miercuri

17 iulie, 2024

Stiri

Fondul Monetar Internaţional este de acord cu majorarea salariilor angajaţilor din sectorul public doar în condiţiile încadrării României în ţinta de deficit bugetar agreată, a reieşit din discuţiile avute, joi, de şeful Misiunii FMI, Jeffrey Franks, cu preşedintele...
29 iulie, 2011
Guvernul de la Madrid îşi menţine decizia de a restricţiona piaţa spaniolă a muncii pentru lucrătorii români, după o întrevedere avută de ministrul spaniol al Muncii, Valeriano Gomez, cu omologul său român, Sebastian Lăzăroiu, care şi-a exprimat înţelegerea...
29 iulie, 2011
Guvernul va retrage prefinanţările acordate beneficiarilor ce derulează proiecte pe fonduri europene care nu efectuează cheltuieli în termen de patru luni de la acordarea prefinanţării, printr-un ordin emis de ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu. Astfel, autorităţile de management pentru...
28 iulie, 2011
„Stiu ca pare socant sa iei in discutie o asemenea ipoteza insa ea este cat se poate de reala.” – scrie, pe blogul personal, senatorul PDL Iulian Urban, într-o postare cu titlul „Nu Breivik a comis atentatul ci...
28 iulie, 2011
Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat miercuri 462,6 milioane euro de la băncile comerciale, printr-o emisiune de obligaţiuni cu scadenţa la patru ani, cu dobândă de 4,85% pe an. Valoarea totală a emisiunii de obligaţiuni a fost de 600...
28 iulie, 2011
Apa caldă și încălzirea se vor scumpi cu circa 37%, de la 1 august, în București, potrivit unei hotărâri luate miercuri de Consiliul General al Municipiului București (CGMB), care majorează prețul gigacaloriei de la 124 de lei la...
28 iulie, 2011
Persoanele disponibilizate pot beneficia de indemnizaţie de şomaj şi venit de completare pentru o perioadă de 20 până la 24 de luni, în funcţie de vechimea în muncă.Impactul bugetar total este estimat la aproximativ de 25 milioane de...
28 iulie, 2011
Europarlamentarul Monica Macovei cere, într-o postare pe blogul personal,  ca la revizuirea Constituţiei româneşti să se aibă în vedere „lecţia Letoniei”, care şi-a dizolvat Parlamentul în urma unei ample mişcări de combatere a corupţiei. Potrivit blogului postării de...
27 iulie, 2011
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a dispus, marți, ca statul român să-i plătească despăgubiri morale de 9.000 de euro unei românce care a fost atacată, în anul 2000, de 7 câini vagabonzi, pentru că autoritățile române nu...
27 iulie, 2011
Centrul Român pentru Promovarea Comerţului şi Investiţiilor Străine susţine că firme străine intenţionează să investească în România 850 milioane de euro în 18 proiecte de anvergură. ”În primele şase luni din 2011, avem în portofoliu 18 proiecte de...
27 iulie, 2011
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat, marţi, că s-ar impune o conducere unică la Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate (CNAS) şi la Ministerul Sănătăţii (MS), pentru coordonarea finanţării sistemului medical. UDMR-istul Cseke şi preşedintele CNAS, PDL-istul Lucian...
27 iulie, 2011
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a trimis o sesizare Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în legătură cu preşedintele PSD, Victor Ponta, şi cu senatorul social-democrat Dan Şova, privind contracte ale cabinetelor de avocatură ale celor doi parlamentari cu...
26 iulie, 2011
Peste 730.000 de noi contracte de muncă au fost încheiate după aplicarea noului Cod al Muncii, din 1 mai, dar 128.806 au încetat deja, în multe dintre cazuri fiind vorba de înregistrarea lucrătorilor ca zilieri, a declarat, marţi,...
26 iulie, 2011
Preşedintele Traian Băsescu a subliniat, luni, că trebuie stopate cheltuielile de stat necontrolate la medicamente şi i-a avetizat pe ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, şi pe preşedintele Casei Naţionale de Sănătate, Lucian Duţă, că trebuie să ajungă la un...
26 iulie, 2011
„Eu mă aştept în toamnă iar să avem un episod care să tulbure apele. Este bine ca cele două părţi (România şi FMI-n.r.) să examineze posibilităţile ca dacă se va menţine tensiunea, ce ar putea să facă România...
25 iulie, 2011
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, sâmbătă, la lucrările Universităţii de Vară Tusvanyos, că nu a venit momentul ca Guvernul de la Budapesta să intervină în problema reorganizării teritoriale a României. ”În privinţa reorganizării României, nu a venit...
24 iulie, 2011
Bilanțul atacurilor sângeroase de vineri din Norvegia au urcat la 92 de morți, potrivit unor informații provizorii furnizate sâmbătă de poliția norvegiană, citată de Reuters. Cel puțin 85 de persoane și-au pierdut viața în urma focurilor de armă...
24 iulie, 2011
Guvernul de la Madrid a transmis, vineri, Comisiei Europene, spre autorizare, un ordin ministerial prin care se reactivează restricţiile impuse românilor pe piaţa muncii din Spania. Potrivit ministrului dezvoltării şi purtător de cuvânt al guvernului spaniol, Jose Blanco,...
23 iulie, 2011
Tranzacţionarea pachetului de 9,84 % din compania OMV Petrom a fost suspendată, vineri, la Bursa de Valori Bucureşti, statul nereuşind să adune subscripţii de cel puţin 80% din acest pachet, aşa cum îşi propusese. ”Oferta publică secundară de...
23 iulie, 2011
Europarlamentarul Adrian Severin a fost, vineri, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după ce procuorii au început urmărirea penală împotriva sa. „A fost o discuţie preliminară şi nu voi face nicio declaraţie pe durata acestei proceduri. Voi colabora cu...
22 iulie, 2011

Cseke cere comandă unică în Sănătate

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat, marţi, că s-ar impune o conducere unică la Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate (CNAS) şi la Ministerul Sănătăţii

Cseke cere comandă unică în Sănătate

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat, marţi, că s-ar impune o conducere unică la Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate (CNAS) şi la Ministerul Sănătăţii

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: