Vor ajunge angajații să știe cât câștigă ceilalți colegi ai lor?
O viitoare directivă europeană va aduce mai multă transparență privind diferențele de salarii dintre femei și bărbați sau dintre angajații din aceeași unitate. După ce

Guvernul a înregistrat în Parlament proiectul de lege prin care angajații din sistemul sanitar (privat, sau de stat), precum și din IGSU și aviație sunt
Modul în care băncile de pe Wall Street supraveghează comunicaţiile digitale ale angajaţilor lor face obiectul unei ample investigații a Comisiei pentru Bursă şi Valori
Consiliul de Miniștri al Italiei decide joi obligativitatea paşaportului verde Covid-19 pentru toţi angajaţii, inclusiv din sectorul privat, în încercarea de a accelera ritmul vaccinărilor
Facebook şi Google au anunţat că toţii angajaţii care vor lucra din birourile companiilor vor fi obligați să se vaccineze. Atât Google, cât mai ales
Angajații români figurează în statistica Eurostat pentru anul 2020 cu cele mai multe ore de muncă la nivelul UE (40,4 ore pe săptămână). Ei au