20 martie, 2022

Ministrul german al economiei, Robert Habeck, a anunţat duminică un acord pe termen lung între Germania şi Qatar pentru furnizarea de energie „fără Putin”, după o întâlnire cu emirul Qatarului, Tamim bin Hamad al Thani potrivit Deustche Welle.

„Chiar dacă s-ar putea să avem încă nevoie de gaz rusesc anul acesta, în viitor nu va mai fi aşa. Iar acesta este doar începutul”, a declarat Robert Habeck, care a adăugat că a găsit mai mult sprijin decât se aştepta.

Acordul bilateral nu se referă doar la livrarea de gaz natural lichefiat din Qatar, ci şi la dezvoltarea de proiecte în domeniul energiei regenerabile şi la oferta germană în domeniul măsurilor de creştere a eficienţei energetice.


Din Qatar, ministrul german urma să ajungă duminică în Emiratele Arabe Unite, tot în cadrul eforturilor de eliminare a dependenţei importurile de gaz din Rusia, care până acum reprezentau 55% din achiziţiile germane de combustibili fosili.

Germania a început să ia în considerare orice alte opţiuni de asigurare a necesarului energetic, după ce a oprit intrarea în exploatare a gazoductului Nord Stream 2, prin care urma să primească şi mai uşor gaz rusesc, în urma declanșării invaziei ruse în Ucraina în 24 februarie.

Germania a anunțat planuri de a construi două noi terminale GNL, dar este puțin probabil ca acestea să fie gata înainte de 2026.

Cererea de gaz rusesc este încă mare

Cu toate acestea, asociația germană BDEW a industriei energetice a declarat săptămâna trecută că ponderea Rusiei în furnizarea de gaze a Germaniei în ianuarie-martie, care nu este publicată oficial, a rămas la 40%.


Un grup de economiști a estimat săptămâna trecută că țările UE au transferat Rusiei peste 13,3 miliarde de euro (14,7 miliarde de dolari) pentru petrol, gaze naturale și cărbune de la începutul războiului.

***

(Citiți și:”Europa în cleștele dintre Rusia și China”: Au apărut CRONICILE Nr. 87. Titlurile și autorii”)

***

Articole recomandate:

citește și

Ministrul german al economiei, Robert Habeck, a anunţat duminică un acord pe termen lung între Germania şi Qatar pentru furnizarea de gaze „fără Putin”

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: