20 iunie, 2022

Grupul energetic italian ENI va deveni partenerul Qatar Energy în dezvoltarea celui mai mare proiect global de gaze naturale lichefiate (GNL) din lume, care va implica investiții ale companiilor internaționale în valoare de 30 de miliarde de dolari, în prima fază a extinderii producției North Field East.

Acordul cu ENI urmează celui cu compania franceză TotalEnergies, încheiat la începutul lunii. Totodată, companiile petroliere chineze sunt încă în „discuții avansate” cu Qatar pentru investiția în același zăcământ North Field East.

Zăcământul este parte a unuia mai mare, North Field, împărțit cu Iranul, care își denumește partea South Pars. North Field este cel mai mare de gaze naturale din lume, potrivit Reuters.


Planul de extindere a North Field include 6 linii tehnologice de lichefiere și purificare a  gazelor, care vor creşte capacitatea de lichefiere a Qatarului de la 77 de milioane de tone pe an până la 126 milioane tone în 2027.

Ofensiva occidentală pentru GNL în Qatar

Eni va deţine 25% dintr-o nouă societate mixtă, ceea ce înseamnă o participație de 3,12% la proiectul care ar urma să livreze primele gaze la începutul anului 2026, potrivit directorului general (CEO) al Qatar Energy, Saad al-Kaabi, citat de Reuters.

„Este o investiție strategică pentru Eni, care își extinde prezenţa în Orientul Mijlociu şi obţine acces la un lider global  al producției de GNL”, potrivit unui comunicat al grupului italian.

GNL nu este lipsit de emisii, dar este considerat o oportunitate importantă pentru diversificarea energetică a Europei, în căutare de alternative la livrările rusești și la utilizarea cărbunelui, la care s-a revenit  din cauza războiului din Ucraina.


Companiile petroliere au licitat pentru 4 din cele 6 linii tehnologice. TotalEnergies va avea 25% dintr-o linie, oferindu-i o cotă de aproximativ 6,25% din cele patru.

Exxon Mobil, Shell şi ConocoPhillips vor participa, de asemenea, la extinderea North Field, potrivit surselor Reuters.

Total, Exxon, Shell, Eni şi Chevron au oferit Qatar Energy oportunitatea de a investi în activele valoroase pe care le deţin în străinătate. Astfel, Qatar Energy şi Eni sunt parteneri în proiecte de petrol şi gaze din Oman, Mexic, Maroc, Mozambic şi Kenya.

Germania și Qatar au încheiat un acord pe termen lung care include dar nu se limitează la livrarea de gaz natural lichefiat din Qatar, ci vizează și dezvoltarea de proiecte în domeniul energiei regenerabile şi la oferta germană în domeniul măsurilor de creştere a eficienţei energetice.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: