Mihai Daraban cere transferul atașaților comerciali la CCIR
Diplomația economică românească există, dar lipsește cu desăvârșire, spune Mihai Daraban (foto), președintele Camerei de Comert și Industrie a României (CCIR). „Avem oameni plătiți de

Marii producători auto de la nivel global accelerează eforturile de repornire a fabricilor, semnale în acest sens venind din Wuhan (China) Maranello (Italia) și Michigan
Economia Franței a înregistrat în primele trei luni ale anului cel mai abrupt declin de la cel de-Al Doilea Război Mondial, de 6% din PIB,
București, 26 martie 2020 2019 Organizator: CursDeGuvernare.ro. Speakeri: Elisabeta Moraru (AmCham; Google), Răzvan Enache (Google), Florin Filote (eMAG), Ștefan Apăteanu (Edu Apps), Bogdan Botezatu (Bitdefender).
Criza cauzată de răspândirea virusului COVID-19 se răsfrânge și asupra producției Statistice. INS a luat măsurile necesare pentru a limita, pe cât posibil, impactul pe
FAN Courier, liderul pieței locale de curierat, a informat marți că activitatea de curierat se desfășoară în condiții de siguranță pentru clienți și angajați, fără
CFR Călători a înregistrat în 2018 o scădere a tuturor indicatorilor, de la numărul de trenuri care au circulat pe rețeaua feroviară și până la
Țările membre ale OCDE ar putea înregistra o creştere de aproximativ 2 trilioane de dolari a produsului intern brut (PIB), pe termen lung, dacă rata
Managerii din România se aşteaptă la o creştere a activităţii în industrie și construcţii, în perioada iunie-august, dar la angajări moderate în aceleași domenii, potrivit
Regina Elisabeta a Marii Britanii urmează să renunțe la patronajul unor organizații naționale în lunile care vor urma, a anunțat marți Reuters, care citează un
Inițiativă singulară în Parlamentul României: deputatul PNL Andreea Paul anunță public că a calculat costurile mandatului său: statul a cheltuit 197.000 de euro cu mandatul
Soldul investițiilor străine directe (ISD) în economia României a depășit anul trecut pragul de 60 miliarde euro, echivalentul a 40% din PIB anual. Cu toate
PricewaterhouseCoopers Audit îi va evalua pe cei 205 de angajaţi cu funcţii de conducere, din totalul de 600 de salariați, de la Autoritatea de Supraveghere
Birourile Permanente ale Parlamentului au decis marţi să propună plenului prelungirea, până la 10 noiembrie, a termenului de lucru al Comisiei speciale privind proiectul Roşia Montană.
PNL și PSD trebuie să stabilească, la sfârșitul acestei luni, la reuniunea USL de la Constanța, atitudinea comună pe care o vor avea cele două
Deși guvernul emite legislație doar în baza mandatului pe care i-l dă legislativul (Parlamentul), actele aprobate de cele dăuă camere parlamentare prima sesiune a actualei
Bugetul Institutului Cultural Român (ICR) pe 2012 a fost redus cu o treime la rectificarea bugetară, la 28,5 milioane de lei, în condiţiile în care
UPDATE / Parlamentul a respins raportul SRTV pe anul 2011. Alexandru Lăzescu, pre;edintele TVR a fost demis, îar în locul său a fost numit, cu