Galaxii diferite: Davos şi Cairo

Secolul XX ne-a adus doua razboaie crunte in care au fost decimate generatii intregi. Nenorocirile s-au transformat in speranta ca poate totusi omenirea va intelege miza unei solidaritati umane, care poate sa genereze o viata mai buna si mai sigura pentru miliardele care traiesc astazi pe aceasta planeta. Spre sfarsitul secolului, tehnologia a sustinut transformari profunde si ne gasim intr-un “sat global”. Am crezut ca daca o multitudine de oameni mananca la MacDonald, beau Coca-Cola si se imbraca in blugi ne vom transforma in fratia globala a unei bunastari iminente.

Am crezut ca daca putem comunica in secunde ne vom intelege mai bine si vom transforma blestemul “Turnului Babel” intr-o amintire amara a secolelor trecute. In sfarsit, am crezut ca la aceasta “masa comuna” ne vom aseza cu totii si fiecare isi va putea aseza tacamul si va fi parte din imparteala comuna, dupa talentele, harnicia si contributia individuala. Nu a fost sa fie asa, ne-am trezit repede din acest vis frumos si am constatat ca Francis Fukuyama, profetul care a prezis “sfarsitul istoriei”, a fost un profet inselator, devenit in timp “prostul satului”. Nici o istorie nu s-a terminat, ea continua si poate va deveni si mai zbuciumata decat a fost pana acum.

Am deja de catva timp sentimentul ca ne aflam in preajma unui nou ev, un fel de tranzitie de la o societate la alta, o tranzitie dintr-o lume in care ceea ce insemna occident reprezenta “civilizatie” si restul lumii trebuia sa se adapteze sau sa-l adopte, spre o alta societate, in care “civilizatia” are alte sensuri. Deci daca mergem spre un nou ev, asa cum am mai scris, noi ne aflam intr-o perioada tranzitorie, dintre o lume care este pe duca si o lume care inca nu s-a cristalizat suficient sau poate este opaca in “ochii nostri occidentali”. Singura diferenta ar fi ca acest nou ev nu mai este unul pe care istoriografia noastra il recunoaste drept “Ev Mediu” si care se refera de fapt la o perioada din istoria occidentului si nicidecum al istoriografiei mondiale.

Premiza mea prin definirea unui nou “Ev Mediu”, de asta data global, este bazata pe diferite evenimente, care privite local nu se prefigureaza ca fenomen global, insa privite impreuna sugereaza sfarsitul unui capitol si inceputul altuia. Intrebarea de la care am pornit a fost: este criza financiara evoluata intr-o criza economica si transformata intr-o criza sociala un fenomen ciclic normal in economia politica moderna sau un simptom istoric?

Am hotarat ca nu poate fi un fenomen, ci este de fapt un simptom al acestui ciclu evolutiv.

Francis Fukuyama sustinea cu patima prin anii ’90 ca am ajuns la sfarsitul istoriei si ca pana la urma democratiile liberale au invins. Un deceniu mai tarziu vedem cat de mare a fost infrangerea acestor democratii. China a infrant de fapt aceste democratii si Orientul Mijlociu a demonstrat ca democratia-liberala ca panaceu nu poate exista. Lectiile administrate Americanilor in Irak si Afganistan au dovedit ca exportul sistemelor politice si democratizarea fortata nu sunt posibile, in special nu in felul in care s-au dorit implementate.

Lumea in care se discuta probleme de administrare macro-economica intr-o statiune elvetiana si problemele unui stat ca Yemenul, in care aproape jumatate din populatie traieste cu doi dolari pe zi, nu poate fi o lume care poate coexista in liniste si pace si devine o lume in care progresul este un cuvant iluzoriu.

Cine crede ca istoria se repeta nu cunoaste istorie. Istoria nu s-a repetat niciodata.

Societatea isi repeta tiparele evolutive si impune – unii spun evolutia – numita de altii progres. Aceste tipare evolutive conduc la sentimentul ca istoria se repeta. Am sa incerc sa conduc aceasta teorie la inceputurile scrise ale istoriei. Intr-o serie de articole scrise acum cativa ani, mult inainte de criza actuala, am descris o prima evolutie spre un alt ev. Ma refer la perioada de trecere de la bronzul tarziu spre fierul timpuriu, adica ceva intre anii 1400 – 1100 î.Hr. Este perioada in care Regatul Nou Egiptean se prabuseste sub presiunea Popoarelor Marii, Civilizatia Minoica si Imperiul Hitit dispar. Migratia din nord si din est spre Levant, Arhipelagul Elen si Egipt (zonele bogate) dau “peste cap” sistemul economic existent, apar primele manifestari religioase monoteiste si dezastre naturale (ecologice) in Estul Marii Mediterane, Anatolia si Levantul de Nord distrug economia agricola si comertul intre state, producand grave dezechilibre intre cei care aveau si cei care flamanzeau. Le avem pe toate in zilele noastre, denumirile s-au schimbat, intr-un fel sau altul, si locatiile geografice sunt diferite, oamenii sunt aceiasi.

Regulile s-au schimbat, asa cum s-au schimbat acum 3 milenii si jumatate. Ramane numai sa intelegem acest lucru.

Nu numai realitatile economice vor fi diferite, perceptiile noastre despre felul in care trebuie sa traim din punct de vedere economic sunt intr-un proces continuu de schimbare si probabil se vor schimba.

Intalnirea de la Davos si rascoala foamei de paine si de libertate in Orientul Mijlociu pot semnifica mai bine decat orice imaginile false construite la sfarsitul secolului trecut si spulberate de realitatile noului secol.

Recitind protocolurile Davos din anii trecuti, cititorul rabdator poate ajunge la concluzia ca oamenii stransi acolo au dat in orbul gainilor sau au fost beti din cauza multiplelor cupe de sampanie. Lumea incepe sa inteleaga ca exista dincolo de bine şi de rău si ca ceea ce definim noi ca bine nu este neaparat bine la celalalt capat al pamantului si ceea ce este rau la fel. Traim o perioada bivalenta. O lume politica multipolara, cu varfuri regionale, de fapt o globalitate destructurata si o lume cu o globalitate economica perfecta. Aici sunt provocarile si sperantele in mai bine. Cum arata lumea noastra puteti privi in imaginile alaturate, daca este normal sau nu – fiecare cu opinia lui, cu etica si cu morala formata de educatia primita.

Theophyle