lume au discutat, la Davos, despre “noua realitate” după criza financiară, iar atmosfera a fost una mai optimistă
Început dur, cu atentatul de la Moscova. Apoi Davos, Sarkozy, Merkel şi Medvedev. Şi bucătăria fiecăruia: Belgia fără guvern, Irlanda în criză politică, Spania şi Portugalia în criză pur şi simplu. Şi toată lumea trage cu ochiul la ce se întâmplă peste Mediterana.
Secolul XX ne-a adus doua razboaie crunte in care au fost decimate generatii intregi. Nenorocirile s-au transformat in speranta ca poate totusi omenirea va intelege