24 martie, 2019

CFR Călători a înregistrat în 2018 o scădere a tuturor indicatorilor, de la numărul de trenuri care au circulat pe rețeaua feroviară și până la numărul de călători transportați, reiese dintr-un raport de activitate publicat de Club Feroviar.

În 2018, pe întreaga rețea feroviară au circulat zilnic, în medie, 1.366 trenuri, cu 4,3% mai puține decât în 2017.

În cadrul obligației de serviciu public, în anul 2018, au fost operate zilnic, în medie, 1.082 trenuri, cu 4,7% mai puține față de anul 2017.


În martie anul trecut, au fost adoptate măsuri de anulare sau de limitare a circulației unui număr de 100 de trenuri.

”Astfel, valoarea inițială planificată pentru mersul de tren 2017/2018 de aproximativ 53,1 milioane de tren-km a fost diminuată cu aprox 6%, în corelare cu reducerea corespunzătoare, la acea data, a compensației asigurate de la bugetul de stat, ca plata a serviciilor publice. Măsurile au fost impuse și în contextul diminuării parcului de material rulant”, se arată în raportul citat.

În ceea ce privește evoluția traficului de călători, în 2018 se constată o scădere.

”Acest fapt este cauzat într-o mare măsură, atât de condiţiile meteo nefavorabile din lunile de iarnă, care au condus la suspendarea circulaţiei unor trenuri pe câteva secţii de cale ferată, cât şi de unele lucrări de infrastructură survenite pe unele secţii de cale ferată, ceea ce a dus la anularea temporara a unor trenuri”, motivează oficialii CFR Călători.


Parcul activ de vagoane s-a diminuat cu 49 de vagoane clasă, de la 723 la 674, la care se adaugă 123 de vagoane speciale.

Un număr de 339 de vagoane a beneficiat de reparații planificate în cursul anului trecut.

În cazul indicatorului tren kilometru se constată o scădere de 4,9% , pierderea cea mai mare fiind la trenuri InterRegio. Astfel, dacă în 2017 s-au înregistrat 53.460 mii tren km, anul trecut valoarea a fost de numai 50.806.

În ceea ce privește parcursul călătoriilor (călători km) s-a înregistrat o scădere de 3,2% (de la 5.097 la 4.923 milioane călători km). Referitor la indicatorul tren km IR, valoarea acestuia s-a situat anul trecut la 23.253 mii, comparativ cu 25.467 mii în anul 2017.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: