joi

28 martie, 2024

22 aprilie, 2013

Noi tensiuni se manifestă în cadrul USL, liderul liberal Crin Antonescu arătându-se luni deranjat de ”anunțul unilateral” al social-democratului Victor Ponta privind candidatura separată a PSD și PNL la alegerile europarlamentare din 2014 și începerea campaniei electorale încă de acum.

Antonescu a arătat că este normală candidatura separată a celor două partide la europarlamentare, în condițiile în care PSD face parte din familia europeană a Socialiștilor și Democraților (S&D), iar PNL din Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE).

”Cred că era de preferat să fi avut o discuţie şi o decizie în interiorul USL, de a candida pe liste separate. Ar fi fost de preferat decât acest anunţ unilateral. El nu schimbă însă fondul problemei, este doar o chestiune de formă”, a afirmat președintele PNL, într-o conferință de presă.


Referitor la declarația lui Victor Ponta că de acum începe campania electorală pentru europarlamentare, Crin Antonescu a spus ”Sper că Ponta a vorbit simbolic, nu este nevoie de o campanie de un an”.

”Avem o diferenţă, o deosebire de percepţie şi de opinie în legătură cu un aspect al acestui anunţ. Da, mergem fiecare pe listele sale. Aşa este normal, suntem absolut de acord cu acest lucru. Nu suntem însă de acord, la propriu, că în vederea alegerilor europarlamentare, de astăzi – <<de mâine>>, a spus domnul Ponta – să înceapă o campanie electorală. Nu credem că o campanie electorală de un an pentru alegerile europarlamentare, în contextul în care ne aflăm, este binevenită”, a adăugat președintele PNL.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: