ce este pensia privată obligatorie

20 octombrie, 2024

În acest articol vom explica ce este pensia privată obligatorie și cât este contribuția salariaților la Pilonul 2 de pensii.

Cât este contribuția la pensia privată obligatorie

Sistemul de pensii din România este structurat pe 4 Piloni de pensii: Pilonul 1 (sistemul public de pensii), Pilonul 2 (fondurile de pensii administrate privat), Pilonul 3 (pensiile facultative administrate privat) și Pilonul 4 (pensiile ocupaționale).

Asemănarea dintre Pilonul 1 și Pilonul 2 de pensii este aceea că ambele contribuții sunt obligatorii pentru majoritatea angajaților din România. Diferența de bază dintre cele două este că, în vreme ce Pilonul 1 reprezintă pensia publică, deci banii pe care îi va primi contribuabilul de la statul român odată ce a ieșit din câmpul munii, sumele de bani aferente Pilonului 2 sunt administrate nu de stat, ci de fonduri de pensii administrate privat.


În prezent, contribuția obligatorie la Pilonul 1 de pensii este de 20,25% din salariul brut, iar pentru cea pentru Pilonul 2 de pensii este de 4,75% din veniturile brute. Așadar, un angajat din România plătește în acest moment o contribuție la pensie egală cu un sfert din veniturile sale lunare brute.

De exemplu, un salariat ce are un salariu brut de 8.000 de lei va plăti o contribuție pentru pensia privată obligatorie de 380 de lei pe lună (4,75% din venitul brut).

Ce este pensia privată obligatorie și cine sunt contribuabilii

Sistemul de pensii administrate privat a fost introdus în România în anul 2008. La acea dată, toți angajații care aveau până în 35 de ani au devenit în mod obligatoriu participanți la Pilonul 2 de pensii. Persoanele cu vârste cuprinse între 35 și 45 de ani nu erau obligate să adere, însă puteau face acest lucru, alegând să contribuie la un fond de pensii privat.

În prezent, toți tinerii care se angajează pentru prima dată devin automat participanți și la pilonul 2 de pensii. Ei au timp 4 luni de la angajare pentru a-și alege fondul de pensii care să le administreze pensia privată. Dacă nu aleg un administrator în acest interval, le este desemnat un administrator din oficiu. Orice angajat îsi poate alege orice fond de pensii obligatorii doreşte – este ilegal ca angajatorul să impună alegerea unui anumit fond de pensii.

Ce se întâmplă cu banii pentru Pilonul 2 de pensii


Așa cum se întâmplă și cu contribuția la pensia din Pilonul 1, angajatorul este cel care va plăti la stat banii datoraţi pentru contribuţiile sociale ale angajaţilor pentru Pilonul 2. Angajatorul face plățile către Casa Națională de Pensii Publice, iar apoi CNPP virează contribuțiile către fondurile private alese de angajaţi, în funcţie de opţiunea individuală a fiecărui salariat, se arată pe site-ul Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR). În România există 7 administratori de pensii private Pilon 2, activitatea administratorilor fiind reglementată și urmărită de Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF).

În contextul discuției despre ce este pensia privată obligatorie, trebuie menționat că fondurile din contribuția pentru Pilonul 2 de pensii ajung în administrarea privată a unor profesionişti (a administratorilor de fonduri private de pensii). Ei vor investi banii respectivi în diverse oportunități de pe piețele financiare (acțiuni, obligațiuni, titluri de stat, fonduri de investiții etc), iar după pensionare contribuabilul va primi sumele de bani rezultate în urma acestor investiții, se arată și într-un ghid realizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

ce este pensia privată obligatorie
Foto: viarami / pixabay.com

Ce este pensia privată obligatorie și cine are acces la bani

Banii din fondurile de pensii private nu sunt ținuți de administratori, ci sunt păstrați de băncile depozitare, care la rândul lor sunt supravegheate de Banca Națională a României (BNR). Banii sunt proprietatea participanților la fond și pot fi folosiți doar pentru plata unei pensii private viitoare. Administratorii nu au acces direct la banii participanților, ei putând doar să transmită ordine de investiții către banca depozitară, care va verifica legalitatea acestora, iar ulterior le va executa.

Fondurile de pensii private nu pot da faliment. Există însă riscul ca administratorul fondului să declare faliment, iar într-o astfel de situație intervine procedura de administrare specială, prin care fondul este transferat către un alt administrator.

Ce este pensia privată obligatorie – banii sunt garantați prin lege

După cum se mai arată pe site-ul APAPR, suma cu care românii cotizează la fondul de pensii este garantată prin lege, astfel încât suma primită la finalul perioadei de acumulare nu poate fi mai mică decât cea cu care au contribuit (minus comisioanele prevăzute de lege). De regulă, fondurile private plătesc pensii semnificativ mai mari decât contribuțiile acumulate, mai notează sursa citată.

Pensia privată din Pilonul 2 pe care o va primi un contribuabil în momentul pensionării depinde atât de contribuțiile efectuate în timpul vietii active (deci de cât de mare a avut salariul brut), dar și de randamentul obținut din investițiile făcute de administratorii fondurilor. O strategie inteligentă de investiții poate înmulți banii din fondul de pensie, iar administratorii sunt direct interesați să aibă randamente cât mai bune deoarece primesc un comision de administrare proporțional cu câștigurile.

Ce este pensia privată obligatorie și când se primesc banii

Contribuabilii la pensia privată obligatorie pot primi suma de bani acumulată în contul personal de pensie privată într-una din următoarele 3 situații:

  • Când ies la pensie și primesc decizia de pensionare pentru limită de vârstă din sistemul public de pensii;
  • Cand primesc decizia de pensionare pentru invaliditate (indiderent de grad);
  • În caz de deces al participantului la fond, suma poate fi revendicată de moștenitorii legali sau testamentari.

Contribuabilul ce a ieșit la pensie și vrea să retragă banii strânși în contul personal poate alege o plată unică, integrală, pe loc, a sumei acumulate, sau poate opta pentru plăți lunare egale, eșalonate, pe durata a cel mult 5 ani (cel mult 60 de plăți lunare).

Ce este pensia privată obligatorie și câți români contribuie la Pilonul 2

La ora actuală, peste 8 milioane de români contribuie la fondurile de pensii private de tip Pilon 2. Iar până la sfârșitul lunii septembrie 2023, peste 210.000 de români încasaseră deja pensia privată de la Pilonul 2 și 3, în valoare totală de circa 2,4 miliarde de lei.

Dincolo de sumele strânse efectiv în fondurile de pensii private, administratorii țin și un provizion tehnic (sume de rezervă, menite să compenseze eventualele pierderi), constituit din comisioanele încasate în timp. În 2023, aceste sume de rezervă erau în valoare de peste 1 miliard de lei.

Foto: wir_sind_klein / viarami / pixabay.com

Dacă acest articol despre ce este pensia privată obligatorie vi s-a părut util, v-ar putea interesa și:

Ce este pensia privată facultativă. Exemple de calcul
Cât este contribuția la pilonul 2 de pensii, inclusiv în IT și construcții
Ce este pilonul 3 de pensii și cât e contribuția. Ghid cu exemple
Ce este pilonul 2 de pensii și cât este contribuția. Ghid cu exemple
Cât este contribuția la pensie. Ghid cu exemple de calcul
Plata CAS venituri din chirii. Ce obligații de plată ai

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: