Concediu fără plată Codul Muncii. Angajații din România au dreptul la concediu fără plată, conform prevederilor din Codul Muncii.
Concediul fără plată este o perioadă de timp în care angajatul își întrerupe activitatea profesională. Spre deosebire de concediul de odihnă, angajatul nu este remunerat pentru perioada aferentă concediului fără plată.
Concediu fără plată – prevederile din Codul Muncii
Articolul 153 din Codul Muncii prevede că salariații au dreptul la concedii fără plată pentru rezolvarea unor probleme / situații personale.
Concediu fără plată Codul Muncii – durată
Codul Muncii nu menționează o durată maximă pentru concediul fără plată, însă la alineatul 2 al Articolului 153 se arată că durata concediului fără plată se stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
Concediu fără plată Codul Muncii – obligațiile angajatorului
Potrivit Articolului 155 din Codul Muncii, angajatorul poate respinge solicitarea salariatului numai dacă absența salariatului ar prejudicia grav desfășurarea activității.
Concediul pentru formare profesională fără plată
Un tip de concediu fără plată este concediul pentru formare profesională. Conform Articolului 154 din Codul Muncii, concediile pentru formare profesională se pot acorda cu sau fără plată. Salariaţii au dreptul să beneficieze, la cerere, de concedii pentru formare profesională.
Concediile fără plată pentru formare profesională se acordă la solicitarea salariatului, pe perioada formării profesionale pe care salariatul o urmează din inițiativa sa.
Concediu fără plată Codul Muncii – cerere pentru formare profesională
Cererea de concediu fără plată pentru formare profesională trebuie să fie înaintată angajatorului cu cel puţin o lună înainte de efectuarea acestuia. De asemenea, cererea trebuie să includă o serie de elemente precum:
- data de începere a stagiului de formare profesională;
- domeniul;
- durata;
- denumirea instituţiei de formare profesională.
Efectuarea concediului fără plată pentru formare profesională se poate realiza şi fracţionat în cursul unui an calendaristic, pentru susţinerea examenelor de absolvire a unor forme de învăţământ sau pentru susţinerea examenelor de promovare în anul următor în cadrul instituţiilor de învăţământ superior.
Durata concediului pentru formare profesională nu poate fi dedusă din durata concediului de odihnă anual şi este asimilată unei perioade de muncă efectivă în ceea ce priveşte drepturile cuvenite salariatului, altele decât salariul.
Concediu fără plată Codul Muncii – vechimea
Este foarte important de știut că, potrivit Articolului 16 din Codul Muncii, concediile fără plată se scad din vechimea în muncă. Așadar, perioadele în care un angajat a fost în concediu fără plată nu constituie vechime în muncă.
Fac excepție concediile pentru formare profesională fără plată, acordate în condițiile descrise mai sus.
Beneficiile extrasalariale în concediul fără plată
Pe perioada concediului fără plată angajatul nu va fi plătit și nu va primi nici beneficiile extrasalariale, ca de exemplu tichetele de masă aferente zilelor în care nu a lucrat.
Concediu fără plată Codul Muncii – asigurarea de sănătate
În ceea ce privește asigurarea de sănătate, este important de menționat că pe perioada concediului fără plată angajatul nu plătește contribuția de asigurări sociale de sănătate. Deoarece nu este plătit, el nu contribuie nici la fondul pentru sănătate în perioada respectivă.
Acest aspect este foarte important deoarece drepturile de asigurare încetează după 3 luni de la ultima plată a contribuţiei, conform Normelor metodologice din 13 august 2007.
Așadar, în cazul unui concediu fără plată mai lung de 3 luni, angajatul își pierde calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate și nu mai poate beneficia de servicii medicale gratuite.
Concediu fără plată Codul Muncii – suspendarea contractului
Potrivit Articolului 54 din Codul Muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat, prin acordul părţilor, în cazul concediilor fără plată pentru studii sau pentru interese personale.
Concediu fără plată la bugetari
În ceea ce-i privește pe salariații din administrația publică, din regiile autonome și din unitățile bugetare, concediul fără plată este reglementat de Hotărârea de guvern nr. 250 din 8 mai 1992.
Situațiile în care bugetarii își pot lua concediu fără plată sunt detaliate în Capitolul 4, Articolul 25 din legea menționată mai sus.
Potrivit hotărârii de Guvern, salariaţii din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare au dreptul la concedii fără plată, a căror durată însumată nu poate depăşi 90 de zile lucrătoare anual, pentru rezolvarea următoarelor situaţii personale:
a) susţinerea examenului de bacalaureat, a examenului de admitere în instituţiile de învăţământ superior, curs seral sau fără frecvență, a examenelor de an universitar, cât şi a examenului de diplomă, pentru salariaţii care urmează o formă de învăţământ superior, curs seral sau fără frecvență;
b) susţinerea examenului de admitere la doctorat, a examenelor de doctorat sau a tezei de doctorat, în cazul salariaţilor care nu beneficiază de burse de doctorat;
c) prezentare la concurs în vederea ocupării unui post în alta unitate.
Concediu fără plată Codul Muncii – prevederile legale pentru bugetari
Salariaţii au dreptul la concedii fără plată, fără limita de 90 de zile, în următoarele situaţii:
a) îngrijirea copilului bolnav în vârsta de peste 3 ani, în perioada indicată în certificatul medical; de acest drept beneficiază atât mama salariată, cât şi tatăl salariat, dacă mama copilului nu beneficiază, pentru aceleaşi motive, de concediu fără plată;
b) tratamentul medical efectuat în străinătate pe durata recomandată de medic, dacă cel în cauza nu are dreptul, potrivit legii, la indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, precum şi pentru însoțirea soţului sau, după caz, a soției ori a unei rude apropiate – copil, frate, sora, părinte, pe timpul cât aceştia se află la tratament în străinătate, în ambele situaţii cu avizul obligatoriu al Ministerului Sănătăţii.
Concedii fără plată pot fi acordate şi pentru interese personale, altele decât cele prevăzute mai sus, pe durate stabilite prin acordul părţilor.
Concediu fără plată Codul Muncii – ce prevede legislația pentru bugetari
Pe durata concediilor fără plată persoanele respective îşi păstrează calitatea de salariat.
Vechimea în muncă nu este afectată de concediile fără plată acordate pentru susținerea:
- examenului de bacalaureat;
- a examenului de admitere în instituţiile de învăţământ superior, curs seral sau fără frecvență;
- a examenelor de an universitar;
- a examenului de diplomă, pentru salariaţii care urmează o formă de învăţământ superior, curs seral sau fără frecvență.
Foto: Alyibel / Pexels / pixabay.com
Dacă acest articol despre concediu fără plată Codul Muncii ți s-a părut util, te-ar putea interesa și:
Munca în weekend Codul Muncii. Ce sporuri se acordă
Drepturile gravidei la locul de muncă. 18 obligații ale angajatorului
Drepturile mamei la locul de muncă. 16 obligații ale angajatorilor
Hărțuirea la locul de muncă de către colegi. Cum îți faci dreptate