(1) instrument care oferă clienţilor
protecţie împotriva riscului. (2) Mecanism actuarial
care poate fi organizat de sectorul privat. Prima
accepţiune defineşte în termenii obiectivului său. A
doua accepţiune conferă a. semnificaţia de metodă
prin care obiectivul poate fi atins. Chiar atunci când
un aranjament instituţional nu este o asigurare în cea
de-a doua accepţiune, el poate fi privit ca asigurare
dacă oferă protecţie împotriva riscului. Baza teoretică
a asigurărilor este dată de legea numerelor mari,
precum şi de avantajele schimbului. Astfel, în timp
ce membrii societăţii se confruntă cu incertitudinea,
societatea în ansamblu se confruntă cu o certitudine
relativă. Această certitudine relativă derivă din
probabilitatea agregată la nivelul societăţii, care oferă
posibilitatea membrilor acesteia să valorifice
avantajele schimbului, consimţind în ceea ce priveşte
consolidarea riscurilor. Consolidarea riscurilor
independente reprezintă esenţa a. Consolidarea
riscurilor este efectivă când acestea pot fi difuzate
asupra unui număr mare de clienţi, ale căror riscuri
individuale sunt independente. Cererea individuală
pentru a. derivă din faptul că indivizii sunt, de regulă,
adversari ai riscului. Incertitudinea reduce utilitatea
unui adversar al riscului. Prin urmare, certitudinea
are o utilitate marginală pozitivă, iar adversarul
riscului este dispus să plătească pentru aceasta. Prima
actuarială de asigurare (π) depinde de nivelul pierderii
anticipate (L), de probabilitatea acesteia (p), precum
şi de costul economic al societăţii de asigurare
(T): π = pL + T. Oferta privată de a. este eficientă
dacă probabilitatea p îndeplineşte cinci condiţii.
Prima condiţie se referă la necesitatea ca proba-
bilitatea p să fie independentă între clienţi. Aceasta
înseamnă că viabilitatea financiară a ofertei private
de asigurări depinde de existenţa unui număr
predictibil de despăgubiţi. Conform celei de-a doua
condiţii, probabilitatea p trebuie să fie subunitară.
Dacă probabilitatea (p) este unitară, atunci nu mai
există posibilitatea difuzării riscurilor între clienţi.
A treia condiţie impune ca probabilitatea p să fie
cunoscută sau estimabilă. Dacă probabilitatea p nu
este cunoscută sau estimabilă, atunci societăţile de
asigurare nu mai pot calcula prima actuarială. A patra
condiţie se referă la absenţa selecţiei adverse.
Datorită dificultăţilor întâmpinate de societăţile de
asigurări în discriminarea clienţilor cu risc ridicat de
cei cu risc redus, prima de asigurare se fundamentează
pe baza riscului mediu. În condiţiile selecţiei adverse,
clienţii cu risc redus consideră că prima este ridicată
şi decid să nu se asigure. A cincea condiţie presupune
absenţa hazardului moral. Acesta apare atunci când
clienţii manipulează în favoarea lor fie probabilitatea
p, determinând apariţia evenimentului asigurat, fie
nivelul L al pierderii.
