sâmbătă

20 aprilie, 2024

6 iulie, 2019

Guvernul caută soluţii pentru acoperirea deficitului bugetar, potenţialele măsuri pentru eficientizarea cheltuielilor vizându-i pe angajaţii detaşaţi din firme în ministere pe salarii mari, precum şi pe pensionarii care lucrează la stat, au anunţat, vineri, la Tulcea, premierul Viorica Dăncilă şi ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici, potrivit Agerpres.

Premierul a precizat totodată că executivul nu susţine iniţiativa legislativă prin care se impune obligaţia copiilor de a-şi întreţine părinţii, dar şi că este incert în ce măsură Guvernul îşi va asuma propunerea PSD cu privire voucherele de 10 lei pentru prezenţa la şcoală, aceasta nefiind inclusă în planul de guvernare. În presă au apărut informaţii potrivit cărora PSD analizează şi alte măsuri, precum impozitarea pensiilor speciale sau renunţarea la anumite programe sociale, cum ar fi „Cornul şi laptele”.

Executivul lucrează în prezet la rectificarea bugetară, având nevoie să găsească surse de finanţare a unei găuri de circa şapte miliarde de lei.

„Sunt foarte multe persoane, pe unele dintre ele le ştim, pe altele le aflăm acum când facem analiza fiecărui minister, persoane care sunt detaşate de la societăţi comerciale. Dacă e angajat de trei zile pe salariul de prim-ministru, detaşarea se face pe salariul din societate. Aceste lucruri nu le mai putem accepta. Vom cere detaşările de la fiecare minister în parte, pentru că nu e corect şi nu e un mod constructiv de abordare”, a declarat Dăncilă.

Dăncilă a mai spus că vor fi verificate şi entităţile din cadrul unor ministere care au mai mulţi şefi decât angajaţi, dar și că va căuta soluții să transfere povara salariilor către consiliile județene pentru ”unităţile din teritoriu”.

”De săptămâna viitoare vom lua fiecare minister în parte, vom analiza toate aceste lucruri şi vom vedea cum putem descentraliza şi să lăsăm unităţile din teritoriu în subordinea consiliilor judeţene şi să apropiem decizia de cetăţeni”, a explicat premierul.

Teodorovici nu mai vrea pensionari angajaţi la stat

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a precizat că executivul va analiza şi măsura de a interzice pensionarilor să lucreze la stat.

„Dacă te-ai pensionat din sistemul de stat, mai lucrezi la stat? Eu spun că nu. Mergi în privat! Ştim foarte bine ce se întâmplă de ani de zile în acest sens. Sunt măsuri de bun-simţ pe care le vom discuta, astfel încât până la rectificare să fie prezentate şi, sper, multe din ele să fie şi asumate”, a spus Teodorovici.

La sfârșitul anului 2008, Guvernul Boc a emis o ordonanță de urgență pentru interzicerea cumulării pensiei cu salariul de la stat. Aceasta a fost declarată însă neconstituțională. Curtea Constituţională a admis atunci o contestație depusă de Avocatul Poporului, motivând că ordonanţa afectează drepturile fundamentale prevăzute de Constituție, respectiv dreptul la muncă și dreptul la pensie.

Ultimul ideolog economic al PSD pleacă

Măsurile anunţate vin în contextul în care ideologul economic al PSD din ultimii ani, Cristian Socol, a anunţat pe Facebook retragerea din această activitate şi începerea unui „nou capitol”.

Anunțul lui Socol a venit la două zile după ce premierul Viorica Dăncilă l-a angajat pe post de consilier în cadrul Cancelariei pe Dan Matei, director general în Ministerul Finanțelor.

”The end. 14 ani. Contributie Programe guvernare 2008, 2012, 2016. Programe prezidentiale 2009, 2014. Programe europarlamentare 2009, 2014, 2019. Sute de propuneri de politici publice fundamentate. Viziune pentru dezvoltare. Succes, esec, lectii. Stânga a ridicat România. Din 2 iulie, un nou capitol”, a scris Cristian Socol pe Facebook.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. „angajaţii detaşaţi din firme”???
    Adica statul a angajat din mediul privat? Cum vine asta? Ce firme private ar putea sa-i dea personal imprumut statului! Ce oroare!

    Mesajul dlui Socol este, putin spus, ilar.
    „Stânga a ridicat România.”!!!
    PSD a condus Romania in peste 20 de ani din cei 30 de ani post ’89. Si vedem o tara distrusa:
    – milioane de romani, floarea fortei de munca, in pribegie;
    – suntem pe podiumul celor mai mici salarii si pensii din UE, deci o economie la pamint;
    – o situatie a cailor ferate mai rea decit a cea de pe timpul lui Carol I, cu perspective de inrautatire;
    – o incapacitate imposibil de explicat de realizare a autostrazilor necesare. De te miri: cum este posibil asa ceva, pentru ca asa ceva este imposibil!
    – etc, etc…
    Ce realizare de luat in seama are PSD in ultimii sapte ani, putem spune, neintrerupti de guvernare? Ma uit si vad NIMIC. Ba mai rau decit NIMIC, pentru ca monstrul bugetar a consumat inutil resursele tarii. Daca luam numai veniturile bugetare, consumate inutil in totalitate ajungem la multe, multe sute de miliarde de euro!
    Concluzia, dle Socol: un dezastru aproape total!
    Ce rusine!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: