sâmbătă

20 aprilie, 2024

4 iulie, 2017

Țările membre ale OCDE ar putea înregistra o creştere de aproximativ 2 trilioane de dolari a produsului intern brut (PIB), pe termen lung, dacă rata de ocupare a forței de muncă pentru persoanele cu vârsta de peste 55 de ani ar fi egală cu cea a Suediei, cea mai performantă țară din UE în această privinţă, potrivit unui studiu al economiştilor PwC.

Indicele „Golden Age” calculat de PwC reprezintă o medie ponderată a unei serii de indicatori – printre care ocuparea forței de muncă, veniturile și participarea în programe de formare – care reflectă impactul pe piața forței de muncă al angajaților cu vârste de peste 55 de ani în 34 de țări OCDE.

Creșterea potențială pe termen lung a PIB-ului variază semnificativ între țări, de la aproximativ 1% în Coreea și 2% în Japonia, până la aproximativ 16% în Grecia. Alte țări care se situează la coada clasamentului ar putea obține, de asemenea, câștiguri mari, cum ar fi Belgia (13%) și Slovenia (12%). Având în vedere dimensiunea sa, SUA ar avea cel mai mare potențial de câștig în termeni absoluți, de aproximativ 0,5 trilioane de dolari (aproximativ 3% din PIB).


„Între 2015 și 2035, numărul persoanelor cu vârsta peste 55 de ani în țările cu venituri mari (din cadrul OCDE) va crește cu aproape 50%, până la aproximativ 538 de milioane. Este o veste îmbucurătoare că trăim mai mult, însă îmbătrânirea rapidă a populației exercită o presiune financiară semnificativă asupra sistemului de sănătate și de pensii. Pentru a compensa aceste costuri mai mari, considerăm că angajaților de vârsta a treia ar trebui să li se permită și chiar să fie încurajați să rămână în activitate mai mult timp. Acest lucru ar spori puterea de cumpărare și ar conduce la creşterea PIB-ului, implicit a veniturilor din impozite si taxe”, a declarat Ionuţ Simion, Country Managing Partner, PwC România.

PwC Golden Age Index– rezultate cheie

Țările nordice sunt şi de această dată în vârful clasamentului, Islanda ocupând primul loc, Suedia locul patru și Norvegia locul șase. Danemarca (13) și Finlanda (14) nu înregistrează performanțe la fel de spectaculoase precum vecinii lor, totuși se situează în prima jumătate a clasamentului OCDE.

Israel a urcat un o poziție față de anul trecut, ocupând locul trei, Coreea de Sud și Japonia au urcat fiecare câte două poziții până pe locul şase, respectiv locul opt, Australia urcat patru poziții până pe locul 12, iar Germania două locuri până pe locul 15.

Raportul PwC analizează în detaliu tendințele din Marea Britanie, care oferă, de asemenea, câteva exemple pentru alte țări. Deși în Marea Britanie s-au înregistrat progrese semnificative în ceea ce privește rata de ocupare a persoanelor în vârstă, mai sunt multe de făcut – cu un potențial de creștere a PIB-ului cu 80 de miliarde de lire sterline, dacă Regatul Unit ar putea egala performanța Suediei în ceea ce priveşte integrarea în muncă a persoanelor vârstnice.


Printre prioritățile guvernelor din cadrul OCDE, se numără:

  • reformarea sistemului de pensii și furnizarea altor stimulente financiare pentru încurajarea pensionării târzii;
  • sprijinirea formării/recalificării persoanelor în vârstă, în special ca răspuns la schimbările tehnologice, cum ar fi creșterea automatizării;
  • introducerea măsurilor de combatere a discriminării pe motive de vârstă în toate aspectele legate de ocuparea forței de muncă.

„Corelația dintre indicii calculaţi de PwC „Young Workers” și „Golden Age” sugerează că angajarea persoanelor în vârstă nu îi impactează negativ pe cei mai tineri. Cercetările noastre arată că politicile flexibile de muncă implementate în țările care înregistrează cele mai bune performanțe conform studiului „Golden Age” stimulează totodată femeile să rămână în activitate mai mult timp”, a precizat Ionuţ Simion.

„Pentru România, o ţară care înregistrează o îmbătrânire accelerată a populaţiei, identificarea modalităţilor de a menţine pentru o perioadă mai lungă de timp în viaţa activă profesional persoanele vârstnice va deveni un factor crucial pentru păstrarea viabilităţii sistemului public de pensii. Trebuie să fim mai inovativi în privinţa modului în care concepem politicile sociale şi economice pentru a veni în întâmpinarea nevoilor muncitorilor vârstnici şi pentru a încuraja angajatorii să ofere posibilitatea de muncă flexibilă şi opţiuni de pensionare parţială”, a adăugat Ionuţ Simion.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: