ce este pilonul 4 de pensii

11 noiembrie, 2024

În acest ghid vom detalia ce este pilonul 4 de pensii, cine are dreptul să primească o astfel de pensie și cât este contribuția lunară la acest sistem de asigurări sociale.

Ce sunt pensiile ocupaționale

Pilonul 4 de pensii reprezintă pensiile ocupaționale, acest sistem de pensii fiind reglementat prin Legea nr. 1/2020 privind pensiile ocupaționale. În România există 4 sisteme de pensii: pilonul 1 (pensia publică, de stat), pilonul 2 (pensia privată obligatorie), pilonul 3 (pensia privată facultativă) și pilonul 4 (pensia ocupațională).

Precum pensia din pilonul 3, și schema de pensii ocupaționale (pilonul 4) este una facultativă și privată, se arată pe site-ul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale. Așadar, angajatul nu este obligat să contribuie cu o parte din venitul brut la această schemă de pensii.


După cum se arată într-un ghid realizat de BCR Pensii, pilonul 4 este o schemă de pensii prin care companiile pot să pună deoparte o sumă de bani, într-un cont dedicat al salariatului, pe parcursul derulării activităţii acestuia în companie, în plus față de veniturile salariale normale. Compania poate stabili cuantumuri diferențiate de contribuție pentru angajații săi, în funcție de diferite criterii precum vechime, funcție deținută sau drepturi salariale.

Potrivit sursei citate, fondurile de pensii ocupaționale sunt potrivite mai ales pentru marii angajatori, dar pot fi folosite și de companii mai mici, care se pot asocia într-un singur fond comun, pentru a reuși să creeze masa critică necesară constituirii unui fond de pensii dedicat.

Ce este pilonul 4 de pensii și cine administrează pensiile ocupaționale

Așadar, un fond de pensii ocupaționale este un fond de pensii personalizat și dedicat unei companii (sau grup de companii, asocieri de companii dintr-o industrie / sector / ramură economică etc), administrat de către un administrator de pensii ocupaționale autorizat. Concret, contractul de administrare se încheie de către angajator (compania care a constituit fondul) cu un administrator autorizat de către ASF.

În acest moment (noiembrie 2024), în România exista o singură companie (BCR Pensii) autorizată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară ca administrator de fonduri de pensii ocupaționale pilon 4 (autorizată în februarie 2022).

Cine sunt administratorii de pensii ocupaționale


În contextul discuției despre ce este pilonul 4 de pensii trebuie să menționăm că, potrivit legii, pot administra fonduri de pensii ocupaționale doar anumite entități:

a) societățile de pensii;
b) societățile de pensii, societățile de administrare a investițiilor și societățile de asigurare de viață care sunt autorizate să administreze fonduri de pensii facultative și/sau fonduri de pensii administrate privat;
c) societățile de administrare a investițiilor și societățile de asigurare de viață, autorizate de către ASF pentru activitatea de administrare a fondurilor.

Societățile respective trebuie să obțină o autorizație de la ASF pentru a putea administra fonduri de pensii ocupaționale (pilonul 4).

Ce este pilonul 4 de pensii și cât e contribuția

Contribuția la fondul de pensii ocupaționale reprezintă o plată efectuată de către companie într-un cont dedicat al salariatului, în plus față de salariul pe care angajații îl încasează lunar. Salariații au și ei posibilitatea să contribuie din resursele proprii, dar numai după ce expiră perioada de vesting (dacă o astfel de clauză a fost stabilită în schema de pensii ocupaționale), se mai arată în ghidul BCR Pensii.

ce este pilonul 4 de pensii
Foto: lazer_taras / pixabay.com

Ce este clauza de vesting

Clauza de vesting presupune că angajații devin proprietarii sumelor acumulate la expirarea unui termen de maximum 3 ani, cu condiţia ca ei să fie în continuare angajați ai firmei care a plătit contribuțiile. În situația în care, în perioada activă de vesting, angajatul încetează să mai lucreze la compania care a plătit respectivele contribuții, respectivele sume de bani plătite de angajator se întorc în companie.

În cazul în care angajatul încetează să mai lucreze la compania respectivă după expirarea perioadei de vesting, el are dreptul de a menține sumele în acel fond până la momentul deschiderii dreptului la pensie, sau de a-și transfera sumele acumulate într-un fond pe pensii facultative (pilonul 3).

Ce este pilonul 4 de pensii și cât e contribuția angajatorului

Contribuțiile angajatorului la un fond se stabilesc prin schema de pensii ocupaționale. Obligația legală a angajatorului este limitată la valoarea cu care se hotărăște să contribuie, conform regulilor stabilite prin schema respectivă de pensii, precum și a comisionului stabilit prin contractul de administrare încheiat cu un administrator, pentru fiecare angajat al său care îndeplinește condițiile de eligibilitate.

Cât este contribuția participantului

Contribuția proprie a unui participant poate fi de maximum o treime din veniturile sale salariale brute lunare sau din veniturile asimilate acestora fără a depăși, împreună cu celelalte rețineri pe care le-ar avea, jumătate din salariile nete lunare, respectiv din veniturile asimilate.

Angajatorul reține atât contribuțiile proprii, cât și contribuțiile angajaților săi care au calitatea de participanți la un fond și le virează odată cu contribuțiile de asigurări sociale obligatorii.

Contribuția poate fi împărțită între angajat și angajator potrivit prevederilor stabilite de schemă și actul individual de aderare.

Ce este pilonul 4 de pensii – când se face plata

Un contribuabil va putea primi venitul suplimentar reprezentat de pensia ocupațională după ce se va pensiona la limita de vârstă sau în caz de invaliditate. În cazul nefericit al decesului contribuabilului, banii acumulați în contul de pensie ocupațională nu se pierd, ci le vor reveni moștenitorilor.

Cine poate beneficia de pensie ocupațională

Participantul la un fond de pensii ocupaționale poate fi orice persoană aflată într-o relație contractuală de muncă cu un angajator, persoană fizică sau juridică, ale cărei activități ocupaționale îi dau sau îi vor da dreptul la o pensie în conformitate cu dispozițiile privind sistemul de pensii ocupaționale, notează Ministerul Muncii într-un ghid publicat pe site-ul propriu.

Dreptul la pensia ocupațională se deschide, la cererea participantului, în condițiile prevăzute de schemă și prospect și în conformitate cu legislația privind plata pensiilor private.

Participantul al cărui activ personal nu este suficient pentru acordarea unei pensii ocupaționale primește o plată unică sau plăți eșalonate în rate pe o durată de maximum 5 ani, la cerere.

Foto: u_roszhhtxdr / lazer_taras / pixabay.com

Dacă acest articol despre ce este pilonul 4 de pensii vi s-a părut util, v-ar putea interesa și:

Ce este pilonul 1 de pensii. Diferența față de pilonul 2 și 3
Ce este pilonul 3 de pensii și cât e contribuția. Ghid cu exemple
Ce este pilonul 2 de pensii și cât este contribuția. Ghid cu exemple
Cât este contribuția la pilonul 3 de pensii. Ghid cu exemple
Ce este pensia de urmaș și cine are dreptul la ea. Ghid cu exemple
Ce este pensia privată obligatorie și cine beneficiază de Pilonul 2
Ce este pensia privată facultativă. Exemple de calcul
Cât este contribuția la pilonul 2 de pensii, inclusiv în IT și construcții
Cât este contribuția la pensie. Ghid cu exemple de calcul

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: