marți

16 iulie, 2024

ccr

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, căruia procurorii anticorupție i-au trimis vineri Dosarul OUG 13, așteaptă motivarea CCR pe marginea deciziei de luni privind conflictul de natură constituțională dintre DNA și Gvern, pentru a...
27 februarie, 2017
Curtea Constituţională a admis luni sesizarea președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, privind existența unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi DNA, sesizare în care se afirma că anchetarea de către DNA a modului în care a...
27 februarie, 2017
DNA şi-a depăşit atribuţiile verificând legalitatea şi oportunitatea OUG 13, iar Curtea Constituțională ar trebui să dispună şi pe viitor măsuri pentru a preveni astfel de situaţii, a declarat noul ministru Tudorel Toader (foto), luni, în prima zi...
27 februarie, 2017
Toate deciziile CCR privind neconstituționalitate unor prevederi din codurile penale  și legi speciale vor fi inventariate, după care vor fi adaptate și introduse în legislație, a declarat luni, la sosirea în Ministerul Justiției, noul ministru, Tudorel Toader. „Am...
27 februarie, 2017
Prejudiciul identificat de procurorii anticorupție în dosarele de abuz a fost în 2016 de peste 260 milioane euro, iar valoarea pentru care s-au luat măsuri asiguratorii, în toate cazurile investigate, a fost de peste 760 de milioane de...
23 februarie, 2017
Laura Codruța Kovesi a anunțat joi că DNA va face o contestație în anulare la decizia Curții de Apel din Alba Iulia care a suspendat o pedeapsă pronunțată pentru abuz în serviciu invocând o hotărâre a Curții Constituționale...
16 februarie, 2017
Curtea de Apel Alba Iulia a anulat săptămâna trecută o condamnare la trei ani de închisoare cu suspendare, constatând dezincriminarea faptei de abuz în serviciu ca urmare a deciziei CCR din 15 iunie 2016.  Nu este vorba despre...
13 februarie, 2017
Florin Iordache, cel care a inițiat ordonanțele de urgență pentru dezincriminarea unor ifnracțiuni de corupție și pentru grațiere, a demisionat joi din funcția de ministru al Justiției. „Am hotărât să îmi înaintez demisia din funcția de ministru al...
9 februarie, 2017
După ce miercuri a respins sesizările Președinției și CSM privind conflictul constituțional pe OUG 13 (Ordonanța dezincriminării abuzului în serviciu) Curtea Constituțională a respins joi și sesizarea depusă de Avocatul Poporului pe OUG 13. Motivul deciziei de joi...
9 februarie, 2017
Guvernul avea dreptul să modifice codurile penale fără avizul CSM și nu a intrat în conflict cu puterea legislativă și cea judecătorească atunci când a emis OUG 13, a decis miercuri CCR, cu majoritate de voturi. Nu există...
8 februarie, 2017
Legea conversiei creditelor în franci elvețieni la cursul istoric este neconstituțională, în integralitate, a decis marți Curtea Constituțională, a anunțat presedintele CCR, Valer Dorneanu. Consecința, a spus președintele CCR, este revenirea la legislația anterioară. Reglementarea este neconstituţională, în...
7 februarie, 2017
Președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu, a declarat sâmbătă că speră ca CCR să se pronunțe pe sesizările primite privind ordonanța pentru modificarea codurilor penale înainte de 10 februarie, termenul la care OUG 13 va intra în vigoare dacă...
4 februarie, 2017
Curtea Constituțională a fost sesizată CSM, iar vineri de către Avocatul Poporului, în legătură cu OUG 13, care modifică cele două coduri penale. Declararea lor ca fiind neconstituționale depinde însă nu doar de modul în care se va...
3 februarie, 2017
„Am decis sa ridic exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei de Urgenta. Aceasta va pleca, in cateva minute, spre Curtea Constitutionala”, a anunțat vineri Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, după ce i-au cerut să facă acest lucru președintele Klaus Iohannis,...
3 februarie, 2017
Preşedintele Klaus Iohannis le-a trimis vineri, preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului, o scrisoare prin care solicită ca marţi, 7 februarie, să adreseze în plenul reunit al Parlamentului un mesaj pe tema modificărilor aduse Codurilor Penale. „În conformitate cu...
3 februarie, 2017
La câteva ore după ce Victor Ciorbea a susținut că instituția pe care o conduce nu poate contesta o OUG care nu a intrat în vigoare, președintele Klaus Iohannis l-a vizitat pe acesta și i-a reamintit că Avocatul,...
1 februarie, 2017
Discutarea de către Curtea Constituțională a Legii 90 din 2001, care nu-i permite lui Liviu Dragnea să fie premier, se amână, fiindcă este nevoie de punctele de vedere ale celor două camere ale Parlamentului, a explicat joi președintele...
12 ianuarie, 2017
Judecătorii CCR au respins joi, cu unanimitate de voturi, sesizarea PNL – USR – PMP privind Legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară. Valer Dorneanu, președintele CCR: „Criticile din contestație nu sunt întemeiate....
12 ianuarie, 2017
So it begins / Ombudsman challenges in the CCR law banning offenders to lead Romania. „Indignation” for the Presidency: it opens the door for convicts to take decisions The Ombudsman filed a notice to the CCR, Thursday, on...
8 ianuarie, 2017
Avocatul Poporului a sesizat joi CCR privind neconstituţionalitatea art. 2 din legea 90/2001, care nu le permite condamnaților penal să ocupe posturi de miniștri – implicit nu îi permite lui Liviu Dragnea să fie premier și nici ministru...
5 ianuarie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: