Cel puțin jumătate din țările Uniunii Europene s-au angajat într-o goană nebună pentru achiziția de gaze naturale lichefiate (LNG), ca substitut al gazelor rusești, pregătindu-se pentru întreruperea totală a livrărilor de către Moscova.
SUA și-a depășit deja de peste două ori angajamentele inițiale, pentru a susține UE în fața amenințării rusești. Marele furnizor Qatar se pregătește pentru mari livrări, dar problema e alta: infrastructura terminalelor LNG este departe de a face față nevoilor.
Țările UE (14, din 27) au 28 de terminale LNG în porturile europene, dintre care 10 sunt în curs de extindere a capacității. Pe lângă cele 28, alte 10 terminale sunt în construcție. Există și planul achiziției și instalării de terminale plutitoare, dar capacitatea tot nu ar putea înlocui gazele rusești suficient de repede.
Necesarul european: de la importurile rusești la cele de LNG
Capacitatea nominală actuală a terminalelor de gaze naturale lichefiate (LNG) ale UE este de puțin peste 169 miliarde de metri cubi.
Anul trecut UE a importat 98 de miliarde de metri cubi (mc) de LNG, în condițiile unor livrări rusești de 153 miliarde mc. Dacă Rusia va opri livrările, terminalele UE nu vor putea primi nici jumătate din acestea, potrivit calculelor Economist Intelligence.
Până în iunie 2022, SUA deja a exportat în Europa 39 de miliarde mc, adică de peste 2,6 ori mai mult decât promisese președintele american Joe Biden și de peste 3 ori mai mult decât în tot anul 2021. Și livrările americane continuă.
Goana după terminale plutitoare: sunt 33 în toată lumea. Și toată lumea din UE le vrea
Terminalele trebuie să și poată să „regazifice” (să decomprime) gazele lichefiate, pentru a le trimite pe gazoducte. Lichefierea are loc la temperaturi de -162 °C, însoțită de eliminarea impurităților (praf sau CO2). Astfel gazele vor ocupa un volum de 600 de ori mai mic decât cel la presiunea atmosferică.
Graba a îndreptat atenția către terminalele plutitoare, așa numitele FSRU (floating storage and regasification units). Germania, care ar avea de înlocuit 46 de miliarde de metri cubi de gaze rusești cu LNG importat, vrea să construiască patru și să împrumute trei.
Numai că, deși se instalează mai repede, dotarea cu terminale plutitoare tot va fi prea îndelungată.
Primul terminal german onshore ar putea fi gata abia în 2026, așa că Germania vrea să împrumute terminale plutitoare din Grecia și Norvegia. Primul dintre acestea ar putea fi operațional până la sfârșitul anului, iar celelate două sau trei – până la jumătatea anului 2024, potrivit Euractiv.
Cele 4 FRSU pe care vrea Germania să le construiască și să le instaleze nu sunt puțin lucru. Sunt doar 33 în toată lumea, acum. Prea puține, față de cererea brusc prea ridicată.
Pentru a vedea care este capacitatea acestor super-tancuri gaziere numite FRSU: primul instalat de Germania va aduce 7,5 miliarde mc pentru iarna viitoare, iar celelalte vor crește aprovizionare până la 27 de miliarde de metri cubi.
Franța și Italia urmează exemplul german. Cea dintâi urmează să instaleze un FRSU în portul Le Havre. Italia va cumpăra unul și va lua în leasing un altul.
Polonia va instala și ea un FRSU, în 2026, care va dubla capacitatea terminalului onshore de 6,2 miliarde mc.
Grecia va finaliza construcția unui terminal plutitor (FRSU) până la sfârșitul anului viitor și pe cel onshore de la Alexandroupolis peste un an.
Competiția pentru noi furnizori de gaze
Toată lumea curtează marii exportatori de gaze lichefiate (LNG), dintre care se remarcă de departe Qatar.
Acordul pe termen lung al Germaniei cu Qatar include dar nu se limitează la livrarea de gaz natural lichefiat din Qatar, ci vizează și dezvoltarea de proiecte în domeniul energiei regenerabile şi la oferta germană în domeniul măsurilor de creştere a eficienţei energetice.
În afară de Qatar, Germania a angajat negocieri cu Canada și cu Norvegia (desigur).
Italia a dat lovitura pe termen mediu și lung. Grupul energetic italian ENI va deveni partenerul Qatar Energy în dezvoltarea celui mai mare proiect global de gaze naturale lichefiate (GNL) din lume, care va implica investiții ale companiilor internaționale în valoare de 30 de miliarde de dolari, în prima fază a extinderii producției North Field East.
Planul de extindere a North Field include 6 linii tehnologice de lichefiere și purificare a gazelor, care aproape că va dubla capacitatea de lichefiere a Qatarului.
(Citește și: „UE va sprijini dublarea capacității gazoductului din regiunea caspică spre Europa și curtează țările vest africane pentru GNL”)
Uniunea Europeană negociază, de asemeni, cu Qatar, dar nu vrea contracte pe 20 de ani, așa cum a acceptat Germania. UE nu renunță la calendarul tranziției la energia verde. UE curtează și țările vest africane, inclusiv marea producătoare Nigeria.
Exportul de LNG din Qatar în țările UE au ajuns la aproape 1,94 miliarde mc în aprilie 2022, cel mai mare volum din iulie 2020 încoace (peste 2,25 mld. mc)
Încercările românești pe cartea LNG
Și înalții oficiali români încearcă să joace cartea LNG. Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit în Emiratele Arabe Unite cu şeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan şi cu prim-ministrul ţării. Au discutat despre proiectele din domeniile energiei, infrastructurii portuare, agriculturii şi IT-ului, dar şi despre cum se pot diversifica resursele pentru aprovizionarea cu petrol şi gaze a României – spune comunicatul oficial.
Și ministrul Energiei, Virgil Popescu, a fost „în diverse turnee, în Azerbaijan, Qatar, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, în Turcia”, pentru a înlocui gazele rusești.
A existat, la un moment dat, ideea construirii unui terminal LNG la Constanța, dar într-o vreme când România nu ducea grija gazelor. Ideea este greu de scos de la naftalină acum. Nu numai pentru că Marea Neagră este o zonă de conflict militar în partea sa de nord. Ar mai trebui obținut și acordul Turciei pentru trecerea tancurilor cu gaze lichefiate prin strâmtoarea Bosfor.
Altfel, oficialii români mizează pe gazele care ar putea veni de la terminalul grec din Alexadroupolis, prin interconectorul dintre Grecia și Bulgaria recent inaugurat. Nu s-a invocat nici o clipă varianta terminalului grec de la Revitusa, unde probabil că nu se mai poate rezerva capacitate. Și nici cea a terminalului croat de la Krk, inaugurat acum un an, pentru că nu există legătură între rețelele celor două țări.
De altfel, interconectarea rețelelor de gaze ale țărilor UE este o altă mare problemă, în afară de insuficiența terminalelor.
***
