La nivelul UE, nu mai puţin de 8,2 milioane persoane au fost angajate în anul 2016 ca specialişti în Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţii (ICT, abrevierea în original, în lb. engleză), respectiv 3,7% din numărul total de angajaţi. România se plasează la coada clasamentului european cu o pondere de doar 2% (167 de mii de persoane), lăsând în urmă doar Grecia.
Ritmul de creştere înregistrat în acest domeniu de România între 2011 şi 2016, deşi situat peste media europeană, a fost insuficient pentru a ţine pasul cu ţările din regiunea noastră şi ne-a condus pe penultimul loc în UE, la mare distanţă de cerinţele de dezvoltare ale unei economii moderne şi a unei administraţii cu grad ridicat de digitalizare a informaţiei (vezi tabelul).
Raportarea la forţa totală de muncă la nivel naţional şi avansul înregistrat pe parcursul celor şase ani analizaţi de Eurostat nu ne avantajează nici ca ritm de recuperare a decalajelor. Semnificativ, principalele puteri economice europene, Franţa şi Germania, deşi aflate evident pe un palier mai înalt decât noi, au făcut eforturi importante pentru a se apropia de media UE.
Astfel, faţă de ritmul nostru de creştere de 34%, care poate părea bun, ele au accelerat până la +58% şi, respectiv, 54%, ceea ce arată o politică puternic direcţionată şi eficientă în acest domeniu. Că ar fi trebuit să facem mai mult, se vede şi din performanţele obţinute de vecinele noastre Ungaria (+55%) şi Bulgaria (+49%), care au reuşit să părăsească „zona retrogradării” din clasamentul UE.
Legătura din eficienţă şi performanţă în economie şi ponderea specialiştilor în tehnologia informaţiei este ilustrată cel mai bine de poziţionarea Greciei, lanterna roşie a UE, dar şi de performanţa relativ slabă a Italiei, care a rămas departe de celelalte mari economii ale Europei.
Evident, calitatea informaţiei este esenţială pentru deciziile de politică economică, pe sistemul binecunoscut ”garbage in, garbage out”, deoarece nici cei mai performanţi manageri nu pot lua decizii optime fără a beneficia de o calitate corespunzătoare a datelor utilizate, inclusiv de o capacitate de analiză suficient de puternică.
Acolo unde politica de informatizare a societăţii a fost transpusă intensiv în practică, rezultatele au fost spectaculoase. Vezi cazul Estoniei, care a forţat o creştere spectaculoasă, de aproape două procente ca pondere a specialiştilor ICT în forţa de muncă şi a prins podiumul european, în spatele unor state cu tradiţie, precum Finlanda şi Suedia.
În treacăt fie spus, este interesant cum acestea din urmă nu au temperat avansul în domeniu şi au continuat expansiunea domeniului informaţional până la valori greu de conceput pentru România. Importantă de reţinut ar fi, însă, suprapunerea perfectă dintre economiile performante ale UE şi interesul pronunţat pentru zona ICT, de unde ar trebui să tragem şi concluzia de rigoare.
În loc să ne mândrim cu performanţe punctuale de viteză de circulaţie a datelor, ar trebui să fim atenţi cum trec alte ţări vecine pe lângă noi şi să expandăm cât mai rapid, în proporţii de masă, un mod modern de lucru în economie şi administraţie, ca soluţie principală pentru a scurta traiectoria de recuperare a decalajelor faţă de Occident. Dar pentru asta ar trebui nu doar să oferim facilităţi fiscale ci să întreprindem o adevărată revoluţie în mentalitatea de masă.
