Bilanțul atacurilor sângeroase de vineri din Norvegia au urcat la 92 de morți, potrivit unor informații provizorii furnizate sâmbătă de poliția norvegiană, citată de Reuters.
Cel puțin 85 de persoane și-au pierdut viața în urma focurilor de armă trase pe insula Utoeya, atac care a succedat exploziei din centrul Osloului, care ucisese deja alte 7 persaoane.
De asemenea, pe insula Utoeya, situată la crica 30 km de capitala Norvegiei, au fost găsiți explozibili nedetonați.
Poliția a arestat încă de vineri un suspect, deghizat în polițist, pentru atacul de pe insulă. Presupusul atacator, în vârstă de 32 de ani, postase pe Internet materiale care sugerează că ”are anumite orientări politice care înclină spre dreapta şi antimusulmane, dar este prea devreme pentru a spune dacă acesta a fost un motiv pentru gestul său”, a precizat comisarul de poliţie Sveinung Sponheim, pentru postul public de televiziune NRK.
Anterior, însă, presa a relatat că actul criminal ar fi fost revendicat de o grupare fundamentalistă de factură islamică, Ansar al-Jihad al-Alami (Ajutoarele Jihadului Global).
Atacurile reprezintă cel mai sângeros act criminal din Europa după atentatele de la 11 martie 2004 de la Madrid, soldate cu 191 de morţi şi aproape 2.000 de răniţi şi revendicate de o celulă islamistă radicală, în numele al-Qaida.