joi

25 aprilie, 2024

crin antonescu

Disensiunile dintre PNL și PC se amplifică, liderul liberal, Crin Antonescu, afirmând joi că proiectul Uniunii Social Liberale nu depinde de Partidul Conservator. Joi, după ședința conducerii PNL, Antonescu a fost chestionat în legătură cu faptul că PC...
27 iunie, 2013
USL ar putea amâna referendumul pentru validarea revizuirii Constituției inclusiv până în noiembrie 2014 pentru a avea loc odată cu alegerile prezidențiale, a declarat, miercuri președintele PNL, Crin Antonescu. „Când vom alege acest moment, vom decide. S-ar putea...
26 iunie, 2013
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că a avut sentimentul că liderul PC, Daniel Constantin, este mai apropiat de PSD decât de liberali, deși în cadrul Uniunii Social-Liberale, PNL și conservatorii formează Alianța de Centru-Dreapta. Duminică seara, într-o...
24 iunie, 2013
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marţi că șeful statului, Traian Băsescu, și-a păstrat importante pârghii ale puterii, în timp ce în cadrul USL au existat divergențe. ”Este evident că Traian Băsescu, prin diferite mijloace şi împrejurări, a...
11 iunie, 2013
Liberalul Andrei Chiliman, primarul sectorului 1, a fost exclus luni din PNL prin decizia Delegației Permanente, după ce vinerea trecută propunerea fusese avansată către BPN al partidului chiar de către Crin Antonescu, președintele partidului. Alături de Andrei Chiliman,...
27 mai, 2013
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că va propune excluderea primarului sectorului 1, Andrei Chiliman, din partid, ca urmare a apartenenței acestuia la Inițiativa România Liberală. Propunerea urmează să fie analizată luni de Delegația permanentă a partidului,...
24 mai, 2013
Președintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, vineri seara, că așteaptă ca liberal Crin Antonescu să ia lucrurile mai în serios, pentru că ”guvernarea e mai grea decât opoziția”, iar social-democrații vor să știe dacă se mai ”pot...
17 mai, 2013
Amenințați cu excluderea din PNL de către președintele partidului, Crin Antonescu, primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman (PNL), și fostul vicepreședinte al PNL Vlad Moisescu au lansat, luni, ONG-ul Inițiativa România Liberală. La eveniment au fost prezenți directorul Serviciului...
22 aprilie, 2013
Noi tensiuni se manifestă în cadrul USL, liderul liberal Crin Antonescu arătându-se luni deranjat de ”anunțul unilateral” al social-democratului Victor Ponta privind candidatura separată a PSD și PNL la alegerile europarlamentare din 2014 și începerea campaniei electorale încă...
22 aprilie, 2013
PNL a renunțat la Ministerul Justiției, care îi revenea prin protocol, PSD urmând să desemneze titularul acestui portofoliu, au decis, miercuri, liderii Uniunii Social Liberale reuniți la Parlament. Liderul PNL, Crin Antonescu, a afirmat că Justiția va rămâne...
3 aprilie, 2013
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, la sediul USL, că liberalii nu susțin și nu sunt parte a deciziei premierului Victor Ponta de a o nominaliza pe Laura Kovesi în funcția de procuror-șef al DNA, însă a...
3 aprilie, 2013
La doar două ore după ce declarase că o va propune ca șefă a DNA pe Laura Codruța Kovesi, premierul Victor Ponta, care este și ministru interimar al Justiției, s-a răzgândit. El a anunțat marți, la ședința CSM,...
2 aprilie, 2013
Asociaţia Magistraţilor din România (AMR), apropiată fostului ministru al Justiției Mona Pivniceru, a transmis luni președintelui Traian Băsescu și premierului Victor Ponta o scrisoare în care îi acuză de ”înțelegeri meschine” privind numirea procurorului general al României și...
1 aprilie, 2013
Copreședintele liberal al USL, Crin Antonescu, a declarat duminică, la Antena 3, că se opune posibilității ca ministrul interimar al Justiției, premierul Victor Ponta, să o prupună pe Laura Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef al DNA. Liderul...
31 martie, 2013
Premierul Victor Ponta va prelua miercuri interimatul funcției de ministru al Justiției, în urma unei discuții avute marți cu președintele Traian Băsescu, a informat Guvernul. ”În cursul zilei de astăzi, primul-ministru Victor Ponta a avut o discuţie cu...
26 martie, 2013
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că „este încă neclar ce vrea să facă guvernarea”, dar Guvernul a avut puţine şanse de a-şi pune „amprenta” pe bugetul de stat, pentru că este „foarte puţin loc pentru imaginaţie”. Preşedintelui...
24 martie, 2013
USL trebuie să se gândească la a treia suspendare din funcție a președintelui Traian Băsescu, pentru implicare acestuia în disputa politică din PDL, a declarat, duminică, ministrul Afacerilor Interne, liberalul Radu Stroe. ”Este inadmisibil ce a făcut Băsescu....
24 martie, 2013
Șeful statului, Traian Băsescu, a anunțat, sâmbătă, că se desparte de PDL, după alegerile interne câștigate de Vasile Blaga, pe care liderul de la Cotroceni le consideră incorecte. Președintele PNL, Crin Antonescu, a dat imediat un mesaj de...
24 martie, 2013
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, rezistă pe primul loc în topul încrederii românilor, în timp ce candidatul USL la prezidențialele din 2014, Crin Antonescu, se situează pe poziția a patra, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Inscop Research...
13 martie, 2013
Prim-vicepreşedintele PDL Mihai Stănişoară, liderul grupului deputaţilor democrat-liberali, trece la PNL, informează miercuri Mediafax. Deputatul Mihai Stănişoară a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută alături de Crin Antonescu, la sediul PNL, că a luat decizia de a intra...
6 martie, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: